Expoziția Cruels objets du désir, care a avut loc în acest an la Fundația Giacometti din Paris, a adus în prim-plan relația pe care suprarealismul o întreținea cu scrierile celebrului Marchiz de Sade. Expoziția evocă influențele scrierilor sadiene în creațiile plastice și literare suprarealiste în care „erotismul“ joacă rolul de fir conducător. Între anii 1929 și 1933, lucrările sculptorului Giacometti au ca punct de plecare „lupta“ dintre cele două sexe, reprezentată adeseori prin detalii anatomice interpretate simbolic sub formă animală sau vegetală. Unul dintre obiectele realizate de sculptor, prezentat în  Expoziția suprarealistă de la Galeria Pierre Colle în 1933, este Bila suspendată (La boule suspendue, 1930), al cărei „erotism“ face obiectul articolului publicat de Salvador Dalí în paginile revistei Le Surréalisme au service de la révolution: „O bilă de lemn marcată de o scobitură feminină e suspendată, cu ajutorul unei corzi subțiri de vioară, deasupra unui corn al lunii a cărui muchie atinge cavitatea“. Reabilitarea „divinului Marchiz“ face parte din temele suprarealiste tratate în creațiile lui Georges Bataille, André Masson, Paul Éluard, Man Ray, Louis Buñuel, Salvador Dalí. Într-unul dintre numerele revistei La Révolution surréaliste din anul 1926, Éluard îi consacră un articol, apoi volumul de poeme Les Mains libres în 1937 ilustrat de Man Ray, care realizează în același an un portret-omagiu adus Marchizului. Trăsăturile portretului se confundă cu construcția unui zid, pentru a aminti de încarcerarea lui Sade, timp îndelungat, în închisoarea Bastilia. Man Ray este și ilustratorul coperții volumului Les Cent vingt journées de Sodome, una dintre scrierile cele mai cunoscute ale Marchizului de Sade. Apollinaire, primul care atrage atenția asupra scrierilor sadiene, îl declară „omul cel mai liber“. Spiritul revoluționar al Marchizului, desființarea tabuurilor și „libertatea totală“ din scrierile sale devin tot atîtea componente ale creației suprarealiste.

În ajunul primei expoziții personale de la Paris, în anul 1934, la Galeria Pierre, Victor Brauner pictează tabloul Straniul caz al Domnului K., în care personajul ubuesc, infatuat și concupiscent, este înfățișat în ipostaze diferite; pe de o parte, ornat cu decorații și „onoruri“, pe de alta, într-o suită de caricaturi erotice menite să provoace dezgustul privitorilor. Ele amintesc de cele „o sută douăzeci de zile ale Sodomei“ și de mărturisirile Justinei din romanele Marchizului de Sade.

Din categoria reprezentărilor pe care Breton avea să le numească „obiecte cu funcționare simbolică“ fac parte creațiile suprarealiste asociate unor „obiecte găsite“ sau fetișurilor și măștilor, creații ale culturilor „primitive“ din Africa și Oceania. Printre „obiectele găsite“ se numără și „lingura-pantof“ (Cuiller-soulier) cioplită în lemn de un artizan anonim, în care Breton recunoaște un erotism voalat ce-i amintește de pantoful Cenușăresei. Plăcerea simțului gustativ cînd este savurat un bon plat este evocată în obiectul realizat de Meret Oppenheim, Ma gouvernante, 1936, compus dintr-o pereche de pantofi albi legați cu sfoară și așezați pe o tavă argintie, pentru a simboliza apetitul erotic care trimite, în chip ironic, la antropofagie. Umorul și ironia domină seria de desene inițiată de Victor Brauner în anul 1934 care înfățișează un întreg repertoriu de obiecte erotice, „paste capilare“, „sutien bumerang“, „pedale sexuale“, „corset cu mînere“ sau „corset port-amant“. În urma eșecului financiar al expoziției personale de la Galeria Pierre, Victor Brauner se întoarce în 1935 la București, unde realizează seria de desene intitulată Anatomia dorinței (1935-1937), reprezentare halucinantă a unui obiect sexual absolut. Ansamblul este transpunerea în imagini a unui „model ideal“, hibrid care îngemănează anatomia umană și pe cea a unui „robot feminin“ acționat mecanic. Supus fanteziilor erotice ale creatorului, „obiectul dorinței“ este compus și recompus, de fiecare dată, din îmbinarea unor elemente anatomice și mecanice. Figurilor reale le sînt adăugate elemente imprevizibile, surprinzătoare sau anarhice, pentru a dezvălui principiul după care pictorul se ghidează: totul este permis, totul este posibil... Scopul urmărit de artist este acela de a anula frontierele care separă realul de ireal, cotidianul de fantastic, pentru a reflecta legile concrete după care funcționează lumea imaginarului. Seria Anatomia dorinței anticipează înscenarea în anul 1938 a „Culoarului manechinelor: Cele mai frumoase străzi din Paris“ din Expoziția internațională a suprarealismului, în care crearea unor spații imaginare urmărea aducerea în prim-plan a inconștientului imaginat de suprarealiști printr-un apel „la toate simțurile“.

O seamă de creații suprarealiste înfățișează „ochiul“ ca organ al plăcerii de a „poseda“ prin privire. În desenul Lumea liniștită (Le monde paisible), realizat de Victor Brauner în 1927, ochiul înlocuiește sexul unui tors feminin. Ochiul este prezent și în tabloul Adrianopole (Adrianopole ou Légèrement chaude, 1937) în care contururile sinuoase ale „obiectului dorinței“ sînt prevăzute cu roți și coarne pentru a sugera pătrunderea într-un spațiu al visului și al viziunii. Ochii sînt înlocuiți prin coarne, simboluri falice, într-o serie de desene printre care și cel realizat pentru a ilustra unul dintre Cînturile lui Maldoror (Lautréamont, Les Chants de Maldoror). Negații ale oricăror legi anatomice, reprezentările Paladistei din anii 1940 sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor sadiene. Paladista amintește de Păpușa (La Poupée, 1933-1936) lui Hans Bellmer al cărei corp se lasă descompus și recompus în funcție de fanteziile erotice ale artistului. 

Imaginea unui vehicul cu aburi în care este închis un trup feminin formează compoziția tabloului realizat de Victor Brauner în 1945, Amor propulsator (Amour propulsateur). În tabloul Ceremonie (Cérémonie, 1947), „uniunea contrariilor“ este reprezentată prin actul amoros al cuplului solar-lunar proiectat pe fundalul luminat de soarele negru, figurat sub forma unui craniu, pentru a sugera „întîlnirea“ dintre Eros și Thanatos, una dintre temele suprarealiste.  În 1949, „erotică“ este seria de șapte tablouri din ciclul Onomatomanie în care aventurile „micului Victor“ se confundă cu fanteziile artistului pe parcursul unui „traseu“ psihologic inspirat de un manual de terapie. Autoironia nu lipsește în reprezentările „micului Victor“, în care Victor Victoraș sau Victor Victorel, un dublu inventat de artist, este coafat cu un falus pentru a simboliza forțele creatoare, pe care pictorul le invocă în tabloul Victor Victorel regăsește peștele (Victor Victorel retrouve le poisson, 1949). În Orgosputnik (1965), îmbrățișarea amoroasă are loc în „nacela“ care se îndreaptă către un spațiu infinit. „Uniunea contrariilor“ este prefigurată în Athanorul (L’Athanor, 1965), tablou-obiect în care „întîlnirea erotică“ a cuplului (apă și foc) este încadrată într-o ramă trilobată reprezentînd etapele operațiunilor alchimice (negru, alb și auriu) care conduc la împlinirea actului amoros pentru a simboliza realizarea rebis-ului în Cupa dragostei (Coupe d’amour, 1965).

Reprezentările erotice suprarealiste ajung la apogeu cu prilejul celei de-a VIII-a Expoziții internaționale a Suprarealismului (EROS) din anul 1959. Marchizul de Sade este evocat din nou într-un spectacol realizat de un artist performer, Jean Benoît, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la moartea Marchizului (Executarea testamentului lui Sade). Expoziția urmărea să ilustreze continuitatea și dinamismul mișcării și, totodată, expunînd creațiile a 75 de participanți proveniți din țări diferite, să demonstreze că „erotismul este unul dintre elementele constante ale creației de pretutindeni“ (Gérard Durozoi, Histoire du mouvement surréaliste, 1997).

Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).

Foto (sus): Victor Brauner - Le matin, 1962