„Alteritatea este contrariul barbariei“ - interviu cu Marie-Christine SARAGOSSE, preşedintre-director general la France Médias Monde
A venit la București, pentru a aniversa cei 25 de ani ai postului de radio RFI România, la puțină vreme după incendiul de la Clubul Colectiv și atentatul de la Bataclan. Cele două tragedii puseseră sub semnul întrebării aniversarea, mi-a mărturisit înainte să începem interviul, dar pînă la urmă totul a căpătat sens: „O să facem aniversarea pentru a împărtăși durerea cu frații noștri români; s-a întîmplat din motive diferite, dar e același lucru: e vorba tot despre tineri care iubesc viața, care vor să asculte muzică și care sînt omorîți. Ne-am dat seama că românii sînt cei care vor înțelege cel mai bine situația. Nu am imaginat o aniversare festivă, ci una între două popoare rănite, pentru că au fost atacați tinerii lor.“
După atentatul recent de la Paris, s-a spus că Franța e în război. Așa este?
N-am trăit niciodată războiul. Eram foarte mică, în Algeria, atunci cînd a avut loc războiul algerian, nu-mi amintesc nimic. Acum, nu e cu adevărat un război. Dar ceea ce e tulburător este faptul că se întîmplă la noi. Și există riscul ca noi să avem impresia că musulmanii din Franța sînt o amenințare. Nu, musulmanii din Franța nu sînt o amenințare. Lucrăm cot la cot cu ei, la France 24 avem 155 de jurnaliști arabofoni. Integriști radicali? Da, ei se reclamă de la islam, și atunci islamul trebuie să reflecteze la asta. Musulmanii din Franța trebuie să reflecteze. Multe voci celebre, mulți filozofi încep să conceptualizeze asta, numai ei o pot face. O persoană care dă lecții poate fi bănuită de islamofobie. Dar ce este reconfortant la noi, în grupul France Médias Monde, e că nu există victime ori martori pe care îi cheamă Karim sau Yasmine sau Mohamed, ci există jurnaliști. Ei sînt cei care comentează și care pun întrebări.
Cum vedeți rolul mass-media după astfel de tragedii?
Cred că mass-media din Franța a fost foarte demnă, a avut un ton reținut și și-a interzis să arate anumite imagini și să dea curs anumitor considerații. La noi, în orice caz, nimeni n-a vorbit despre une fusillade contre la Republique. La France 24 și RFI exigențele sînt foarte mari. Față de cum s-a întîmplat în ianuarie (cînd a avut loc atentatul împotriva redacției Charlie Hebdo – n.r.), toată lumea a reflectat mai mult. În ianuarie, lumea a fost surprinsă. Eu nu cred că un terorist are dreptul la cuvînt în media, așa cum s-a întîmplat atunci. Acum, n-am văzut vreo organizație media care să cedeze în fața unui soi de voyeurism sau în fața fascinației pentru terorism. Riscul acesta există pentru toți: nu trebuie să fim cutia de rezonanță a terorismului, nu trebuie să ne lăsăm manipulați de teroriști. În grupul France Médias Monde, ne-am interzis încă din iunie 2014 să spunem Statul Islamic, spunem „Organizația Statul Islamic“. Grupul terorist nu poate fi stat, doar ONU poate recunoaște un stat. Nu vrem să-i legitimăm pe teroriști. Nu arătăm niciodată vreo scenă de propagandă de-a lor, nici măcar pentru a ilustra vreo știre. Dimpotrivă, am făcut o emisiune pentru a le demonta propaganda. Terorismul nu va trece niciodată pe la noi.
Cum vedeți alternativa France 24 RFI la organizațiile media globale dominate de trusturi americane?
Pluralismul media înseamnă pluralismul gîndirii și democrația la scară planetară. Fiecare organizație media este impregnată de cultura sa. Noi avem 66 de naționalități în grupul nostru și redacții locale (nu foarte multe, România e una dintre ele). Sîntem foarte preocupați de diversitatea culturală, de diversitatea punctelor de vedere. Nu putem avea aceleași reacții pe care le au alte media internaționale, precum BBC. Am văzut asta în legătură cu subiectul Charlie Hebdo. Am fost singurul canal arabofon care a arătat caricatura cu Charlie le survivant (o caricatură simpatică, pe care scria tout est pardonné). Am arătat-o și în transmisiunile în engleză – iar canalele de limbă engleză nu au arătat-o, blasfemia era tabu peste tot. Noi am arătat acea caricatură. Am fost insultați, am fost amenințați cu moartea. Dar am considerat că în Franța avem dreptul să facem asta. Iar asta înseamnă l’art du vivre în manieră franceză. Am trăit emoții incredibile văzînd oamenii care cîntau „La Marseillaise“ în cele mai neașteptate locuri, cîntau „La Vie en rose“, poate aveam nevoie de această voce franceză. Americanii spun că iubim minijupele, iubim terasele, ne place să deschidem o sticlă de vin cu prietenii, ne plac filozofii, muzica, îi iubim pe Proust și pe Sartre. Cred că lumea are nevoie ca toate acestea să existe.
Tragedii precum atentatul de la Paris dau mai multă forță presei francofone? Căci tocmai în asemenea cazuri avem nevoie de diversitate...
Dacă privim audiențele, da. RFI este prezent în toată lumea, în 60 de țări, prin posturi de radio FM, dar și pe Internet sau prin aplicații mobile. Transmite în 14 limbi, plus un post de radio în arabă, Monte Carlo Doualyia. France 24 emite în trei limbi. Audiența RFI, măsurată în doar 33 de țări, numără 37 de milioane de ascultători pe săptămînă. Are 12 milioane de vizite pe lună pe site-urile sale. France 24 se urmărește în 46 de milioane de case din toată lumea. Iar aceste audiențe sînt în creștere. Cînd s-a întîmplat atentatul de la Paris, toată lumea ne-a preluat: chiar și FoxNews a preluat France 24 în engleză. Iar jurnaliștii noștri au fost solicitați să relateze pentru diferite canale din lume. Dar și în restul timpului, cînd nu este vorba despre astfel de evenimente, audiența noastră e în creștere. E interesant că ascultătorii noștri anglofoni (care nu știu franceza) ne spun că, în spatele englezei, „aud“ franceza. Aud, adică, libertate, egalitate, fraternitate, art de vivre... E incredibil. M-a tulburat mult asta.
Ce înseamnă succes și performanță pentru France Médias Monde?
În primul rînd, calitatea conținutului. Profesionalismul, expertiza, onestitatea intelectuală a jurnaliștilor și capacitatea de a realiza programe exigente, dar accesibile, nu elitiste. Noi tehnologii digitale, o nouă scriitură? De acord. Dar dacă la bază nu există un jurnalist care-și cunoaște bine meseria, care știe ce înseamnă un jurnalist profesionist și onest, care e expert în domeniul său, nu spune prostii – dacă nu există toate acestea, digitalul sau noua scriitură sînt secundare. Mai întîi contează sensul. De ce să faci o rețea mondială dacă rezultatul e mediocru sau există deja peste tot sau nu e respectabil? Așa încît am pus totdeauna pe primul plan conținutul. Trebuie să fii performant și pentru că este vorba despre o rețea mondială. Noi trebuie să convingem publicul din multe țări, iar publicurile sînt diferite. Nu sîntem supuși puterii nicăieri, nici în Franța, nici în alte țări. Și nu sîntem ai statului. Sîntem finanțați de cetățenii francezi, prin redevențe. Inclusiv RFI România: este un post finanțat de cetățenii francezi. Sigur, este vorba despre bani publici, dar nu e un cont al statului, ci unul independent. Misiunea noastră este să fim prezenți peste tot în lume și să fim uneori critici la adresa guvernelor. Nu e întotdeauna ușor, din două motive. Există state în care guvernele nu sînt fericite cînd cineva are altă opinie decît a lor, sînt regimuri autoritare ori dictaturi. Apoi, există state care cred că noi reprezentăm diplomația franceză. Nu. Noi nu spunem același lucru ca Franța, nu avem „instrucțiuni“. Din cauza aceasta, în unele locuri ni s‑a tăiat emisia, în alte locuri am fost foarte dur criticați.
Am trăit ceva asemănător în România anilor ’90, cînd unele voci spuneau că posturile de radio internaționale care puteau fi ascultate aici – RFI, BBC, Europa liberă, DW – reprezentau „interesele străine“. Cum reacționați la astfel de opinii?
Cred că ascultătorii noștri sînt adulți și cînd aud o voce care nu e onestă și echilibrată pot decide să nu ne mai asculte. Dar nu statele trebuie să decidă în locul cetățenilor. Am încredere în ascultătorii și în telespectatorii noștri: să spună ei dacă sîntem un radio și o televiziune de propagandă sau nu. Odată, un jurnalist de la alt canal a ajuns în Burkina Faso și a observat că oamenii ascultă RFI. A întrebat: „N-aveți posturi de radio locale?“ I s-a răspuns: „Ba da, dar vrem adevărul.“ Și priveau France 24 din același motiv, pentru că la televiziunea locală li se dădeau filme, iar ei voiau să știe adevărul. Același lucru e valabil și pentru Monte Carlo Doualyia: cînd se întîmplă ceva, oamenii ascultă ca să știe adevărul. Postul de radio RFI a fost numit „vocea Franței“ într-o singură perioadă: în timpul regimului de la Vichy. Astăzi, RFI are drept slogan
e un radio care se deschide asupra lumii, asupra Europei, asupra Celuilalt. Alteritatea este contrariul barbariei.
Tehnologiile digitale și rețelele sociale au adus multe transformări în mass-media. Credeți că astfel de organizații mari, precum France Médias Monde, se pot adapta mai ușor la aceste transformări?
Tot ce producem este realizat de echipele noastre de jurnaliști care merg pe teren, noi nu preluăm conținut de la alții. Există două riscuri ale meseriei de jurnalist. Amenințările cele mai puternice pentru noi sînt cele la adresa securității jurnaliștilor. Noi acoperim actualitatea internaţional, avem jurnaliști în zonele de criză (care sînt din ce în ce mai multe). În Mali au fost uciși doi jurnaliști RFI. Altădată, tocmai pentru că sînt martori, jurnaliștii erau respectați în zonele de conflict. Astăzi, sînt ținte privilegiate. Al doilea risc este că toată lumea crede că poate face meseria de jurnalist, că poate scrie despre orice, oricum, folosind mediul digital. Așa încît circulă tot felul de zvonuri prostești, dezinformări, propaganda cea mai deșănțată. La intersecția acestor două amenințări, meseria de jurnalist este, mai mult decît oricînd, în inima societăților noastre și a evoluției lor și a democrației. Așa încît trebuie să fim cei mai buni și în noile media. RFI a fost printre primele posturi de radio care a transmis online. Pe Facebook sîntem primii între mediile franceze. Calitatea jurnalistică trebuie să se regăsească în mediile digitale, așa încît am creat o strategie în acest scop, astfel încît tinerii noștri să nu devină total decerebrați.
a consemnat Mircea VASILESCU
