O viață nepotrivită
Nu există un drum regal spre serviciu
cît să mă simt și eu rege în împărăţia
care mă vrea supus, căci iată-mă: stau
în mijlocul intersecţiei, așteptînd ca
sfinţii Gabrielei Firea să vină să mă salveze.
Iar inima care m-a furat a plecat să facă
acelaşi lucru pentru ea și mă gîndesc că
am vrut doar să-ţi arăt cum poate iubi
un om de dreaptă unul de stînga,
într-un hotel de lux din Berlin.
Dar mai bine arată-mi tu un om care spune
copiilor lui că statul îi va proteja şi-ţi voi arăta
și eu un om care și-a învăţat copiii să nu
plîngă, crezînd că primarii din pușcărie
vor plînge în locul lor. Orice-ar fi lăsat
asta în mine nu seamănă cu ce-a fost furat:
săruţi un băiat în care un alt băiat numit
Colectiv și-a băgat limba cu forţa,
iar eu mă trezesc în braţele cuiva care încearcă
să iubească puţin mai mult, dar eșuează
în alte braţe decît ale mele, cînd ne dăm seama
că tot ce avem e o viaţă nepotrivită pe care
n-o putem da înapoi nici cu un pumn băgat
pe gît, în plină stradă, în timp ce același
băiat ars le face cu mîna ca un președinte,
din mijlocul intersecţiei, celorlalţi tineri arşi
care încă n-au murit.