Începuturi

11 ianuarie 2017
Începuturi jpeg

Am trăit, din 1989 încoace, o perioadă de timp similară ca dimensiune cu întreaga perioadă interbelică. „Interbelicul” nostru se sfîrșește acum. La aceeași bornă, pentru cei din primul „interbelic”, urma iarna comunistă. Pentru noi, timpul pare să mai aibă răbdare. Dar ce am realizat noi, în cei 25 de ani ai „interbelicului” nostru, în comparație cu ce au realizat cei din perioada similară a secolului trecut? Care ani au fost mai productivi, care etapă a transformat societatea mai mult și mai bine? Cînd s-au făcut delimitările cele mai ferme față de epocile precedente fiecărui „interbelic”?

„Interbelicul” e deseori însoțit de un epitet. „Epoca interbelică” e o sintagmă folosită intens. Acum însă, după mai bine de 25 de ani de la 1989, dacă ar fi să păstrăm proporțiile ar trebui să vorbim de „epoca postcomunistă”. Numai că nu ne sună bine. Postcomunismul de pînă acum nu a pare să fi ajuns la statutul de “epocă”. Există o tendință de a minimiza și chiar desconsidera anii recenți, nu neapărat în raport cu interbelicul, ci în principiu. Progresul e prea lent și insuficient – gîndesc în general contemporanii lui, indiferent de „epocă”. De aceea comparațiile dintre perioadele similare de timp pot fi uneori relevante.

Problema e găsirea unor unități de măsură comune între epoci. De pildă, cum măsori diferența dintre nivelul de trai la 1920 și cel de la 1945 și apoi cum o compari cu diferența dintre nivelul de trai de la 1990 și cel din 2015? Cum scapi de impresiile subiective, pentru că în una dintre măsurători te referi de fapt la propriul nivel de trai, pe care l-ai trăit și încă îl mai trăiești? Cum așezi datele obținute în contextul vremii, pentru a obține o apreciere cît mai obiectivă? Și apoi, după ce aduni toate informațiile dorite, cu toate plusurile și minusurile găsite fiecărei epoci, cum faci clasamentul final, pe ce criterii? Sunt, desigur, aspecte complicate ale unei astfel de încercări de comparație a epocilor, care comportă cunoștințe și instrumente aflate doar la îndemîna unor (puțini) specialiști. Dar cred că sînt și aspecte mai evidente, care nu necesită o expertiză și care prin urmare îmi stau și mie la îndemînă. Iar unul dintre ele ar fi starea și experiența democrației, mult mai bune acum decît în perioada interbelică. Nu înseamnă că deja știu podiumul epocilor, este 1-0 pentru anii noștri doar la o categorie, dar sînt poate zeci de categorii. Dar e totuși vorba de o categorie importantă.

Perioada interbelică a pornit în trombă în privința drepturilor electorale. Pentru prima oară, țăranii au putut vota. E adevărat, femeile încă erau excluse (și așa vor rămîne pînă la venirea la putere a comuniștilor), dar votul universal (masculin) a fost un salt democratic important. În această privință, a dreptului formal la vot, anii ‘90 nu au fost la fel de spectaculoși. Chestiunea este însă ce s-a ales de fapt de votul universal interbelic, cum a fost el aplicat și dacă a contat în administrarea țării. Or, în această privință, a fost ca în bancul cu radioul dat mai tare și apoi închis.

În perioada interbelică, mai întîi se făcea guvernul și apoi se țineau alegerile. Practic, regele desemna un prim-ministru care apoi organiza scrutinul. Dacă prima electorală (bonificarea pentru obținerea celor mai multor voturi) nu era de ajuns, guvernul și partidul care era la guvernare (indiferent de culoare) aveau grijă să își asigure majoritatea prin alte mijloace: îi puneau pe bugetari să depună un jurămînt de loialitate politică, plăteau bătăuși pentru intimidarea fizică a reprezentanților opoziției, îngreunau procesul electoral în localitățile sau circumscripțiile cunoscute ca fiind dominate de simpatizanții opoziției iar în caz de forță majoră măsluiau certificatele electorale și umblau în urne. Sub acest aspect, comuniștii nu par să fi inventat mare lucru cînd au furat alegerile din 1946. După cum succint scrie istoricul Armin Heinen, opiniile avizate ale elitelor conducătoare interbelice considerau alegerile drept „un rău necesar”, menite doar să asigure României o imagine externă de țară democratică.

De bine, de rău, în „interbelicul” nostru, statutul alegerilor a evoluat. Din 1990 încoace, puterea votului a crescut permanent. Intimidarea, manipularea și furtul nu au dispărut, ba chiar au evoluat la forme mai rafinate, dar nu mai au ponderea din deceniile trei și patru ale secolului trecut. În 1996 a avut loc una dintre cele mai spectaculoase consecințe ale votului liber exprimat, alternanța la guvernare, un eveniment fără precedent în istoria electorală a României. Alegerile a cel puțin doi președinți (Traian Băsescu în 2004, în fața lui Adrian Năstase, și Klaus Iohannis în 2014, în fața lui Victor Ponta) sînt percepute tot ca „alternanțe la guvernare” posibile doar prin exercitarea eficientă a votului. Dar cel mai important aspect este că elitele politice de azi, spre deosebire de cele interbelice, par să respecte votul și că electoratul pare să pretindă de la elitele politice, indiferent de propriile simpatii, să respecte votul. Sînt experiențe democratice inedite pentru societatea românească, de recunoașterea lor trebuind probabil să depindă mai mult aprecierile făcute la adresa actualei scene politice.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Sorana Cirstea (EPA) jpg
image jpeg
Ce mesaj i-a transmis Serghei Mizil, Alinei Pușcău, în lupta cu cancerul: „Sper să scape!”. Cine sunt favoriții lui la „Asia Express”?
Alina Pușcău și Serghei Mizil au fost colegi la mai multe emisiuni de la Antena 1: „Asia Express”, dar și show-ul „Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere”, prezentat de Nea Mărin.
coltrane jazz GettyImages 74258930 jpg
John Coltrane, la 100 de ani de la naștere: de la dependența de heroină la spiritualitate. Cum a schimbat saxofonistul istoria jazzului
La 100 de ani de la nașterea lui John Coltrane, povestea saxofonistului care a schimbat jazzul: de la dependența de heroină și colaborarea cu Miles Davis la „A Love Supreme“, albumul care a transformat muzica într-o căutare spirituală.
Inteligenta artificiala foto shutterstock jpg
De ce au ajuns liderii marilor companii AI să ceară încetinirea dezvoltării inteligenței artificiale. „Se joacă cu vieţile noastre”
O succesiune de evenimente petrecute în numai zece zile a zguduit industria inteligenţei artificiale, după ce cercetători au demisionat avertizând asupra unor riscuri existenţiale.
Sodlati ucraineni  donețk razboi in ucraina FOTO EPA EFE jpg
Operațiunea „Vivaldi“ avansează. Militarii ucraineni au „curățat“ de ruși un teritoriu de 125 km pătrați. Ce localități au fost eliberate
Militarii ucraineni au „curățat“ de forțele ruse 125 de kilometri pătrați de teritorii în nordul regiunii Donețk, în cadrul primei și celei de-a doua etape ale operațiunii ofensive „Vivaldi“, dintre care 50 de kilometri pătrați au fost eliberați.
Pensionari făcând calcule FOTO: Shutterstock
Țările europene în care oamenii se bucură cel mai mult de pensie. România, aproape de coada clasamentului
Vârsta de pensionare crește în Europa, pe măsură ce oamenii trăiesc mai mult, însă diferențele dintre țări sunt considerabile atunci când vine vorba despre numărul de ani petrecuți la pensie.
Statuia "Dl Goe" în Gara din Ploiești
Reacții aprinse la Ploiești, după ce statuia „Domnului Goe” a fost vopsită: „Mânjită în culorile LGBT, o obrăznicie fără limite”
Statuia Domnului Goe, instalată în Gara de Sud din Ploiești, a devenit zilele acestea subiectul unui război cultural și politic.
ploaie romania jpg
Alertă meteo pentru București: frigul pune stăpânire pe Capitală. Temperaturile scad cu până la 10 grade
Până acum, luna septembrie a fost una caldă, dar lucrurile urmează să se schimbe radical. Începând de marți, 22 septembrie, temperaturile vor scădea semnificativ în București. ANM anunță că maximele nu vor mai trece de pragul de 18-20 de grade și ne putem aștepta și la precipitații și vânt.
Castelul Bran FOTO Shutterstock
Topul celor mai populare castele din Europa. Pe ce loc se află Castelul Bran
TUI Musement a realizat un nou clasament al celor mai populare 30 de castele și palate din Europa în 2026.