After Eight, David Esrig, Catherine Cusset

Publicat în Dilema Veche nr. 353 din 18 - 24 noiembrie 2010
After Eight, David Esrig, Catherine Cusset jpeg

● De căutat şi citit interviul acordat Simonei Chiţan de către David Esrig, în Adevărul literar şi artistic din 3 noiembrie (nr. 1050). Cel care ne-a dat extraordinarele spectacole cu Troilus şi Cresida, Umbra, Nepotul lui Rameau nu se fereşte a folosi termenul „rezistenţă prin cultură“, celebrîndu-l pe Gellu Naum, cu care a colaborat intens, ca pe un „rezistent absolut“: „Gellu nu a acceptat vulgaritatea, populismul, nici măcar un început de pact cu ele. Era un prinţ al poeziei“. Şi despre „iepoca aceea“: „A fost o epocă vulgară, cinic vorbind, cred că multe opere importante s-au născut tocmai din necesitatea de a scoate capul din mocirlă...“. Puţini gîndesc aşa. (Radu Cosaşu

● Nu mă dau în vînt după poveştile de familie scrise în buna tradiţie a romanului francez; şi nici după micile (sau marile) revolte feministe pe care autoarele din Franţa le strecoară printre rînduri, ca să nu bată la ochi. Însă Catherine Cusset a reuşit să mă captiveze, să mă emoţioneze, să mă copleşească. Un brillant avenir e un semn că viitorul romanului francez e luminos. (Matei Martin)

● În acest moment, cea mai bună ciocolată de pe mapamond este noul sortiment de After Eight: mentă cu aromă de portocală. Iar asta nu e tot: în timp ce savuraţi tabletă după tabletă, pentru ca experienţa ZENzorială să fie completă, vizionaţi pe YouTube videoclipul „Small Metal Gods“ al lui David Sylvian regizat de Hiraki Sawa. Aştept scrisori de recunoştinţă. (Marius Chivu

dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.

Parteneri

Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Plimbare în București FOTO Shutterstock
Alegerile pentru Primăria Capitalei. „Primarul general devine, imediat după președinte, cel mai votat om din țară”
„Cine câștigă Bucureștiul intră direct în prima linie a politicii naționale. «Primarul general devine, imediat după președinte, cel mai votat om din țară în termeni de număr absolut de sufragii»”, explică analistul politic Cristian Roșu, pentru Adevărul.
copil bolnav jpg
Cum au apărut „ca un tsunami” cazurile de enteroviroză la copii. „E prea mare presiunea pe sistemul medical”. Ce pot face părinții
Canicula și vacanțele merg mână în mână către un fenomen repetitiv în spitalele pentru copii: valuri de prezentări la camerele de gardă din cauza infecțiilor cu enterovirusuri. Zeci de părinți ajung zilnic la urgențe cu cei mici, speriați de simptome precum febră mare, vărsături sau diaree.
Elevi, foto Shutterstock jpg
Transferul elevilor după clasa a IX-a, un fenomen? Peste 80 de cereri într-un singur liceu
Vacanța de vară dintre clasa a IX-a și clasa a X-a este momentul potrivit în care zeci de elevi la nivelul unei localități urbane, poate sute la nivelul unui județ și cu siguranță mii la nivelul întregii țări se transferă de la liceul la care au fost admiși în urma Evaluării Naționale la un altul.
Fumatul crește riscul de diabet de tip 2 conform noilor studii Foto Your Care Everywheredms
Fumatul crește riscul de diabet: Ce spune un nou studiu și cum să previi această boală
Un nou studiu arată că fumatul crește semnificativ riscul de diabet de tip 2. Află ce au descoperit cercetătorii și cum poți preveni această boală prin schimbări sănătoase în stilul tău de viață.
cancerul oral shutterstock 2236521813 jpg
Cancerul oral: simptome tăcute pe care nu trebuie să le ignori. Specialiștii explică legătura cu virusul HPV
Cancerul oral debutează adesea în tăcere – o pată pe limbă, o rană care nu se vindecă sau o ușoară dificultate la înghițire –, semne ignorate luni la rând.
Skiathos Grecia Foto Aerotravel jpeg
Final de sezon estival 2025: Șase din zece români au ales vacanțe accesibile aproape de casă
În vara 2025, românii au preferat vacanțe pragmatice, cu bugete controlate, destinații apropiate și zboruri directe. Grecia, Italia, Bulgaria și Turcia rămân favorite, iar cererea pentru experiențe autentice și sejururi flexibile continuă să crească.
President Trump Meets with Henry Kissinger (33787724293) jpg
Care sunt principiile după care se ghidează Trump în războiul cu Ucraina. Cine a fost mentorul care l-a influențat în politica externă
Principiile lui Kissinger sunt cele care definesc atitudinea lui Donald Trump cu privire la războiul din Ucraina. Adică Ucraina să beneficieze de autodeterminare, dar să renuțe la ideea de a intra în NATO. Analiștii politici spun însă că doar o schimbare politică în Rusia mai poate opri războiul.
Donald Trump și Putin în Alaska gif
Summitul Putin-Trump. Fostul agent KGB a dat o lecție în Alaska despre cum se hrănește un narcisist
O întâlnire fără rezultate concrete, dar cu suficiente semnale de alarmă pentru Ucraina și pentru Vest.