●  Mircea Dumitru, Lumi ale gîndirii. Zece eseuri logico-metafizice, Editura Polirom, 2019.

 

De cît curaj este nevoie ca să scrii o carte bună! Ne interesează marile edituri de limbă engleză, ne interesează numărul de citări pe Google, pe Clarivate, indicele H, indicele IH, ne interesează uneori pînă la obsesie să publicăm ca să nu dispărem, să ne construim un CV strălucitor, o listă de publicații care să ne îndreptățească să primim titluri și poziții academice. Ne‑am globalizat pînă în măduva oaselor. Scrisul este o pîrghie, o armă, scrisul este adesea doar un pretext.

Uneori cineva își asumă, totuși, riscul de a scrie o carte bună. Una cu care intri în dialog, cu care te contrazici, cu care te împrietenești repede. Care nu te mai lasă în pace, o carte-vehicul care te duce tiptil, uneori pe nebăgate de seamă, în lumea ei, în lumea logicii și a filozofiei. Mircea Dumitru asta își propune și asta realizează.

Dacă cititorul este sau vrea să devină un filozof profesionist, intră într-un pei-saj familiar. I se oferă, poate, noi perspective, va fi un om mai instruit. Dar dacă nu este un expert în logică și filozofie? Mircea Dumitru și-a asumat riscul de a investi și timp, și energie într-o carte bună și pentru un altfel de cititor. Să-i spunem cititorul laic: profesorul de liceu, medicul, inginerul, elevul de liceu, pentru care o asemenea carte poate fi un eveniment decisiv pentru o viață întreagă. Cu siguranță că nu toate capitolele îi vor fi accesibile. Cel despre „Ilie Pîrvu și realismul structural. Un studiu de caz asupra argumentului convergenței“ sau „Semnificație, nonexistență și termeni nonreferențiali“ sînt tehnice, nu pot fi abordate decît dacă ești familiar cu formalismul logic. Dar cu siguranță că se va bucura și de „Wittgenstein despre necesitatea logică“, și de eseul despre teorema lui Gödel. Cine n-a auzit de Wittgenstein și Gödel, măcar că este victima ofertei infinite a Internetului în „idei de-a gata“? Sau cine nu este curios să priceapă ce înseamnă expresia, paradoxală la prima vedere, „filozofie experimentală“?

Internetul dă impresia că te pricepi la orice, că repede și fără efort poți să obții suficientă informație ca să cîștigi un lustru de competență în orice domeniu. Cheia este expresia „fără efort“. Vei face un research pe Google și, dacă ai și un pic de răbdare, Wikipedia, care pare a fi devenit sursa ultimă a Adevărului în ziua de azi, te va transforma instantaneu într‑un spirit enciclopedic. Dacă ai suficientă informare, formarea nu pare a mai fi necesară. Cărțile ca aceea a lui Mircea Dumitru vin cu o altă ofertă, te invită să încerci să înțelegi. Să faci efortul, care poate fi uneori dureros, de a gîndi.

Am organizat cu cîțiva ani în urmă un simpozion Humboldt despre formă. Titlul era „On Form and Pattern“ și au fost invitați să aducă contribuții matematicieni, arhitecți, filologi, istorici, medici și biologi. În definitiv, orice lucru are o formă. L-am rugat și pe profesorul Mircea Dumitru să facă o prezentare, dacă va considera potrivit, despre foma logică. Era un om ocupat, așa că nu aveam prea mari speranțe că va accepta. Răspunsul a venit însă repede și argumentat: „Sigur că da. De fapt, logica este DOAR formă“. Și uite așa s-a ajuns în situația neverosimilă ca numele unui medic să fie menționat într-o notă bibliografică a unei cărți de „eseuri logico-metafizice“! Viața este plină de surprize. Și, în definitiv, cui îi este frică de „metafizică“?!

Cartea nu este un manual (nu are organizarea severă a unei programe) și nu este un tratat (nu aspiră să acopere un domeniu academic). Iau în serios titlul propus de autor: Lumi ale gîndirii. Chiar așa. Cred că merită să urmăm invitația autorului cu speranța că, sub călăuzirea lui, vom fi nu doar turiști, ci poate chiar exploratori ai lumii celor Zece eseuri logico-metafizice. Și dacă nu și nu, atunci măcar ne‑am ales cu o plimbare frumoasă.

Cătălin Vasilescu, doctor în medicină și bursier al Fundației Alexander von Humdoldt, este șeful Secției de chirurgie generală a Institutului Clinic Fundeni.