România văzută de departe

Titus ŢECHERĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 175 din 16 Iun 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Dacă ai o iubită în România şi eşti obişnuit să spui că e în ţară; secund - o vezi o dată la cîteva luni; şi terţ - te bucuri de stabilitatea vieţii în clasa mijlocie, felul de a fi banal în siguranţă al burghezului...; dacă dintr-un motiv sau altul întruneşti asemenea condiţii, şansele sînt că niciunde în primele sute de lucruri pe care le ai de spus la un telefon, destul de rar şi de scurt, nu se va afla vreo propoziţie care să aibă vreo legătură cu preşedintele. Cînd vei fi fost în ţară, alături de mulţi semeni din liceele şi facultăţile renumite ale unei capitale care de fapt nu ar trebui să fie renumită (şi englezii ştiu să diferenţieze famous de infamous, cam cu aceleaşi motive pentru care există good şi bad luck) poate vei fi decis să renunţi, fără regret, la a urmări ştirile, apoi, generic vorbind, audio-vizualul local, din motive sanitare. A fi învăţat, în schimb, limbi, cărţi şi culturi străine, istorie şi teorie politică conturează un fel de a fi care nu a deschis uşi, dar le-a promis... Aşa, cu nişte luni sau ani, se ajunge la momentul cu respectivul telefon şi la intervalul de meditaţie astfel pricinuit. Ursul Knut şi Băsescu Tipul de salt literar despre care vorbesc este de la (a) o discuţie - într-o cafenea berlineză - cu profesorul doctorand în istoria relaţiilor dintre oameni şi animale în secolele XVII şi XVIII, Anglia, despre ursul Knut, cel mai mare star din Germania actuală, care tocmai a încasat încă un pic de publicitate; mă rog, chestia nu este interesantă în sine, iar dacă se pot face bani de pe urma animalului, cu atît mai bine... - discuţia ţine de felul în care în presa anglofonă concepte ca om, animal, cruzime, natură, drepturi şi alte asemenea sînt vehiculate în rapidă succesiune, ca şi cum ar fi evidente, univoc interpretabile şi deci indiscutabile, mai ales cînd o cauză sau alta cere militanţilor credinţă puternic mediatizată. Singurul fel de legătură în ruptura care urmează este demagogia. Aşa se ajunge la (b) Băsescu a fost suspendat, mai mult de două sute treizeci de voturi, iubita nu te-ar minţi despre asta (pentru că tipul ăsta de simţ al umorului este totuşi rar), totul sună plauzibil: este ecoul distant, dar livrat cu o intensitate obscenă, al motivelor pentru care ţi-ai făcut voluntar vînt în exil şi în anonimatul confortabil al civilizaţiei. În treacăt adaug că România nu e parte din lumea civilizată şi tocmai a demonstrat din nou. Urmează, în strictă secvenţă, direct de pe www.revista22.ro, un alt profesor, domnul Andrei Cornea, nu cu interesantele lui eseuri, ci cu seria lungă de cîteva luni de articole despre trădarea efectuată constant şi fără noimă de PNL, pînă cînd PSD, mizeria adolescenţei tale, tocmai a ajuns din nou la putere, din nou fără vreo responsabilitate sau posibilitate de a fi tras la răspundere - ceea ce e cool, pentru că oricum nu e nimeni să o facă... Ai fi vrut să citeşti altceva: etimologul, filozoful, clasicistul şi traducătorul te interesează, mult mai puţin aceste subiecte de politică - meser Tăriceanu nu este pe acelaşi palier intelectual cu nici un om inteligent, de ce ar merita atunci efortul? Dacă ăsta ar fi un film cu cine ştie ce conflict, Tăriceanu ar fi ratatul resentimentar şi obsedat de mărire, care trădează, face pactul cu diavolul, dar sfîrşeşte tot omorît, numai asta mai rămîne să se întîmple într-un fel sau altul (recent, vezi handicapatul monstruos din 300). Pentru a recapitula - prim, domnul Cornea avea şi are dreptate despre situaţie, înclini să susţii; secund, ştiai asta, repet, la plecare, cînd îţi puneai cunoştinţele să se educe după gîndurile profesorului; terţ, te-ai bucurat într-un fel de concedierea doamnei Macovei, pentru consecvenţă simplă, pentru că nu crezi că un om admirabil ar trebui să sufere din cauza corupţiei din politică, deşi îi respecţi decizia de a se implica; cuaternar şi final - ai spus cu o ocazie că nu ţi-e teamă că Băsescu ar pierde lupta, cu alta, că integrarea în 2007 o să distrugă efortul anticorupţie (cu sau fără clauză de salvgardare), cu încă alta, că un om politic respectabil trebuie să treacă prin focul rău specific breslei în care se complace, poate ai spus chiar că România îşi merită soarta, dacă nu ştie să merite alta mai bună. Bucureşti, un oraş fascinant Mai mult sau mai puţin ironic, dar, epic vorbind, cu siguranţă anticlimactic, apoi mergi la baschet la complexul sportiv cu care colegiul tău are contract, pentru a te relaxa, fără să uiţi că în Bucureşti nici un nenorocit de loc nu există pentru aşa ceva (iar băieţii obişnuiau să ştie un profesor şi să plătească un paznic pentru a juca în sală miercuri noaptea, ştii că încă o fac, ei vor fi clasa de mijloc imediat ce ies din facultăţi, unii deja sînt). Le poţi acum aminti colegilor civilizaţi despre parcuri în alt fel de oraşe decît Berlinul, unde nici paznicii şi nici alura de bine a cartierului nu împiedică distrugerile, diferit de ghetourile negrilor din State, unde baschetul e respectat. Plus, apuc să adaug pe tuşă, ultima dată la palatul regelui, piaţa Palatului şi Ateneul: sacii de gunoi şi figurile care îşi consumă dilemele adolescentine umbrind obscen o zonă care ar fi trebuit să fie privilegiată... Omul care ţine acum mingea, interesat de politică şi economie, îmi spune în accent britanic că are să folosească cazul actual al României pentru cursul de politică despre probleme globale, mă întreb dacă e atîta loc de circ, în timp ce îşi notează numele doamnei Macovei, dar ce altceva e de făcut decît să pasezi poveştile pînă vreun fel de eliberare apare, oricum speranţele pentru - sic! - binele ţării nu din ţară vin. Iar, dacă tot s-a întrerupt jocul: toţi colegii de aici ştiu că Bucureştii în special sînt un loc fascinant, nu oraş adevărat, nici etica simpatică a cetăţii, şi nici loc frumos sau curat. Mă uit la aceşti europeni credibili şi văd aproape de orizont întoarcerea în ţară, ce spun, în Capitală; sau efortul pentru o plecare definitivă... Unii dintre colegii de generaţie români se întorc în ţară sau nu au plecat, pentru că este şi a lor, orice ar însemna asta şi chit că nu au alt avantaj decît că îmbătrînesc mai greu decît clasele pe care le dispreţuiesc - fie pentru corupţie, fie pentru prostie, fie pentru tăcerea şi laşitatea participării. Da - le spui amicilor -, românii se fac parte şi tot cu naţia la televizor, acolo se întîlnesc în sentiment aceste trei categorii, iar corupţii şi proştii cîntă, ţipă şi dansează pentru laşi. Consumatorul român nu e viril, egoist şi individual, cum sînt ei obişnuiţi de la ei de acasă şi tu din cărţi, ci înghite colectiv şi în anonimat ireparabil. Aşa pare şi la ultima verificare, anume zapping, pentru că mai mult de o secundă nu poţi înghiţi... Ţara te vrea prost Dacă ştii toate astea, din Germania poate preferi altfel de raport la ţară şi altă memorie, ascultă deci Sarmalele reci, "Ţara te vrea prost", de pe vremea cînd anul 2007 însemna o maturitate acceptabilă într-o ţară totuşi credibilă, pentru că venea acompaniată de o muzică care nu e românească. Asta este situaţia ta, nu eşti parte din naţie, nu ai rădăcini la faţa locului şi nici nu mai ai timp să le fabrici sau dorinţă de a crede în ele, dar limba este şi un act moral, de fiecare dată cînd numeşti lucrurile după topica asta, te laşi convins de poezie: locul există pentru ceva mai mult decît experimente perverse cu îndoctrinarea fără doctrină, că o cultură înaltă, incorectă politic şi mai ales mîndră supravieţuieşte. Şi asta, în ciuda eforturilor, neconcertate, dar nici ineficiente, de a o acuza de plagiat şi colaboraţionism, irelevanţă - orice e nevoie pentru a murdări. Oricare ar fi acuzele în particular, se reduc şocant la asta: lipsă de reprezentativitate pentru o populaţie care vrea linişte, numai pentru a-şi demonstra fascinaţia metafizică în exerciţiul privirii inundaţiilor de afară - la televizor. Mă rog, statutul realităţii şi adevărului atunci cînd nu ai nici un fel de voinţă în viaţa ta. Şi te gîndeşti din nou la separarea apelor: cu cine vorbesc de fapt oamenii de cultură care ţi-au ghidat din cărţi şi apariţii anii de formare! Ştii că un număr mare de congeneri erau puşi pe a fi români, nu ai vrea să îi mai vezi şi îi eviţi, dar ştii că sînt mai respirabili decît înaintaşii lor, ceea ce poate să înnebunească un om care credea sincer în lecţiile de istorie şi filozofie din liceu... Deasupra lor, în vîrful micii piramide a susceptibilităţii românilor pentru civilizaţie, se află cei care sînt racordaţi direct, interesat, onest şi competent la creşterea economică, veritabila clasă de mijloc... E greu de crezut şi că aceştia ar fi oameni care să asculte vocile pe care le citezi cu ruşine. Nici puţinii români de aici, care discută situaţiunea, nu au nici păreri şi nici interese, i-au sunat părinţii din ţară şi prietenii şi pe ei să le spună, poate e vorba de a fi provincial, dar dacă e ceva ce îi face cetăţeni ai lumii civilizate este indiferenţa crasă faţă de orice în special, nimic condamnabil, cu siguranţă. Apoi, lateral şi dislocat, mai e un fel special de fraier care scrie articole, mă rog, diferite mofturi, azi greu mai e acceptabil să discriminezi între ele, în fine, efortul ăsta de a scrie porneşte de la a-i fi citit şi crezut pe oamenii impresionanţi ai culturii. Acum mai e un motiv, auzit tot de la iubita care şi-a stricat ziua ascultînd ştirile şi de la colegi, anume că s-a manifestat în Piaţa Universităţii şi în oraşe, semnificativ, poate chiar important - poate de data asta o să însemne ceva, să aibă societatea civilă consecinţe în ţară. Ar fi un debut în realitate pentru nişte voci care pînă acum au glosat mai degrabă pentru o moralitate inoperantă politic, prezenţa proprie, decît pentru succes politic; la final, de sperat că într-adevăr au ceva de spus şi, generic, că se va întîmpla. _______________ Titus Ţecheră este student la European College of Liberal Arts din Berlin.

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.