A opta ediţie a eXplore Dance Festival (29 septembrie – 9 noiembrie) stă sub semnul crizei. Cea mai amplă manifestare din dansul contemporan românesc şi-a restrîns selecţia din acest an la spectacole prezentate doar la final de săptămînă, dar, cu toată austeritatea, eXplore – cu tema „eXchange“ – generează întîlniri esenţiale. Selecţia cuprinde cîteva nume importante ale scenei europene, de la Eszter Salamon, care a susţinut un documentar performativ, Melodrama, bazat pe interviurile cu o femeie cu acelaşi nume dintr-un orăşel din Ungaria – tema identităţii alternative –, pînă la coregraful german Raimund Hoghe, fost dramaturg al Pinei Bausch, care va încheia festivalul, pe 9 noiembrie, cu Pas de deux.

eXplore Dance Festival derulează un program de susţinere a tinerilor coregrafi – „Meet the Next Generation“ şi un altul, de proiecţii de filme în parteneriat cu Cinedans – „Dance on Screen Festival“ (Amsterdam), iar între 30 octombrie şi 3 noiembrie se va desfăşura Platforma Românească de Dans Contemporan şi Performance. Festivalul şi-a păstrat spaţiul de anul trecut, WASP – Working Art Space and Production (strada Ion Minulescu nr. 67-93, Fabrica Flaros, corp E, etaj 2).

În 12 şi 13 octombrie, eXplore a avut în program două spectacole, prezentarea finală a unui workshop şi un maraton de dans. Două zile cu propuneri de utilizare a corpului în stare de dans, cîteva concepte, mult umor (inclusiv autoironie), limite fizice forţate, limite mentale depăşite, emoţii, rîs şi lacrimi, geometrie corporală care clarifică gîndurile, dansul ca tratament şi alte bucurii şi idei coregrafice. 

Coregraful Sergiu Matiş şi dramaturgul croat Mila Pavicevic au lucrat la un „Coaching Project“ în care au studiat corpul ca maşinărie. În prezentarea finală, vocea imprimă mişcarea, sunetele primare – mormăit, icnit, ţipat, zumzăit – coboară în muşchi şi determină dinamica robotică a corpului. Trupurile sînt rigide, repetă fraze de mişcare care „se împrumută“, virusează celelalte corpuri, monştrii sau cyborgii sînt arhive de mişcări, după care mişcarea se deconstruieşte, se eliberează, devine fluidă. Mila Pavicevic şi Sergiu Matiş – coregraf român stabilit la Berlin, dansator în Compania Sasha Waltz and Guests – dezvoltă ideea într-un spectacol, Keep it real, care va fi prezentat pe 30 octombrie, la WASP.

Mădălina Dan şi-a celebrat vindecarea într-un maraton de opt ore. Hematopoesis (termenul defineşte procesul de producere, multiplicare şi specializare a celulelor în măduva osoasă) este o instalaţie performativă parţial interactivă, în care coregrafa a chestionat dansul contemporan şi propria identitate artistică post-criză, într-un moment în care se impune reîmprospătarea „celulelor“. Maratonul descoperă acest proces de reînnoire prin autoinvestigaţie, în urma căruia rezultă un corp nou. Reform your body, change your mind. Fără o dramaturgie prestabilită, coregrafa şi-a urmat gîndurile, de la recuperarea propriei arhive performative – cînd am intrat în studio, cele două doamne din (anti)aging (Mădălina Dan şi Mihaela Dancs) erau îmbrăţişate pe scenă, iar mai tîrziu, într-un pulover verde cu paiete, mi s-a părut că o zăresc pe una dintre vrăjitoarele din Bun rămas sau despre discretele scăpări ale sistemului limbic –, la chestionarea dansului contemporan, a vulnerabilităţii sale în raport cu publicul şi celelalte arte („Dansul este reformă!“ proclamă Mădălina Dan). Dar partea cea mai puternică, mistuitoare emoţional, cuprinde performarea bolii şi a vindecării. Diagnosticată cu limfomul Hodgkin, trecînd prin faza traumatizantă a chimioterapiei, Mădălina Dan povesteşte experienţa în (anti)aging – un jurnal ce se acumulează în 30 de ani – şi cine a văzut spectacolul în acea perioadă îşi aminteşte de şocul dezvăluirii şi impactul imaginii unui corp afectat de boală. Corpul în stare de boală şi corpul în stare de dans sînt două variante de corp viu. Mişcarea este parte din procesul de vindecare, dispariţia bolii amplifică dorinţa explorării corpului. Captivă în boală, eliberată prin vindecare, Mădălina Dan performează un traseu de recuperare a libertăţii. La WASP, proximitatea publicului obligă la intimitate şi identificare, astfel că performance-ul devine direct, om la om, aproape brutal în sinceritate, dur deopotrivă cu artistul şi publicul. În final, un duet: proiecţia unui film în care se prezintă didactic datele esenţiale despre limfomul Hodgkin şi coregrafa, care personalizează aceste informaţii cu experienţa proprie. Prin maraton, ea şi-a exorcizat sentimente şi gînduri neliniştitoare, contradictorii, ca prima etapă a unei schimbări profunde. „Cînd agonizam, mi-am promis să nu uit să preţuiesc sănătatea, să nu iau lucrurile de-a gata, să încerc să prelungesc cît pot starea asta de sărbătoare în corp şi să fac acest lucru posibil şi pentru cei din jurul meu. Tot atunci, am simţit un fel de urgenţă a lucrurilor pe care trebuie să le fac în viaţă.“

Un spectacol viitor şi o revoluţie trecută

În Regarding Yesterday, coregrafa israeliană Adva Zakai propune un performance organic în trei părţi. O piesă solo de 20 de minute, în care respiraţia sonoră şi sunetele onomatopeice se grevează pe o mişcare repetitivă preexistentă este prezentată spectatorilor cărora li se cere să îi dea un titlu. Dintre propunerile argumentate se alege una care va determina conţinutul unui performance la următoarea reprezentaţie. Ultima parte a acestui sepctacol-serial este performance-ul generat de titlul ales în reprezentaţia anterioară. În acest domino interactiv, în care producerea unui performance devine un show în sine, cel mai incitant este performance-ul princeps, generator de multiple interpretări (aş alege ca titlu Inside the autism). Regarding Yesterday chestionează varietatea percepţiilor într-un proces inversat, de la spectacol la concept.  

Altceva se întîmplă în show-ul coregrafului bulgar Willy Prager, The Victory Day, cîştigător al Premiului Jardin d’Europe 2013, la Impulstanz Viena. Ceea ce se performează este revoluţia cu mecanismele ei viciate (manipulate), care o transformă într-un show. Două concepte, revoluţia-spectacol şi arta politică sînt în egală măsură analizate şi ironizate. Marx, Stalin (care „alunecă“ în Hitler), Che Guevara sînt readuşi pe scenă printr-o reinterpretare a elementelor revoluţionare – simboluri şi sloganuri –, care duce la un traseu emoţional identic cu al mişcărilor sociale reale, de la entuziasm la dezamăgire. Pe covorul alb, roşiile printre care păşesc cu grijă dansatorii, strivind accidental cîte una, spun ceva despre fragilitatea idealurilor (asta dincolo de tuşa ironică la garoafele roşii ale Pinei Bausch). 

eXplore Dance Festival continuă pînă pe 9 noiembrie. Corpuri, energii şi concepte.  

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: L.Pell, P. Onet