⬆
Dileme on-line
Pagina 38

O bulă de jumătate de milion
Zilele acestea, bula noastră a crescut la 500.000 de oameni. Și e iluzoriu să spui că am făcut-o doar pentru că „Facebook“. Din nou, o expresie cu care nu sînt de acord este „Facebook-ul a scos oamenii în stradă“, auzită încă de la înfrîngerea lui Victor Ponta de la alegerile prezidențiale.

Proteste încrucişate
Am mers la ambele proteste. Şi la Guvern, şi la Cotroceni. Mai rar aşa pereche de contrarii sociale surprinse simultan, în deplinătatea manifestării.

Turnee la zi: Gibraltar 2017
Nici nu ştiu cu ce să încep. Open-ul de pe „Stînca“ mediteraneano-atlantică a avut de toate. Suspans pînă în ultima rundă, gafe de calcul şi erori din neatenţie, un protest inedit făcut chiar la masa de joc, dar şi partide excelente şi rezultate surpriză.

Revoluția din ’17. Trei lecții de luat cu noi în viitor
N-am prea auzit scandări simpluțe precum „Jos” și „Demisia!”. Ne-am prins, iată, că demisia guvernului e nefolositoare pentru obiectivul nostru.

Ce-au fost şi ce-au ajuns miniştrii noştri
N-am trecut ca gîsca prin apă prin cei peste 40 de ani de „democraţie populară”. Una dintre moştenirile durabile ale regimului comunist a fost suspendarea legăturii dintre conceptul de „demnitar” şi acela al „demnităţii” (profesionale, morale, politice, familiale).

Se-ascute lupta de clasă
Este exact genul de guvernare care nu ajută la recîștigarea încrederii în vot și în instituțiile democratice importante. Pentru că impresia de stat luat captiv de PSD a provocat o reacție emoțională de amploare, vizibilă în stradă și pe Facebook.

Despre evenimentele de aseară
Scuza, emfatic repetată, a unor alegeri cîştigate zdrobitor e – ca tot restul – o păcăleală.

Şahul şi criza refugiaţilor
În şah, refugiaţii sînt de mult aici. Numai că nu sînt musulmani, ci hinduşi şi taoişti.

Cîntec de amurg
Sunset Song este primul volum al unei trilogii clasice a literaturii scoțiene, intitulată A Scots Quair, scrisă în anii 1930 de către Lewis Grassic Gibbon.

Paradisul LEGO
Întreg traseul poetic al lui Vancu, atît de bine asumat în antologia de față, poate fi asociat cu o stare de sinuoasă tînjire spre acceptare și așezare în sine.

Înapoi acasă
Rafinamentul regizorului Joachim Trier, în perfect acord cu montajul realizat de Olivier Bugge Coutté.

„Punctul pe i”
Nicolas Salmanovici Rubașov, eroul lui Koestler, după o noapte de coșmaruri, se trezește într-o bună dimineață metamorfozat în gîngania înspăimîntătoare a contrarevoluționarului pe care agenții „măturii de fier” a NKVD-ului veniseră să o aresteze.

Dileme, stupori, resemnare
Mie unuia mi se pare destul de perfidă ”urgenţa” în care e împachetată această delicată iniţiativă legislativă. Preşedintele ţării crede, întîmplător, la fel. Cîteva mii de oameni ies în stradă pentru a protesta împotriva milostivului proiect al guvernanţilor. Or, dintr-odată, apar pe piaţă subtile speculaţii hermenutice: manifestanţii din stradă sînt manipulaţi ca nişte fraieri, dacă nu sînt direct agenţi provocatori.

Joaca de-a cuvintele
Asta nu înseamnă că majoritatea face ce are chef, iar cetăţenii stau şi înghit. Şi democraţia înseamnă mai mult decît ieşitul la vot din patru-n patru ani, iar între alegeri – linişte mormîntală, ca să nu deranjăm guvernul care lucrează.

Pasărea lui Brâncuşi
„Eu am făcut piatra să cînte pentru Omenire.” (Constantin Brâncuşi)

Errare humanum est
Un titlu face zilele acestea înconjurul presei de specialitate: campionul mondial la șah nu a văzut un mat în trei mutări. „Cel mai jenant moment din cariera lui Carlsen?“ se întrebau comentatorii.

Pavel Brăila: „Sîntem într-o vîscozitate totală”
O invitaţie la expoziţie: Pavel Brăila.

Eroarea lui Malraux
Ca și creștinismul (și spre deosebire de nazism și iudaism), comunismul nu rezervă mîntuirea unui singur popor (ales), el o aduce tuturor popoarelor. Dar și nazismul, și comunismul, subliniază Besançon, spre deosebire de abordarea creștină, iudaică sau religioasă în general, promit instaurarea împărăției Dumnezeului natural – în cazul nazismului – sau proletar-istoric – în cazul comunismului – în această lume, ci nu în transcendent.

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Între 21-22 ianuarie, au loc ceremoniile religioase iudaice și evenimentele inaugurale, științifice și culturale dedicate Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului și omagierii celor care au pierit și care au suferit acum 76 de ani, pe 21-22 ianuarie 1941, în Pogromul din București.

Mirări de simplu cetăţean
Nu pot să nu mă întreb, dincolo de conjuncturi şi supoziţii inaccesibile mie, cum o fi să petreci o vacanţă cu dl Ghiţă? Trebuie să ai solide argumente ca să-l iei cu tine şi în Seychelles, şi în Toscana şi în Disneyland! Cum o fi să te distrezi cu Ghiţă?

Buzunarul cetăţeanului român
Abia instalat, guvernul a mărit salarii şi pensii, a tăiat taxe şi accize. Nu-i normal să-şi îndeplinească promisiunile electorale? Ba da. Dar s-ar putea să ne coste cât nu face. Şi nu numai la buzunar.

Homarul
Suprarealist, spectaculos și neliniștitor, n-o să uitați prea ușor Homarul lui Lanthimos. Are și romantism și acțiune, te face să și rîzi, dar și să plîngi.

Monstrul cu o mie de capete
Monstrul cu o mie de capete nu e un film de groază, cum titlul ar putea sugera, ci un thriller în care personajul negativ e reprezentat de companiile de asigurare a sănătății și de birocrația din sistemul medical din Mexic.

Ţîfnosul
Țîfnosul prezintă povestea unui bătrîn care e nevoit să iasă din mediul lui și să trăiască, un timp, într-o lume modernă cu care nu se identifică.

Trimite-ți scurtmetrajul la singurul festival de filme făcute de adolescenți
Pînă pe 1 martie, tinerii pasionați de cinematografie se organizează în armate de regizori, în curțile liceelor, și realizează scurtmetraje. Fie că ai făcut un scurtmetraj despre viața de licean în pauzele dintre ore sau că ai făcut un thriller după lăsarea întunericului, te poți înscrie pentru participarea la cea de-a cincea ediţie a Festivalului Super, un eveniment realizat integral de adolescenţi.

Cowboy and angel
Alături de nume grele ale muzicii, George Michael, pe atunci parte din grupul Wham!, își făcuse loc undeva sus de tot în playlist-urile noastre.

Cum functioneaza universul? Dialog inspirat de Stephen Hawking
Vineri, 20 ianuarie, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu are loc un un dialog despre găurile negre, spațiu, timp și Univers, inspirat de Stephen Hawking.

Discul de muzică clasică al anului 2016 în România
Discul care a primit cele mai multe voturi din partea publicului în cadrul campaniei Radio România Muzical este albumul Bach to basics semnat de violonistul Alexandru Tomescu.

Anul turneelor
Vor fi o sumedenie de turnee mari, clasificabile în două categorii: cele tradiționale și cele din seriile Grand Prix și Grand Chess Tour.

Pastă dulce de fasole roşie
O dramă japoneză din 2015, selectată la Festivalul de la Cannes: în mica brutărie a lui Sentaro își face apariția Tokue, o doamnă în vîrstă care își oferă ajutorul; datorită rețetei ei secrete, afacerea începe să aibă succes.

„Ţară de rahat“
Prima dată am auzit expresia asta pe la sfîrşitul anilor ’80, în vremurile negre ale comunismului. Am reauzit-o de curînd, spusă cam pe acelaşi ton obidit, de nişte oameni tineri, care erau copii sau nu se născuseră încă în anii ’80. Şi am avut senzaţia că, timp de cîteva decenii, am trăit degeaba.

Mai vrem în UE? Sau ieşim de tot?
Văd că, după numirea noului guvern, se anunţă catastrofe în serie.

Ţara lui Ciorbea, ţara lui Ghiţă
În România nu există previzibilitate instituţională, nu există neutralitate administrativă, nu există garanţie legislativă. Rezultatul, pentru cetăţean, este o stare de nesiguranţă cronică, de vulnerabilitate dinaintea oricărui tip de abuz.

Începuturi
Problema e găsirea unor unități de măsură comune între epoci. De pildă, cum măsori diferența dintre nivelul de trai la 1920 și cel de la 1945 și apoi cum o compari cu diferența dintre nivelul de trai de la 1990 și cel din 2015?

Povești din Ţara Papucia
Poveste din Țara Papucia: frunzele de mușcate. Femeile de la țară tămăduiesc cu ele.

Întîlnire cu Gabriel Liiceanu
Joi, 12 ianuarie 2017, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38) are loc o primă seară literară a acestui an. Gabriel Liiceanu va citi în premieră Continentele insomniei, un fragment dintr-o nouă carte aflată în pregătire la Editura Humanitas.

Fellini, clovnii tăi s-au schimbat
Fellini, clovnii tăi s-au schimbat în bine. Şi domnul Vişniec are o parte din vină.

Remember 2016
Poate că Viktor Korcinoi a fost personalitatea cea mai importantă din lumea șahului care ne-a părăsit în 2016.

Schneider contra Bax
Schneider este un ucigaș de profesie care trebuie să elimine un scriitor, pe Bax.

În mai, faci ce-ţi place
În mai, 1940, exodul: mii de francezi fug din calea invaziei germane.

Lupta cu elitele
De-a lungul tranziţiei, a revenit destul de des în atenţie chestiunea „elitelor”. S-a spus că regimul comunist a distrus elitele şi, pentru a reconstrui ţara, e nevoie de formarea unor noi elite politice şi intelectuale. Au fost dispute pe tema „elitismului” şi „antielitismului”. Dar se întîmplă şi la case mai mari.

Politică şi bune maniere
Se pare că nu-l ştie cu adevărat decît dl Dragnea. „Partidul sînt eu!” declară, pe sub mustaţă, „preşedintele-Soare”…

O viață nepotrivită
sfinţii Gabrielei Firea să vină să mă salveze. Iar inima care m-a furat a plecat să facă / acelaşi lucru pentru ea și mă gîndesc că / am vrut doar să-ţi arăt cum poate iubi

Blestemul lui Khamenei: de unde vine și unde ajunge
Publicul occidental e obișnuit ca amenințarea islamistă cu „răzbunarea divină” să îl vizeze cu precădere. De aceea, atunci cînd ayatollahul Iranului amenință Arabia Saudită cu un astfel de tratament suprem, are motive să fie surprins că virulența retoricii islamiste se poate exercita foarte bine și între două țări musulmane.

Numărătoarea ministerelor
În viitorul Guvern Grindeanu au intrat cinci posturi ministeriale noi şi a dispărut unul, cel al şefului cancelariei prim-ministrului. Cele cinci ministere noi sînt Afacerile Europene, Turismul, Ministerul IMM-urilor, Apelor şi Pădurilor, şi Cercetării şi Inovării, toate fiind obţinute prin desprinderea unor activităţi din cadrul ministerelor existente.

Păcat că noi, cei proști, nu înțelegem cum merg lucrurile...
Eu am venit naiv la vot la secția de la Ambasada României din Paris, am stat la coadă alături de oameni care mi s-au părut perfect normali, și care au așteptat ca și mine ore în șir la coadă.

Cînd Caissa nu mai zîmbește
„Am fost extrem de norocos”, a fost prima declarație după ce a devenit campion mondial la șah rapid a lui Vasili Ivanciuk.


