O scară unind cerul și pămîntul

Publicat în Dilema Veche nr. 862 din 15 - 21 octombrie 2020
O scară unind cerul și pămîntul jpeg

Puține episoade biblice au prilejuit mai numeroase și fructuoase dialoguri între arte decît scara lui Iacob. Și la fel de puține prilejuiesc o desfășurare de forțe precum conceperea acestui articol, în care asocierile au curs efectiv ca niște îngeri în tranzit pe o scară cerească.

Dar s-o luăm cu începutul. În capitolul 28 al Facerii, tînărul Iacob înnoptează pe cîmp, cu o piatră la căpătîi. Are un vis în care vede o scară ce se reazemă cu un capăt pe pămînt, iar cu celălalt gîdilă cerul; îngerii urcă și coboară pe ea; Dumnezeu însuși adastă la capătul de sus, ba mai mult, făcînd promisiuni de împroprietărire pentru secole înainte, cînd urmașii patriarhului său vor fi ca pulberea pămîntului, duzini de seminții binecuvîntate prin el și sămînța lui. Trezindu-se înfricoșat, Iacob își spune: locul ăsta nu e altceva decît casa lui Dumnezeu, asta e poarta cerului. Ca să nu-l uite, ridică bolovanul ce-i stătuse sub cap și toarnă pe el untdelemn, văzîndu-și de drum.

Peste milenii, momentul este reprezentat în pictură de către tenebristul spaniol José de Ribera (Lo Spagnoletto), în Visul lui Iacob (1639, ulei pe pînză – Museo del Prado). Aici, personajul biblic apare sub înfățișarea unui păstor odihnindu-se pe umărul stîng la rădăcina unui copac ce pare să îi continue trupul din spate. De cealaltă parte, în fundal, o scară de lumină pe care se pot distinge niște făpturi înaripate coborînd spre țeasta celui adormit. Conținutul este redat concomitent cu cadrul. Sîntem în același timp înăuntrul și în afara visului. Artistul baroc insistă asupra umanității lui Iacob, într-o versiune ce combină realismul construcției din prim-plan cu misterul viziunii, conferind astfel deplină veridicitate elementului miraculos.

Îngerii, aceste intermediarități călăuzitoare, devin apoi suflete într-un du-te-vino transmigratoriu. Există un oratoriu Scara lui Iacob, început de Arnold Schoenberg în 1915 și abandonat complet în 1944, perioadă în care părintele dodecafonismului a fost întrerupt mai tot timpul de sarcini profane, fiind paralizat de neputința de a-și formula și comunica ideile. Dirijorul Kent Nagano rezumă gestul compozitorului: „Iacob vede ceea ce nu pot să vadă ceilalți, la fel cum Schoenberg auzea o muzică pe care ceilalți erau incapabili să și-o imagineze“. Concepută inițial ca mișcarea finală a unei vaste simfonii, lucrarea unește lupta cu îngerul și visul divin, aducîndu-l în scenă pe arhanghelul Gabriel, gardianul paradisului, în rolul de sfătuitor cățărat pe scară, în vreme ce grupuri bine definite (Nemulțumiții, Scepticii, Fericiții) și indivizi luați separat (un Chemat, un Răzvrătit, un Ales alter ego) urcă. Totul într-o muzică eruptivă, crispată, pe care corul, împărțit în mai multe secțiuni, o umple pînă la ultima treaptă: gemete, urlete, șoapte sub greutatea păcatelor, deziluziilor, peste orchestrația aspră, în același timp discretă și luxuriantă, ce însoțește sufletele în ascensiunea lor.

Ceva mai aproape de noi, în timp și spațiu, Brâncuși ne-a lăsat o versiune sui-generis a vămilor văzduhului. Coloana fără sfîrșit, pentru că o scară pînă la cer nu are capăt. Funerară, vertebrală, ea mai degrabă sprijină cerul, să nu cumva să cadă peste noi. Dimpotrivă, poate că, astfel, de fapt cerul sprijină pămîntul să nu se fărîmițeze? Au scările lui Iacob într-adevăr dublu sens? Oare în nopțile cu lună în echilibru instabil mai coboară vreun serafim, șontîc-șontîc, pe bulbii romboidali? Vorba sculptorului însuși, noi nici nu știm ce ne-a lăsat el acolo.

La fel stau lucrurile cu una dintre cele mai cîntate piese simfonice ale lui Krzysztof Penderecki (decedat în martie anul acesta, la vîrsta de 86 de ani). Trezirea sau – titlu preferat de autor – Visul lui Iacob, după cum accentul e pus fie pe vis ca atare, fie pe rememorarea lui, a fost finalizată în 1974, fiind opera ce marchează debutul perioadei neoromantice din creația compozitorului polonez. Acesta preia fără echivoc rîndurile atribuite lui Moise, de la care a pornit totul: „Iacob s-a trezit din somn și a zis: «Cu adevărat Domnul este în locul acesta, și eu n-am știut»“ [Facerea, 28:16]. Rezultatul: șapte minute nu tocmai recomandate cardiacilor, cu disonanțe la fiece pas. Dacă primele măsuri pun bazele edificiului oniric, ulterior se înalță tremolouri răzlețe și sunete ca de raid aerian, pînă la gongul ce restabilește calmul unei nopți în deșert. Penderecki nu se sfiește să apeleze la metode neobișnuite în folosirea instrumentelor, apar inclusiv 12 ocarine, glissando-uri conferă peisajului sonor o aură numaidecît mistică, revelațiile sînt piezișe. Evitarea melodiei, armoniei, și insistarea pe eufonie fac trimitere la cei cărora li s-a acordat privilegiul descoperirii lui Dumnezeu și care găsesc în inimile lor un sentiment de teamă sfîntă sau teroare sacră, de numinos.

Forma acestei muzici stranii, ușor de catalogat drept horror, va fi preluată de Stanley Kubrick în The Shining (Emisia), filmul din 1980 devenit un clasic al genului. Pasajul se face auzit atunci cînd protagonistul (Jack Nicholson) îi povestește soției coșmarul în care o ucidea laolaltă cu fiul lor, tăindu-i bucăți, acolo, în hotelul Overlook (Vedere de Sus). Bucata e utilizată și în Inland Empire (David Lynch, 2006), respectiv Katyń (Andrzej Wajda, 2007). În aceeași ordine de idei, se cuvine amintită pelicula Scara lui Iacob (Adrian Lyne, 1990), în care experiențele unui soldat în războiul din Vietnam produc halucinații bizare, bîntuitoare.

În sfîrșit, în plan literar, nu pot să nu menționez volumul de poeme al Martei Petreu din 2006, Scara lui Iacob, cu versul catabazic definitoriu „Scara care duce la cer pentru mine coboară“, sau romanul Scara lui Iakov (2015) de Ludmila Ulițkaia, o cronică de familie în care suita de generații se constituie într-o scară genealogică străbătînd un secol de istorie tumultuoasă.

Astfel dispuse, toate aceste producții inspirate de episodul biblic formează ele însele o succesiune de trepte. Ajuns la final, mă întreb: și dacă scara lui Iacob e, de fapt, un labirint la mijlocul căruia domnește, asurzitoare, liniștea? Să fie într-un vis bun!

Ovidiu Komlod este scriitor și traducător. Cea mai recentă carte publicată: noapte-lumină, poeme, Casa de Editură Max Blecher, 2017.

Foto: José de Ribera - El sueño de Jacob (wikimedia commons)

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Adevarul.ro

image
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Culturistul canadian Jared Maynard a slăbit enorm în cinci săptămâni și și-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei boli rare și terifiante de care a reușit, într-un final, să scăpe, deși medicii îi dădeau șansele minime de supraviețuire, potrivit The US Sun.
image
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
Fie că este vorba de Coca-Cola sau de suc de portocale, dacă ați cumpărat recent o băutură îmbuteliată, probabil ați observat o schimbare subtilă, dar exasperantă, scrie Daily Mail Online, care relatează ce cred internauții, producătorii și experții în reciclare despre această măsură.
image
Cafeaua Marghilomana, relansată la conacul marelui politician Alexandru Marghiloman. Cum se prepara celebra licoare interbelică VIDEO
Cafeaua Marghilomana, băutura aristocraților de odinioară, a fost relansată. Va putea fi savurată odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău care i-a aparținut marelui politician Alexandru Marghiloman.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.