FNT 2016 – Spectacol-coupé în două părţi: Un minut de dans sau Uf!!! (Art Production & Teatrul Mic, Bucureşti) & Vivaldi şi anotimpurile (Teatrul Naţional Tîrgu-Mureş, Compania „Liviu Rebreanu“). Scenariu, regie, coregrafie: Gigi Căciuleanu. 

Festivalul Naţional de Teatru 2016 (ediţia a 26-a) a avut o importantă componentă de dans în ansamblul selecţiei, atît producţii autohtone, cît şi invitate. Asta denotă faptul că, pe plan local, dansul a devenit interesant pentru instituţiile teatrale şi că ponderea producţiilor coregrafice pe scenele acestora a crescut. Nu vorbim însă de o amploare semnificativă, căci spectacolele selectate reprezintă aproape întreaga producţie coregrafică din teatrele de stat în stagiunea trecută. Este de remarcat faptul că spectacolele sînt mai degrabă în zona performanţei fizice decît a conceptualismului, mizînd pe formarea coregrafică a actorilor şi dezvoltarea abilităţilor fizice. Gigi Căciuleanu, Pál Frenák, Dominique Serrand sînt creatori de volume, forme şi spaţii prin intermediul corpurilor actorilor, în spectacole cu narativităţi clasice sau postdramatice (Un minut de dans sau Uf!!!, Vivaldi şi anotimpurile, L’Om DAdA, Prin vis, Pour toujours). De altfel, ediţia din acest an a FNT a fost dedicată lui Miriam Răducanu, excepţională personalitate a dansului contemporan din România, o artistă înaintea vremurilor, creatoare a unui limbaj performativ personal, cu influenţă majoră asupra coregrafilor din generaţiile următoare.

În FNT, Gigi Căciuleanu a beneficiat de o inspirată combinaţie a două dintre creaţiile sale, Un minut de dans sau Uf!!! (Teatrul Mic, Bucureşti) şi Vivaldi şi anotimpurile (Teatrul Naţional Tîrgu Mureş, Compania „Liviu Rebreanu“), ­căci structura de laborator a celei dintîi a oferit informaţiile necesare pentru decriptarea celei de-a doua. Spectacolul-laborator Un minut de dans sau Uf!!! face o imersiune în universul de lucru al coregrafului, descoperind, într-o primă parte susţinută integral, ca un one man show, de către artist însuşi, modalitatea de gîndire a dansului la Căciuleanu, felul în care volumele, formele şi mişcările se asociază, se potenţează reciproc, se dezvoltă unele din altele. Căciuleanu scrie, de alt­fel, despre aceste conexiuni (are o rubrică pe portalul cultural liternet.ro) şi discursul său din spectacol, despre legătura între sonorităţile limbilor şi mişcările corpului, raportate la dansurile specifice fiecărei etnii, se încadrează în această serie de teorii coregrafico-metaforice. Atî­ta doar că Gigi Căciuleanu este poet în măsura în care este şi coregraf: dansează prin cuvinte şi vorbeşte cu trupul astfel că întregul său demers artistic este, în fapt, o frumoasă lecţie despre plasticitate şi concepte.

După partea monologată, urmează punerea în practică a ideilor în regim de repetiţie pentru „un minut de dans“ cu dansatorii Ana Vişan şi Răzvan Stoian şi muzicianul Paul Ilea. Acesta este un moment de improvizaţie pe temă, structura (fraze coregrafice, muzică etc.) se schimbă la fiecare reprezentaţie, păstrîndu-se, totuşi, în limita unui scenariu general. În FNT, pentru momentul final a fost aleasă ca fond sonor „Oda (în metru antic)“ a lui Eminescu (sonoritatea cuvîntului ca suport pentru dans), după ce s-a lucrat cu reinterpretări în cheie contemporană (rock, jazz, electro) a muzicii lui Mozart. Întregul eşafodaj de lucru din …Uf!!! se constituie într-un dicţionar pentru Vivaldi şi anotimpurile, un spectacol graţios şi plin de umor în care sînt ţesute, pe tăcute, fragmente din Cehov, Shakespeare sau Caragiale, atmosfera intrinsecă a scrierilor dramaturgilor clasici fiind conţinută în substanţa fluidă a dansului. Şi, desigur, Căciuleanu s-a folosit ca fond sonor de bilingvismul mureşean: cele cîteva replici, cu acelaşi sens, în română şi maghiară, au imprimat mişcări diferite. Trupa română de la Mureş a dat tot ce a putut şi acest „tot“ s-a dovedit a fi mult: actori bine pregătiţi fizic, reuşind să funcţioneze fericit sincron şi individual, să fie expresivi în mişcare, „să vorbească“ prin corp.

O expoziţie dedicată coregrafului, numită pur şi simplu „Căciuleanu“, cu fotografii din spectacole, portrete, dar şi lucrări personale de grafică şi fragmente video din creaţiile sale, a fost deschisă pe tot parcursul FNT în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional din Bucureşti. 

FNT 2016 – Compania de balet Preljocaj, Paris, Fresca. Coregrafie: Angelin Preljocaj. Muzica originală: Nicolas Godin. Costume: Azzedine Alaïa. Decor: Constance Guisset. Light Design: Éric Soyer.

Unul dintre coregrafii europeni de top, Angelin Preljocaj, aflat a doua oară în România, a prezentat Fresca, o recentă creaţie inspirată de un basm chinezesc, The Painting on the Wall (povestea de dragoste dintre un soldat şi o femeie dintr-o pictură, imposibila intersecţie între două dimensiuni diferite). Preljocaj a creat o serie de lucrări inspirate de basme (Albă ca Zăpada – prezentat la Bucureşti în 2008, L’Anoure, Siddharta) în care surprinde prin mişcare şi atmosferă scenografică esenţa poveştii, renunţînd la narativitatea clasică. Cuvîntul definitoriu pentru Fresca este diafan, şi asta în primul rînd datorită decorului în care jocul penumbrelor şi al texturilor creează senzaţia inefabilului, a delicateţii şi intimităţii sentimentelor, aşa cum apare în basmele chinezeşti. Personaje feminine vaporoase şi războinici misterioşi se succed pe scenă în coregrafii acrobatice şi sincronice perfecte. Este o adevărată performanţă fizică în acest spectacol cu linii coregrafice impecabile, un show care mizează pe forţa detaliului şi impactul fragilităţii. Minunată scena apariţiei războinicului cu multiple trupuri (şi ego-uri) în contre-jour, ca un Shiva, mai mult enigmatic decît ameninţător.

Preljocaj foloseşte intens relaţia dintre lumină şi umbră, plasînd spectacolul în zona iluziilor optice. Aceasta este şi miza aici, a relaţiei dintre ceea ce este şi ceea ce pare a fi, o formă de povestire care eludează narativitatea în favoarea vizualului şi a jocului dintre aparenţă şi realitate, dintre corp/obiect şi reprezentarea sa. Un delicat spectacol al corpurilor fluide. 

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: M. Marin