● Cel mai recent roman al lui Tudor Ganea, 8, apărut recent la Editura Polirom, ne introduce într-un univers rural puternic erotizat, cu femei și bărbați săraci, maneliști, șmecheri, interlopi, fiecare stăpînit de păcate. O distopie care se desfășoară în fața cititorului asemenea unui bulgăre de zăpadă. (Cristina Ștefan)

● Am niște teancuri noi de cărți, care mă așteaptă cuminți, dar am început cu Zadie Smith, Swing Time (traducere de Mariana Piroteală, Editura Litera, 2019) și cu Helen Thomson, De neconceput (O călătorie extraordinară prin lumea celor mai stranii creiere), traducere de Irina Brateș, Editura Vellant, 2019. Mi se pare că merg bine împreună. (Ana Maria Sandu)

● La Green Hours, pe 7 iulie, seară de teatru, de la ora 20: „Colibri sau Ce ție nu-ți place altuia nu-i pasă“, de Garret Jon Groenveld, cu Daniel Popa și Irina Margareta Nistor, regia și scenografia: Daniel Popa. Recomandat pentru fanii distopiilor sub formă de comedie. (Stela Giurgeanu)

● Dacă n-ați citit Tu (Caroline Kepnes, apărut la Herg Benet în 2017), sigur ați auzit de serialul omonim produs de Netflix. Joe Goldberg, excepțional librar și criminal în serie, este personajul principal. La aceeași editură tocmai a apărut al doilea volum din serie, Corpuri ascunse, pe care îl descriu cu cuvîntul folosit de Stephen King: „Hipnotizant!“ (Anca Zaharia)

● O vizită la „Kyralina“, librăria franceză din str. Biserica Amzei, e un prilej de bună dispoziție, prilejuită de oferta de carte generoasă, rafturile colorate, pentru copii, literatură franceză în original, dar și mulți autori români, traduși în franceză… o oază de francofonie, într-un ocean de liniște și deconectare/reconectare la un univers familiar, dar mereu reînnoit. O atmosferă benefică pentru studiu și joc/joacă… Într‑un colț, Panait Istrati cu al său roman în franceză care stă la originea inspiratei denumiri a locului. De neocolit raionul „Des bons livres à petits prix“… Și tot aici puteți comanda cărți în străinătate. (Ruxandra Mihăilă)

● În cinematografe, documentarul Tintoretto. Un rebel în Veneția, în regia lui Giuseppe Domingo Romano. Plecînd de la restaurararea a două lucrări ale pictorului Jacopo Comin, zis Tintoretto (1518-1594), „Maria în meditație“ și „Maria citind“, filmul spune prin gura unor cunoscători povestea vieții și artei acestui artist renascentist de prim rang, în contextul Veneției secolului al XVI-lea. Nu se poate rata, fie și pentru că sălile noastre de cinematograf primesc rarisim un asemenea film. (Sever Voinescu)

● Pe 19 august, Filarmonica din Berlin va intra într-o nouă eră, odată cu începutul oficial al noii ei conduceri muzicale asigurate de Kirill Petrenko. În această formulă, renumita orchestră va deschide anul acesta Festivalul Enescu. În așteptare, noul CD al ansamblului sub bagheta celebrului dirijor rus merită toți banii. CD-ul conține doar 44 de minute de muzică – Simfonia a 6-a („Patetica“) de Ceaikovski. Melomanii, însă, nu sînt descurajați de acest amănunt și au dreptate. Ce muzică! (Sever Voinescu)

● E în desfășurare turneul de tenis de la Wimbledon. Se întîmplă în fiecare an pe vremea asta. Totuși, trebuie observat că britanicii știu ca nimeni alții să-i conserve an de an prestigiul. E de amintit că e singurul turneu de Mare Șlem în care jucătorii încă sînt obligați să poarte echipament alb, deci singurul care mai justifică în mod concret numele de sport alb dat tenisului. Se spune că cine cîștigă un turneu de Mare Șlem (din cele patru) e un mare campion. Despre cine cîștigă Wimbledon-ul se spune însă că intră în istorie. E un lucru pentru care merită urmărit. Iar pentru cei care nu sînt neapărat atrași de acest sport, cred că numai și privitul verdelui ierbii pe care se joacă face bine la ochi. (Andrei Manolescu)