Avignon, porto-franco sau cu drapelul Europei înainte

Publicat în Dilema Veche nr. 806 din 1-7 august 2019
Avignon, porto franco sau cu drapelul Europei înainte jpeg

– cea de a 73-a ediție a Festivalului de la Avignon, 4-23 iulie 2019 –

S-a încheiat cea de a șasea ediție sub conducerea lui Olivier Py, primul artist director al festivalului după Jean Vilar. Venit direct din breaslă, Py a adus poate un ton mai pasional, cu multiple implicări, deși anul acesta a avut doar două titluri programate în festival, Macbeth filozof, cu deținuții de la Avignon-Pontet, și Dragostea învingătoare, un musical pentru copii, „care au nevoie întotdeauna de un happy-end, și atunci, a mărturisit regizorul, îmi autorizez optimismul“. Optimismul l-am găsit mai ales în editorialul de deschidere, liric și generos, și, din nou, în bilanț, care acorda fără surprize un satisfecit și cîteva cifre incontestabile, record de participare (95,5% din capacitatea sălilor). Peste 40 de spectacole în ediția IN, dedicate marilor mituri fondatoare ale civilizației europene, după ce tema genului înrolase anul tecut o parte din titlurile și dezbaterile propuse. „Să dezarmăm singurătățile“, cuvîntul de ordine al ultimei ediții a festivalului, a fost deci lansat, ca un vas amiral pe o mare în furtună, miturile fondatoare ale civilizației noastre, mai mult ca niciodată în pericol. E tulburător totuși că ne mai bîntuie încă tulburele illo tempore, ce ne mai spun astăzi zidurile prăbușite ale Troiei, încăpățînarea arheologilor de a ne păstra conectați, exersînd asupra noastră aceeași atracție pentru furiosul rege mirmidon sau pribegia prinților troieni? Arma virumque cano… pentru eternitate. Dar, poate, e doar un pretext…

O ultimă precizare: anul acesta, Festivalul nu a mai invitat marile nume care au făcut serile de glorie ale festivalului – Castelucci, Castorf, Ostermeier. Py își asumă însă riscul, invitînd artiști mai puțin cunoscuți. Argumentul nu prea mai funcționează pentru spectacolul de deschidere în Curtea de Onoare a Palatului Papal, cu Arhitectură, scris și regizat de Pascal Rambert, unul din autorii francezi contemporani cei mai traduși și jucați în lume, cu o distribuție de zile mari, Jacques Weber, Denis Podalydès, de la Comedia Franceză, Stanislas Nordey, Emmanuelle Béart. Nervul central al festivalului e constituit așadar din cîteva titluri care au construit imaginarul occidental – adaptări după Odiseea, Eneida, Cei șapte contra Tebei –, dar care ne aduc la ce trăim astăzi. Aici e forța lor, ne vorbesc despre exil și crize migratorii, dramele Mediteranei și o democrație de reinventat. Finalmente, între epic și estetic, festivalul a ales mai degrabă politicul.

Festivalul a început cu un text contemporan, cu reale intenții pedagogice, axat la începutul secolului trecut, în buza Primului Război Mondial și pînă la apariția nazismului în Germania. Architectură e povestea unei familii de intelectuali, luminați și conștienți, care presimt catastrofa istorică ce se anunță, dar sînt incapabili să modifice evoluția și deznodămîntul. Spectacolul, de peste patru ore, cu lungi tirade și extrem de discursiv, punctează acuzator către posteritate. „Cine te crezi?“ e prima replică, plină de furie, adesată de Jacques Weber, cu o voce tunătoare, fiului ce a îndrăznit să l înfrunte, replicile continuă, lansate ca niște lovituri de sabie, pînă la saturație. Finalul aduce o schimbare de registru și de ritm, se joacă cu computere pe ecranul cărora fiecare personaj își deapănă sfîrșitul și mimeză scena morții, toți răpuși de moarte violentă. Un superb cal negru, venit parcă din infern, apare spre final și înviorează o sală obosită de patru ore de spectacol și de invective furioase. Tot despre Europa, dar mai puțin mesianic și mai degrabă mobilizator, ne vorbește și spectacolul Noi, Europa, Banchetul popoarelor, de Roland Auzet, pe un text de Laurent Gaudet. O istorie colectivă, în mai mult limbi, un Banchet al popoarelor polifonic. În fiecare seară, un Mare Martor e invitat pe scenă, în mjlocul spectacolului, să declame crezul lui politic, speranța în Europa. Printre cei mai cunoscuți au fost François Hollande sau Aurélie Filippetti, fost ministru socia-list al Culturii. Momentul nu evită, din păcate, o doză evidentă de demagogie.

p14 points de nonretour c velica panduru jpg jpeg

Cînd istoria e traversată de intimitate

Dacă în Thiaroye, primul episod al trilogiei Alexandrei Badea, Points de non-retour (Puncte de neîntoarcere), jucat la Théâtre de la Colline din Paris, dimensiunea documentată era importantă, în Cheiul Senei, cel de al doilea capitol al trilogiei, creat la Avignon, sîntem mai mult în zona intimistă. Spectacolul e deschis de regizoare, care vine în dreapta scenei și scrie pe un computer, proiectat pe un ecran, în cîteva rînduri, motivul de la care a plecat piesa. O întîlnire cu o fată ce deține secretul unor evenimente tragice despre care ar vrea să știe mai mult. Regizoarea a pus povestea în ramă și se retrage. Piesa articulează apoi două istorii care se petrec simultan în două spații. În prim-plan, ședința de psihanaliză a Norei, tînără jurnalistă, în căutarea unui traumatism ascuns, și în al doilea spațiu, ca o vitrină sau o deschidere spe trecutul dureros al personajului, povestea tragică de iubire dintre un algerian și o femeie pied-noir, nume dat coloniștilor francezi, de fapt bunica Norei. În rolul femeii pied-noir, sfîșiată între două lumi, Mădălina Constantin se dezvăluie aici excepțională, fragilă, dar de o mare precizie și forță dramatică, de o veritabilă maturitate artistică. Scenografia Velicăi Panduru, o arhitectură simplă, un spațiu suspendat, în spatele unui ecran, ca un cub al memoriei, unde evoluează cuplul de odinioară și în care, într-un moment de maximă tensiune, masacrul algerienilor din octombrie 1961, apare o carcasă de vită, sîngerîndă, atîrnată de tavan. Mădălina se agață cu mîinile de ea, zgîrie pereții, pe care lasă urme șiroind de sînge. Momentul trimite plastic ca imagine la sculpturile unui Beuys sau Catellan, dar mai ales la un moment de teribilă amintire istorică, rebeliunea legionară din ianuarie 1941 de la București, cînd cadavre de evrei au fost găsite spînzurate în cîrligele de la abator. Crimele, amintirile se scurtcircuitează în efortul de recuperare a istoriei, o altă fereastră intimă care trimite la spațiul unui artist născut în România.

Străina ce plîngea lîngă o fîntînă

Piesa lui Maurice Maeterlinck, Pelleas și Melisanda, un text poetic scris în 1892, de o forță metaforică ce a ajutat-o să străbată pînă la noi, răspunde și azi unor întrebări ale lumii contemporane. Ideea pe care se sprijină spectacolul pus în scenă de Julie Duclos, desigur, e o poveste de dragoste tragică și inocentă, dar mai ales e vorba de o lume ce se prăbușește, o fantasmă milenară ce amenință din ce în ce mai mult să devină o realitate. Spectacolul începe cu o întîlnire în pădure, prințul Golaud, plecat la vînătoare, s-a rătăcit și o descoperă pe Melisanda, lîngă o fîntînă, speriată ca o sălbăticiune rănită. Primele sale cuvinte: „Nu mă atingeți, nu mă atingeți!“. „Cineva v-a făcut un rău?“, întreabă Golaud. „Toți, toți“, răspunde fata. Melisanda poartă în ea o enigmă, vine de departe, a fugit de undeva, vom ști doar că a suferit mult, că a văzut lucruri teribile. Pentru Julie Duclos, Melisanda e o figură a pribegiei, a exilului, o metaforă poetică și politică în același timp, ea ar putea fi una dintre femeile ce rătăcesc pe drumurile migrației, gonite de masacre, de războaie, de persecuții. Spectacolul e creat între teatru și cinema, care coexistă, cu scene preînregistrate, filmate cu o echipă de cinema, în pădure, în grotă, altele sînt filmate în direct pe platou, umbre, tăceri, frontiere invizibile, atmosferă cețoasă de lume a visului, care bruiază raportul între realitate și ficțiune.

Arma virumque cano

Sub alte ceruri, adaptare și regie de Maëlle Poésy, traducere de Kevin Keiss, se inspiră din prima parte a Eneidei lui Vergilius, cea a călătoriilor, cîteodată numită chiar Odiseea Eneidei. Spectacolul reține din text cîteva etape decisive, plecarea din Troia incendiată, pribegiile fără șir, naufragii și peripeții, și întîlnirea cu Didona, regina Cartaginei. Spectacolul e construit pe combinarea a trei moduri de scriitură independente, fragmente din șase cînturi din Eneida, traduse din latină, la care se adaugă episoade originale și altele provenite din scriitura de platou. Povestirea e descusută, între vis și coșmar, un spațiu-timp voit dezordonat. Un joc corporal violent, dans agresiv al pribegilor ce va reveni obsesiv. -Viii și morții, zeii și muritorii se amestecă, Olimpul e tratat în cheie umoristică, regina Cartaginei vine în fața scenei și promite adăpost tututor pribegilor. Și aici discursul devine clar politic și contemporan. Inutil să vă amintesc că s-a sfîrșit prost pentru regină.

Cît despre spectacolul chinezilor Salonul de ceai, o adaptare modernizată a piesei lui Lao She, m a frapat o frază care revine în valul de tirade violent aruncate în fața publicului, „Nu putem spune nimic împoriva guvernului!“. Scenografia inspirată de constructivismul rus (vezi decorul Încornoratului magnific al lui Meyerhold), Coca Cola, John Lennon și nu Lenin, finalul absolut fabulos, roata imensă care se pune în mișcare și care răstoarnă și malaxează totul, imprimă „marca“ regizorului Meng Jingui, cunoscut azi în lumea întreagă. Ca și cum artiștii chinezi se pregătesc să devină noii maeștri ai teatrului de avangardă, fără să uităm că Lao She „a fost sinucis“ în 1966, în toiul Revoluției culturale maoiste. Și care ne trimite la Ren Hang, tînărul artist chinez, sinucis la 29 de ani, în 2017, și care i-a inspirat lui Kirill Serebrennikov, în arest la domiciliu, Outside, spectacol prezent în festival, și care a fost nevoit să conducă repetițiile și interviurile prin Skype. Dovada că, pentru a-l cita, în încheiere, pe Marele Curb din Peer Gynt de Ibsen, înainte, înapoi e la fel de departe! 

Mirella Patureau este critic de teatru şi traducătoare, cercetătoare la Atelier de Recherche sur l’Intermédialité et les Arts du Spectacle, CNRS, Paris.

Foto: Poins de nonretour, credit: Velica Panduru

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.