Federico desenează vise

Publicat în Dilema Veche nr. 858 din 17 - 23 septembrie 2020
Federico desenează vise jpeg

2020 nu e doar anul-fantomă, anul Beethoven 250, ci și anul Fellini, de la a cărui naștere s-au împlinit, pe 20 ianuarie, 100 de ani. Fapt mai puțin cunoscut de publicul larg, Il libro dei sogni, tom publicat pentru întîia oară în 2007, la 14 ani după moartea cineastului, însumează un jurnal de vise ilustrat, ce combină original și provocator textul cu imaginea, cuvintele cu benzile desenate. Pentru regizorul italian, visele au fost niște pre-filme, cu reciproca valabilă: a filma sinonim cu a visa.

Federico Fellini a început să țină nocturnalul între La dolce vita și 8½, marcînd astfel un punct de cotitură în cinema-ul său, devenit fundamental oniric. Două impresionante caiete acoperă perioadele 30 noiembrie 1960 – 2 august 1968, respectiv februarie 1973 – august 1990, însă ipoteza unui al treilea manuscris, pierdut în urma unei mutări sau neglijent împrumutat unui cercetător american, stă în picioare. Analizînd schimbările dintre cele două intervale și coroborîndu-le cu mutația culturală produsă în 1968, diferențele vin să reflecte o psihodinamică tipică. Primul caiet a fost redactat sub influență jungiană, rod al unei psihanalize cu medicul Ernst Bernhard – într-un episod antologic din iulie 1966, Fellini consumă spaghetti cu Carl Gustav Jung, făcîndu-i la trezire un portret fidel. În al doilea manuscris, autorul devine tot mai lucid, fără ajutor extern. Apoi, unul dintre cele mai frapante aspecte îi privește pe morți, aceștia manifestîndu-se ca spirite sau fantome în visele din prima perioadă, ca trupuri înviate în a doua. Nu în ultimul rînd, suprapuse ultimelor două etape de creație din filmografia felliniană, ambele caiete aduc în prim-planul referințelor un film specific: La strada (1954) – inclasabil, deja la granița dintre neorealism și cinema-ul oniric –, respectiv Il Casanova di Federico Fellini (1976) – plasabil în imediata vecinătate a metadiscursului cinematografic.

Pe lîngă vise consemnate ca atare, găsim halucinații hipnagogice, ședințe de spiritism ori divinație. Visele nu sînt transpuse neapărat cronologic, deși preponderent așa se întîmplă, poate pentru că spontanul Federico le nota cum apuca, deschizînd la întîmplare caietul, în bezna, tăcerea și nerăbdarea nopții. Oricum, acesta rămîne singurul manuscris oniriconic publicat vreodată (găsim acolo de la crochiuri în creion la veritabile desene animate migălite cu carioca, sau schițe cu bule dialogale), Fellini dîndu-ne posibilitatea să-i vedem la propriu oniro-cali-grafia. Întrucîtva calofil, autorul se chinuie să fie cît mai fidel și concis, cu nici un cuvînt în plus. Mai tranșant, în carnetul dintîi, prevalent era textul (încît îl puteam găsi fără imagine). Dimpotrivă, manuscrisul secund face imaginile predominante (unele vise apar exclusiv desenate, nu și textuate). În fond, am putea spune că imaginea joacă inclusiv rolul textului – de la un punct, lui Fellini visele îi survin gata desenate.

În cazul acestui onirograf, putem vorbi de o evoluție. Visătorul devine conștient cu timpul, pentru că își consemnează visele timp de aproape 30 de ani, chiar dacă nu foarte constant. Dacă primul caiet manuscris rămîne tributar unui modernism de factură jungiană, după 1973 cineastul relatează experiențe ce cresc în luciditate, încît, de la visele de zbor la cele propriu-zis conștiente și pînă la trezirile false sau visele în vis, putem descoperi semnalmentele unui alt visător – mai lucid în vise inclusiv pentru că și le interpretează singur, întîlnindu-se cu sine. Chiar dacă nu precizează niciodată efectiv c-ar fi știut că visează, regizorul pare să fi resimțit un alt fapt, omolog, redabil prin uimiri gen „știu că sînt filmat“, „îmi comentez visul în timp ce-l visez“, ori „visînd, îmi desenez visul“. Or, nu poți analiza un vis în care te afli decît fiind conștient de realitatea lui. Dacă nu e performat sau interpretat, visul se întîmplă să fie desenat chiar în cursul desfășurării sale, visătorul arătîndu-și desenul ca și cum ar declama, devenit brusc lucid, Hei, știu că visez!

Avem niște carnete în care, conștiincios, cineastul și-a reprezentat visele ca pe tot atîtea eboșe de scenarii pentru posibile filme. Omologia film-vis funcționează de minune în cazul său. Pe de o parte, visele sale survin ca tot atîtea filme desenate. Pe de alta, Fellini declară că, de fiecare dată, fie la începutul, fie la sfîrșitul unui film, are un vis ce poate anticipa rezultatul final și receptarea lui. În sfîrșit, cînd vine vorba de propriile lui filme, acesta nu visează niciodată secvențe din ele, ci numai proiecții, care sînt efectiv niște re-prezentații, pentru că de fiecare dată filmele apar deformate, ca și cum ar fi refăcute. Referitor la visele de zbor, așa-numitele „vibrații“, regizorul notează undeva că inexplicabila aventură începuse în nopțile copilăriei – semn că vorbim despre un zburător inveterat; 5.11.1976: într-un aer întunecat și murdar, subiectul nu poate zbura pînă la stele, fiind legat intim, fără scăpare, de un șarpe imens ce iese dintr-o la fel de neagră mare. Ne amintim faimosul vis din debutul capodoperei 8½ (1963), în cadrul căruia Marcello Mastroianni, alter ego al autorului, după ce reușește să iasă pe fereastra mașinii, blocată într-un ambuteiaj mut, zboară – doar pentru ca, prins de picior cu o frînghie, pînă la urmă să cadă în mare.

Dintre toate filmele lui Federico Fellini, 8½ este cel mai apropiat de vise. L-am revăzut cu delicii pe 1 august la TIFF, în retrospectiva dedicată cineastului. Deși sînt astmatic, am rezistat cu masca pe figură 178 de minute – mă rog, mai puțin debutul, pe care l-am ratat stînd la coada de acces pentru temperatură și restul. Am ratat probabil și clipul de prezentare al festivalului, semnat de Anton și Damian Groves, cu Alec Secăreanu și Monica Bîrlădeanu pe străzile unui Cluj fellinard. Ce nu am ratat a fost luna plină, proiectată în toată splendoarea pe ferestrele liceului „Coșbuc“. Am putut auzi, puer aeternus, ca în ultima intrare din Il libro, datată august 1990, o voce chemînd la deșteptare – într-un vis mai bun.

Ovidiu Komlod este scriitor și traducător. Cea mai recentă carte publicată: noapte-lumină, poeme, Casa de Editură Max Blecher, 2017.

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Adevarul.ro

image
Un oraș din România se află în topul celor mai ieftine orașe din Europa de vizitat în 2024. Pe ce poziție s-a clasat
De la Lisabona până în capitala Lituaniei, în urma unei analize făcută de specialiștii englezi, a reieșit o listă cu cele mai accesibile orașe europene pentru turism de weekend, printre care se află și unul din România.
image
Păţania de groază a unor nemți. Au rămas suspendaţi cu autorulota deasupra unei prăpăstii. „Dacă făceau asta românii în Germania...“
Salvamontiştii din Neamţ, care acţionează în zona masivului Ceahlău, au dat detalii despre o misiune care i-a avut în prim-plan pe membrii unei familii germane.
image
Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“
Restaurantele, terasele și barurile reprezintă, fără îndoială, puncte importante de atracție pentru foarte mulți turiști. Cu toate acestea, mulți dintre ei se lovesc de prețurile piperate din marile orașe ale României.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.