Amintiri cu blană, vînătoare şi somn

Publicat în Dilema Veche nr. 411 din 29 decembrie 2011
Amintiri cu blană, vînătoare şi somn jpeg

Nu ştiu cum vă umpleţi dumneavoastră minutele de dinaintea alunecării în somn, dar la mine devine cu amintiri din copilărie şi de pe munte. Aproape invariabil urcuşuri pe coame, dealuri, stînci, cutreier de păduri, fîneţe, peşteri, iazuri, fie vară, fie iarnă. Toate, alături de-o puzderie de detalii domestice din epoca preşcolară. Precizez: nu vorbesc de orele de insomnie, sau de adormirile panicate, adesea eşuate şi nervos reluate, care-ţi bubuie-n tîmple iritările, umilinţele şi neputinţele de peste zi. Nu. Ci de pufoasele retrageri în vizuină, fireştile strecurări în culcuşeală, cînd se-ngînă trezia cu însomnurarea, acea rotire de sine în simulacrul himeric al phoetus-ului fără griji care ai fost cîndva.

Uite-aşa mi-am dat seama ce dar – infim, dar curat – vă pot pune şi eu în faţa bradului de Crăciun, la această ultimă apariţie dilematică din 2011: amintirea cîinilor de vînătoare din copilăria mea. Habar n-am de ce-i revăd aşa des cu ochii sufletului şi nici nu am de gînd să-mi explic logic fenomenul.

Totul pleacă de la personajul fabulos al prunciei mele, bunicul din partea mamei, cunoscut la secţia forjă din uzinele „Autobuzul“ şi-n perimetrul Piaţa „Progresul“ (fostă Donescu) de pe Şoseaua Giurgiului – Bellu – Ferentari drept „Nea Costică (Cristea) Vînătorul“. Dunărean epicureu, temperament sangvin, micuţ dar focos, băutor atletic, impetuos cîntăreţ de romanţe şi tolbă nesecată de basme, ucenic de la 16 ani la „Lemetru“, împătimit de vînătoare şi recunoscut reparator de arme de colecţie (mai ales de puşti belgiene, inclusiv pentru Florian Dănălache!), Nea Costică al (sufletului) meu era şi un pasionat dresor de ogari. Cînd eu trăiam sedus, pe la cinci ani, prima dragoste canină (căţeluşa Tosca, un brac subţirel şi aproape eteric), legenda familiei se numea Pick, pointerul care-l salvase pe bunicu-meu de la moarte. „Într-o noapte de crivăţ cumplit, cu zăpada cît casa“, zicea povestea, vajnicul călărăşean a binevoit să adoarmă-n nămeţi, după vreun „nevinovat“ exces sorbitor la bufetul „Vişeu“ de pe Giurgiului (perpendicular pe strada care duce la Muzeul „George Bacovia“). Presimţind ceva, Pick a cerut să se ducă după el şi, neputînd să-şi tragă stăpînul spre casă, uriaşul s-a culcat de-a lungul acestuia, încălzindu-i trupul pînă dimineaţă. Iar asta nu e tot. Uitat fiind, altădată, la Fundulea, acelaşi Pick s-a întors acasă după o săptămînă, fără să ştie nimeni vreodată cum, epuizat dar vesel, dînd mare larmă la poartă. Fireşte că toţi ochii se scăldau în lacrimi la evocarea bătrînului pointer.

Urmaşul lui, aceeaşi rasă, a fost Billy. Cu el şi cu „căpăuca“ (termen sadovenian) Dolly, o setteriţă zglobie cît zece, aveam să trăiesc fiorii primelor vînători. Mai presus de toate, fascinaţia „aretului“, acele lungi secunde de tăcere încordată, fără suflare, cînd se presimte prada, iar nările ogarului freamătă superb. Capul tremurător al cîinelui, oprit brusc şi lipit de coapsa vînătorului, volbura cenzurată a sîngelui pe care i-o întrevezi sub piele, totul urmat de ţîşnirea către prepeliţa zburînd razant cu miriştea, focul de puşcă şi fuga la comanda „aport“ – iată un tablou menit să-ţi rămînă înrămat pe viaţă în ochii minţii.

Fiecare cadru are frumuseţea ritualică, regulile şi misterul lui, fie că se merge la raţe sau la becaţine, la iepuri, după vulpi sau mistreţi, la „răpitor“ sau după stăncuţe (ni se mai întîmpla), cu sau fără alaiul hăitaşilor. De mii de ori mi-am prefirat pe buza somnului liorpăitul fericit al cîinelui înotînd voiniceşte prin stuf după raţa sau gîsca sălbatică împuşcată, extazul fugii prin zăpada picurată de sîngele iepurelui, excitaţia ogarilor la vederea cartuşierei şi-a întregului harnaşament ce prevestea expediţia şi cîte alte detalii de sălbăticie virilă şi satisfacţie războinică. Sigur că toată lumea, în frunte cu bunicu-meu, a suferit teribil din pricina neînregimentării mele în breaslă. O singură dată – ultima dată – pe cînd aveam vreo 10-12 ani, mi-au pus arma la umăr, ţintind la nimereală un copac înţesat cu ciori, şi m-au obligat să apăs pe trăgaci. Am urlat de groază cînd au căzut moarte cîteva şi totul, absolut tot ce mi se păruse pînă atunci o sărbătoare princiară mi-a devenit monstruos. De atunci aveam să capăt, definitiv... patima pescuitului!

Mai bine de jumătate din micuţa noastră curte era dedicată coteţelor, iar pereţii erau plini de păsări împăiate, fazani, egrete, prigorii, un erete, un stîrc şerpar. Ritualicele cadouri de sărbători pentru şefii din fabrică, de pe la partid sau AGVPS tocmai în aşa ceva (împăiat) constau, başca iepuroiul, făzăniţa, sitarii sau, la mari ocazii, cîte-o blană somptuoasă de vulpoi. Apoi au apărut Gili, un brac sîrmos, năbădăios cît cuprinde, a cărui manie de a-şi ridica brusc botul pe sub fustele cucoanelor fireşte că-mi provoca delicii picante, dar şi Ţuţu, o corcitură pufoasă, pripăşită de pe maidanul de la „Autobuzul“, care făcea pereche – culmea – cu motanul Mişu.

Mişu, cel pe care ni l-au umflat hingherii de pe acoperişul magaziei, de-am umblat zile-ntregi cu bani şi sticle de ţuică pe la ecarisaj, ca să-l salvăm. Cînd l-am adus, în sfîrşit, acasă, a fost primit ca un venerabil general şi decorat cu pipote şi capete de crap. Mişu luase destul de greu locul motanului Faifuţică în sufletul familiei, faimos, acela, pentru inegalabilul talent de hoţ (de carne) şi escroc sentimental. Care Faifuţică detronase tîrziu de tot efigia celeilalte legende a familiei de după ogarul Pick, şi anume motanul Marcu, somnorosul gigant pe care l-a salvat maică-mea la bombardament. Scenă de film: toată lumea fugise-n adăpost, numai fetiţa de cinci, şase ani s-a dus cuminte să-şi ia în braţe motanul. Recunosc: pour une fois, nu sufăr prea mult că nu voi afla niciodată dacă era vorba de bombardamentul „ştiucilor“ germane, ori de prăpădul aliaţilor din primăvara lui 1944, fiindcă-n „ecumenica“ amintire a maică-mii ambele se intersectau în stranie armonie.

Ah, dar staţi aşa, că nu v-am spus de unchiu-meu, Vasile, mîna dreaptă a tatălui său, Nea Costică Vînătorul, tovarăşul tuturor partidelor sale de vînătoare, pescuit, băut şi iubit. Mai rar aşa bovarism americanofil, impregnat ireversibil de filmele cu John Wayne. Muncitor şi el, matriţer la Mociorniţa, unchiul Vasile adunase ani de-a rîndul bani, într-o cutie îngropată sub coteţul cîinilor, ca să se ducă-n teritoriile western-urilor, la Winnetou şi Old Shatterhand. Nu glumesc: la un moment dat, omul strînsese cît să-i ajungă de-un vapor pînă-n Long Island. Devora seria romanelor de 15 lei, cu submarinul Dox (oarecum 007-ul de azi), Wilkie Collins&Co, mă înghesuia cu Mihail, cîine de circ – marota lui – m-a otrăvit, pe cînd aveam vreo 13 ani, cu o ţigară (ca să mă dezveţe, cică!) după care mi-a dat în extaz să citesc viaţa lui Fouché, inoculîndu-mi pasiunea culiselor, a subteranelor cu şobolăneli prin care se coace dintotdeauna istoria.

Revin. Nu vă daţi seama ce uriaşă deosebire e să copilăreşti printre cîini de vînătoare, şi nu cu bişoni cu funduliţe, pekinezi arţăgoşi, canişi de canapea, tekeli posesivi ş.cl. De bună seamă că, îmbătrînind, am trecut la motani, infinit mai comozi. Însă acea legătură tainică, frisonantă, de totală fidelitate cavalerească, dintre ogari şi vînător ţine pur şi simplu de mistică. Mă opresc. Sînt convins că Eugen Negrici vă poate mărturisi esenţialul.

Acestea fiind zise, mă pot strecura în bîrlog pînă după revelion.

Sănătate şi voie bună! A se consuma cu moderaţiune!

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Oare chiar ne-am întors de la Athos?, Humanitas, 2011.

952 15 1 jpeg
Tăcerea capodoperei și foșnetul vieții
Teribila absență a emoției, am înțeles, își avea sursa în faptul că aceste monumente exemplare le port în mine, că ele s-au cristalizat ca diamante intangibile.
952 16 Pdac jpg
Cartea-junglă
Mozaicul referențial al cărții lui Alexandru N. Stermin poate părea deconcertant, dacă n-ar fi subsumat unei idei centrale: aceea că sîntem efectiv „căzuți din junglă” și că dinamica biologică și socială a junglei poate da seama de ceea ce am fost și de ceea ce am devenit, în prezent.
952 17 foto Oana Monica Nae jpg
Cîntă, zeiță, mînia ce-aprinse pe Venus Actrița
„Fur” este un spectacol despre relația de putere dintre bărbați și femei în mediul artistic și are la bază un roman, „Venus im Pelz” (1870), al scriitorului austriac Leopold Ritter von Sacher-Masoch,
Coperta Muzeul jpg
Carte nouă la Charmides: „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea
Vă prezentăm un fragment din „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea, volum de versuri publicat de curînd la Editura Charmides.
p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.