Înapoi acasă
Înapoi acasă, 2015, r. Joachim Trier. Urmăriţi filmul pe Cinemax, începînd din 28 noiembrie 2016.
Iniţial, filmul se numea Louder than bombs, dar producătorii francezi au decis să îi schimbe titlul cu puțin timp înaintea lansării pentru că tocmai avusese loc un atac terorist în Franța și nu au vrut ca filmul lor să fie speculat într-o cheie care, de fapt, nu este a lui. Titlul Back Home/Înapoi acasă sugerează o poveste moale, dar filmul nu este deloc așa.
Moartea într-un accident de automobil a Isabellei Reed, fotograf de război de mare succes, lasă urme adînci în familia ei. Soțul și cei doi fii încearcă să gestioneze separat durerea morții ei fulgerătoare, fiecare căutînd soluția „trecerii peste” în viața sa personală și izolat de ceilalți. Organizarea unei expoziții retrospective de fotografie a Isabellei Reed devine momentul în care fiecare dintre cei trei află adevăruri dureroase despre ceilalți, dar și momentul care poate să-i readucă împreună. Ce efect va avea asupra tatălui și copiilor adevărul despre personalitatea independentă și neliniștită a mamei, vom vedea… Ideea filmului ar putea foarte bine să fie aceea că, prin marile dureri, nu poți trece singur, dar filmul este mai complex și oferă, în marginea acțiunii sale, și o captivantă meditație asupra puterii de a menține relații de familie în vremea noastră răvășită.
Filmul te ține secundă de secundă și, după ce se termină, rămîne încă mult timp cu tine. Rafinamentul regizorului Joachim Trier, în perfect acord cu montajul realizat de Olivier Bugge Coutté, dau filmului un ritm interior acaparator. Impresionează amestecul de realism (fragmente de reportaj TV plus fotografii de război) și simbolism (jocurile pe computer sînt, mereu, și altceva ce par a fi – semne ale realității de aici sau uși către realități de departe?).
În plus, prestația actorilor este de neuitat. Isabelle Huppert este Isabelle Reed, o femeie aparent puternică, curajoasă, dar în profunzime dezorientată, nesigură și mereu încercată de depresii, iar Gabriel Byrne este soțul ei, un bărbat gentil care încearcă să înțeleagă ce rămîne din căsnicia lui dar și ce se întîmplă cu copiii săi, pe care vrea deopotrivă să-i și înțeleagă dar să-i și protejeze, ceea ce, uneori, nu se prea poate.
Rămîne în memorie momentul din finalul filmului în care aflăm, de fapt, ce o atrăgea pe Isabelle Reed spre zonele de război. În mai toate filmele de acest gen, există clișeul fotografului de război civic-implicat, dornic să își riște viața pentru a arăta lumii ororile războiului și ticăloșia celor care îl fac. În acest caz, e cu totul și cu totul altceva… (Publicitate)
