A fost sau n-a fost?

● Viză de clown, de Saviana Stănescu, regia: Alexandru Mihail, scenografia: Vladimir Turturică. Cu: Nicoleta Lefter, Marius Damian, Meda Victor, Alexandru Papadopol, Ionuţ Kivu, Relu Poalelungi. Teatrul Odeon. 

Spectacolul de final de stagiune al Teatrului Odeon, Viză de clown, prezentat în avanpremieră în prezenţa autoarei textului, Saviana Stănescu, a regizorului Alexandru Mihail şi a doi dramaturgi americani invitaţi (Rajiv Joseph şi José Rivera, ambii cu texte montate pe scenele româneşti) pare a fi episodul al doilea dintr-un diptic despre imigranţi şi emigrare. Primul termen al dipticului ar putea fi În container, spectacolul dramaturgului moldovean Constantin Cheianu, în regia lui Cristian Ban, dar şi Blifat, în regia lui Alexandru Mihail, pe un text de Gabriel Pintilei (ambele spectacole ale Odeonului). În container documentează fuga de acasă: o reţea clandestină organizează plecarea (în containere) în mult visata Irlanda, a moldovenilor care evadau dintr-un alt container, mare cît o ţară. Blifat, ultimul spectacol al lui Alexandru Mihail înainte de plecarea în SUA (unde a obţinut un masterat în regie la Yale School of Drama), era o scanare a familiei disfuncţionale româneşti, la rîndul ei un container care conţine clişeele relaţiilor de cuplu şi ale celor dintre părinţi şi copii, o cuşcă din care îţi doreşti să evadezi. A-ţi lua lumea în cap este o formă de eliberare de sufocare, indiferent ce te înăbuşă, familia sau ţara. Revenind la raţionamentul de mai sus, primul termen al dipticului se constituie din poveşti despre locul din care fugim, acest „acasă“ care merită să fie părăsit şi care, în piesa Savianei Stănescu, este sugestiv descris de un clovn: „Am plecat de acasă (n. red. – Republica Moldova) din cauză că nu mai puteam să fac oamenii să rîdă.“ „Acasă“ este acolo unde oamenii sînt trişti. Tot mai des se invocă starea de depresie naţională – ca mediu nociv – drept motiv de imigrare (un clişeu: „dincolo oamenii sînt relaxaţi“). Saviana Stănescu pare să spună că visul american s-a schimbat şi nevoia de siguranţă materială, fără să fie abandonată, a fost lăsată în plan secund, fiind devansată de împlinirea personală. Să fie noul vis american găsirea iubirii? Acesta este visul omenirii de la începuturi, dar nu ştiu dacă piesa se constituie într-un semn că pragmatica societate americană (alt clişeu) caută fericirea şi în altă parte decît contul în bancă.

Concret, textul porneşte de la o ştire despre o filieră de imigrare, controlată de un român şi un ucrainean, prin care au ajuns în SUA peste 800 de imigranţi ilegali, cu vize false de artişti de circ (aliens with extraordinary abilities in the circus). De aici apare şi titlul original al piesei – Aliens with extraordinary abilities, care uzează de multiplele sensuri ale cuvîntului aliens (străini, imigranţi, apatrizi, extratereştri). Imaginînd două dintre aceste destine, Saviana Stănescu explorează o lume marginală, la limita supravieţuirii, într-o continuă luptă pentru a ancora în visul american. Mediul este o Americă dură, insensibilă la poveşti lacrimogene, necruţătoare cu vulnerabilii, nerăbdătoare cu suferinţa, o Americă rece, care căleşte firile fragile cu indiferenţa ei la durere. Un clovn din Republica Moldova (Nadia) şi un altul rus, devenit şofer de taxi (Borat) ajung în centrul lumii, The Big Apple, New York, „oraşul care nu doarme niciodată“ şi despre care se spune că, dacă ai reuşit acolo, ai reuşit oriunde (încă un clişeu). Vor reuşi Nadia şi Borat? Poveştile lor ating toate punctele dintr-o sinusoidă dramatică: speranţă, disperare, aventură, imprevizibil, comic, tragic, oniric. Cu o structură fragmentară, alertă, textul prilejuieşte un spectacol dinamic, cu treceri rapide dintr-o scenă în alta, în care prioritare sînt naraţiunea şi caracterele. Pe o podea acoperită de graffiti (din păcate, nu se vede întreg desenul din sală), spaţiile sînt identificate printr-un obiect-simbol (canapea, cabină telefonică etc.). Scenografia lui Vladimir Turturică permite mişcarea rapidă între spaţii, este axată pe utilitate şi sugestie, construită să servească textului. Clovnul Ginger – numele de scenă al moldovencei Nadia – îşi cîştigă existenţa făcînd animale din baloane şi trucuri pentru copii (ca personajele din Ich clown, spectacolul Verei Ion şi al lui Sorin Poamă, încă un posibil prim termen în diptic, care descria o altă perspectivă, a celor care pleacă temporar şi se întorc acasă). Expresia ludică a omenirii, clovnul întrupează în aceste texte fragilitatea societăţii, zona ei vulnerabilă, călcîiul lui Ahile. Borat face taximetrie la negru pentru o reţea mafiotă albaneză. Amîndoi fug de poliţiştii de la Imigrări, variantele democratice ale Poliţiei Politice de acasă, din perioada comunistă (activă încă), forme ale fricii care acaparează, în mintea Nadiei şi a lui Borat, identitatea fiecărei persoane întîlnite (toate personajele secundare se concentrează în aceste două caractere, interpretate de Ionuţ Kivu şi Relu Poalelungi). Nadia şi Borat visează bani de chirie şi statut legal. Cît de ieftin a devenit visul american?

Regizorul Alexandru Mihail dovedise o mînă sigură în anteriorul său spectacol de la Teatrul Odeon, Blifat. De data aceasta, el s-a dovedit şi mai ferm în a struni povestea, în a-i coagula sensurile şi a da spaţiu personajelor. Căci Viză de clown este, în primul rînd, un spectacol de personaj care beneficiază de interpretări fericite. Alexandru Papadopol devine, cu abilitate, dintr-un personaj iritant, unul providenţial. Foarte potrivită este Meda Victor în Lupita, reuşind să fie credibilă fără clişee într-un personaj latino, frumoasă fără vulgaritate şi autoritară fără răutate, afişînd un soi de umanitate americană, care uită, dacă e cazul, de bani, fără a-şi pierde pragmatismul. Marius Damian este, poate, cel mai colorat personaj, un potlogar ratat din Estul Europei, grobian, egoist, melancolic şi alcoolic, dar cu umor. Pentru Nicoleta Lefter, rolul Ginger/Nadia aduce ceva diferit faţă de anterioarele sale prestaţii, un personaj eminamente bun, naiv şi blînd, pe care reuşeşte să îl facă veridic, emoţionant, comic cu măsură şi tragic fără patetism. De cîţiva ani, actriţa parcurge un traseu profesional bogat, în care acumulează experienţe şi îşi şlefuieşte instrumentele de lucru, intuiţia şi tehnica ei s-au aprofundat, a devenit mai puternică şi a ajuns, cu subtilitate, să domine scena.

Deşi plecată din România din 2001, Saviana Stănescu a dus la New York nevrozele est-europene pe care continuă să le investigheze în textele sale, în poveşti şi personaje în permanentă căutare de finaluri fericite. În Viză de clown, scriitoarea alege două finaluri, un happy-end pe care îl răstoarnă fără ezitare. Visul american rămîne doar un vis. 

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: O. Tibăr