● În Parisul ultimelor luni dinainte de eliberare, pe vremea cînd se ştia deja precis că Germania hitleristă pierduse războiul, Céline, colaboraţionistul neruşinat, antigaullistul şi antisemitul notoriu, e convins că oricine bate la uşa dispensarului său vine să-l omoare. Scîrba de toţi, irezistibila scîrbă céliniană, e mai viguroasă decît teama de moarte. Stilul lui face situaţia fascinantă. Ştiu că mulţi nu agreează fragmentele de roman, dar acesta (din romanul Feerie pentru altădată, în traducerea Irinei Negrea) este tot ce am citit mai pasionant în presa săptămînii trecute – în România literară, nr. 5, din 3 februarie 2012. (Radu Cosaşu

● Dacă vă place Mateiu Caragiale, dar l-aţi tot citit, încercaţi şi audiobook-ul Sub pecetea tainei în lectura lui Marcel Iureş apărut anul trecut la Humanitas Multimedia. Citite sau ascultate, misterele rămîn! (Marius Chivu

● Vineri seara Eugen Istodor & Gigi Melody vă aşteaptă la Godot Cafe-Teatru cu „Cîntece de inimă albastră şi poveşti eterne de iubire“. Mai ales pe frigul ăsta, merită o vizită! (Matei Martin)