Război (cultural) şi pace (religioasă)

Publicat în Dilema Veche nr. 154 din 19 Ian 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

O presă gregară Pe cît de greu îi este istoricului Dinu C. Giurescu să-l compare pe naţionalistul autarh şi fanaticul religios Oliver Cromwell (1599-1658) cu proaspătul cruciat al bîlciului dîmboviţean, dl George Becali, pe atît de uşor îi vine presei româneşti să abandoneze standardele tradiţional britanice ale argumentaţiei. Nasc şi la noi gazetari, dar nu prin travaliul reflecţiei şi decenţa judecăţii etalate de Weekly Standard sau The Economist, ci din spuma resentimentului şi graba invectivei. Puţinătatea şi lipsa de adîncime a ideilor cu iz teologico-politic, discutate de agora românească, sînt uneori şocante. Doar ultimele săptămîni care au prefaţat momentul integrării păreau să întreacă măsura. Am asistat la polemici vesele, pătimaşe sau inculte pe marginea raportului stat-religie. Cele mai vinovate sînt, cred, spectacolele media dominate de rea-intenţie vădită şi sterilitate programatică. Pe platourile de emisie, adesea, adevărul şi minciuna rămîn ingredientele divertismentului şi siropul celebrei noastre aflări în treabă. După bizara dosariadă din vară, cînd cei vrednici au ieşit şifonaţi, iar cei nevrednici au fost nesocotiţi, ne-am trezit cu tezele iconoclaste din noiembrie, pentru a sfîrşi anul 2006 cu isteria din jurul legii cultelor. "Liderii de opinie" au făcut turul argumentelor epidermice expuse deja - fără expertiză istorică, teologică sau juridică - cu ocazia lansării piesei Evangheliştii de Alina Mungiu. Teatrul smintelii naţionale a dovedit însă că poate dramatiza banalităţi mult mai deprimante. Cristian Pârvulescu, un editorialist previzibil şi îndeobşte rezonabil, a reuşit performanţa să vorbească despre instalarea iminentă a unei "noi inchiziţii;" Sabina Fati a cerut mazilirea consilierilor preşedintelui pentru faptul de a fi sprijinit o lege votată, de altfel, cu o zdrobitoare majoritate, de "sfatul ţării"; ziarul Cotidianul a redactat un imaginar index prohibitorum ieşind în apărarea lui Cioran, fiu de preot, sau Arghezi, monah vagabond... Pavel Şuşară se simte în plin regim antonescian instrumentat de Biserică, în timp ce militantul Remus Cernea se teme că Jesus Christ Superstar - iubit cu umor şi candoare de monahul Nicolae Steinhardt - ar risca excluderea din cinematografe. E oare ceva serios în asta? Miopiile interpretării Care să fie atunci statutul psalmilor de blestem recitaţi în orice sinagogă tradiţională? Dar semantica acelor tulburătoare fragmente coranice despre virtuţile săbii în jihadul contra necredincioşilor? Cine mai salvează metaforele sangvine şi încruntarea despotică a zeilor din Homer? Vom condamna religiile Cărţii drept bastioane ale discriminării apriorice? Vom interzice predarea Ortodoxiei pentru că discriminează femeia (Eva) în faţa bărbatului (Adam)? Vom cere preoţilor să aşeze Ierusalimul ceresc în proximitatea paşnică a Gomorei? Doar o persoană lipsită de orice sensibilitate hermeneutică şi memorie istorică - pe scurt: accesul la context, subtext, metatext - poate fagocita atîtea false pericole. Găsim la asemenea excese de miopie literalistă un număr egal de rateuri exegetice. Să fie oare pentru că oamenii citesc - în zilele noastre - tot mai puţin şi mai prost? După dezbaterea asupra statutului blasfemiei în spaţiul public, generată în primăvara lui 2006 de scandalul caricaturilor, regăsim cu uşurinţă maidanul unde, în locul silogismelor pertinente şi al observaţiilor nuanţate, zburdă numai părerile vagi şi fluierăturile stridente. Mediile româneşti par să fi descalificat diferenţa între expresia spontană a unei "simple opinii" şi construcţia miezoasă a unui argument teoretic - acest canon al decenţei discursive promovat de voci precum Andrei Pleşu, Horia-Roman Patapievici, Teodor Baconsky et alii. Întrebările decisive - cele legate de posibilitatea teoretică şi practică a privatizării identităţii religioase, multiplicitatea modelelor de laicitate, mitologiile consensului modern (liberalism vs comunitarism), viciile ingineriilor sociale - s-au retras în faţa discursului apocaliptic al ONG-urilor alarmiste şi confuze. Ni s-a spus că spaţiul public nu poate tolera simbolistica religioasă explicită: troiţele, praporii, clopotele, toaca şi, pesemne, orice crucifix urmează să fie expropriate. Dar cimitirele cu liniştea morţilor împăcaţi în veac - nu trebuiesc oare obliterate şi ele din orizontul vederii colective? Groparii interiorităţii vor contesta probabil nu doar relieful cruciform, ci chiar porozitatea - i.e., adîncimea micronică - a lespezilor funerare. Campania de nivelare a diferenţelor de matrice stilistică între numeroasele regiuni culturale şi comunităţi religioase ale ţării nu trădează aici decît uluirea tovărăşescă a intelighenţei înstrăinate de reflexele conservatoare ale majorităţii ortodoxe. Într-adevăr: românii - ca şi brazilienii, ciprioţii sau portughezii de astăzi - au o demonologie complexă. Ca atare, pot fi văzuţi făcîndu-şi semnul crucii în faţa unei biserici, înaintea unui examen de bacalaureat sau în pragul unui meci fotbalistic. Sufletele evlavioase poartă chiar mătănii la mînă, ţin regula postului în mijlocul cetăţii, se roagă înainte sau după masă. "Precaritate catehetică, dezorientare civică, bigotism deviant" - declară la bară purtătorii de vid răzvrătiţi, în plin complex al persecuţiei, împotriva a ceea ce Jean-Luc Marion numea "crucea vizibilului". De ce n-am recunoaşte însă că excese sau carenţe a înregistrat şi discursul Bisericii? Puţini au amintit faptul că trecutul, prezentul şi viitorul comunităţilor creştine nu au fost scrise cu peniţa politrucilor statali. Esenţialul se ascunde, tainic, în altă parte. Pentru omul religios al modernităţii, rolul educaţiei etatizate nu poate fi decît foarte limitat. S-a accentuat prea puţin dimensiunea mistagogică presupusă de lectura icoanei înăuntrul şi nu în afara spaţiului cultic. Nici invazia de tip industrial a artizanatului naiv, cu reprezentări necanonice sau pur şi simplu kitsch, n-a fost cenzurată cu sobrietatea cuvenită. Panouri întregi de icoane cu aspectul unui ghiveci cromatic şi al unei babilonii tematice au ajuns să troneze în dependinţe şcolare lipsite, constitutiv, de vocaţia sfinţeniei. Pe scurt: inflaţia de reprezentare imagologică n-a putut suplini deficitul de prezenţă senină şi formatoare. Or, excelenţa reprezentării teologice şi artistice ar trebui să preocupe oamenii Bisericii, nu multiplicarea necontrolată a produselor unei subculturi neobizantine. Scandalul icoanelor ar fi trebuit să ofere comunităţilor religioase ocazia unei autopurificări. Necesitatea unei legi Toate speţele discutate în ultimii ani de presă - de la pseudognoza din Evangheliştii sau dosarele prelaţilor pînă la manualele şcolare de "religie" ori scandalul icoanelor - au evocat absenţa unor reglementări juridice limpezi între statul secular şi cultele religioase. Această clarificare conceptuală a venit sub forma Legii nr. 489/2006, care anulează Decretul nr. 177/1948, impus de regimul comunist. Documentul recunoaşte aportul important al comunităţilor religioase la coeziunea socială. Ar fi oarecum monstruos să validezi secta religioasă a dlui Gregorian Bivolaru - refugiat politic în Suedia şi membru pe viaţă al Consiliului Mondial Yoga - în termenii egali de apreciere faţă de tradiţia liturgică, intelectuală şi culturală a Bisericii Catolice. Din fericire, riscul unei asemenea egalitarism formal a dispărut. S-au eliminat şi multe ambiguităţi care persistau în discursul public: regimul de finanţare e bazat acum pe descentralizare, transparenţă şi subsidiaritate, statutul patrimoniului religios al comunităţilor e mai bine statuat, împreună cu noile cadre ale învăţămîntului confesional. Pe scurt, avem o lege menită să departajeze rolurile asumate de autorităţile statale în dialogul laicităţii cu valorile religioase. Puţini s-au întrebat de ce, la urma urmei, era nevoie de o nouă lege a cultelor? Din toată legea, presa n-a reţinut decît faimosul art. 13/alin. 2 care spune: "în România sînt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase". Acest paragraf nu face decît să întărească art. 29/alin. 4 din Constituţie care prevede că "în relaţiile dintre culte sînt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă". Ca orice stat modern, România încurajează aşadar moderaţia în dezbaterea religioasă şi recomandă prudenţa în dezbaterea culturală. Statul îşi păstrează neutralitatea epistemologică prin faptul că nu decide aprioric augmentarea sau reducerea numărului de simboluri religioase. Cenzurînd "ofensa publică adusă simbolurilor religioase", statul nu face - în opinia mea - decît să extindă conceptul iluminist de "bune moravuri" într-o sferă existenţială postkantiană. Cu alte cuvinte, statul recunoaşte dreptul subiectului politic la demnitate, într-un sens mai larg, care include şi sentimentul religios. Acte fizice, precum profanările de cimitire, îşi vor rări poate ocurenţa, deşi numărul de liber-cugetători metafizici ar putea creşte în relevanţa pitagoreică. O singură analogie e poate suficientă. "Interdicţia ofenselor" şi "bunele maniere" Deşi reprezintă, prima facie, un simplu act biologic, practicarea copulaţiei între oameni nu este - deocamdată - liberă de orice restricţii în spaţiul public. Drepturile de exprimare liberă ale celorlalte mamifere au, paradoxal, întîietate. Şi totuşi: fără aceste îngrădiri nu s-ar fi născut poate psihologia lui Caravaggio, biografia lui Oscar Wilde, filmografia Pasolini, cărţile Editurii Trei sau romanele de tip "letopi*deţ". Sînt şi la noi, deci, unele cupluri care - plecînd chiar de la locul copulei şi contra-sensul copulaţiei - au contestat "bunele moravuri" protejate oficial de art. 26/alin. 2 din Constituţia României. Chiar dacă indecenţa e monitorizată de CNA, calitatea programelor TV atinge adesea pragul abisalităţii lubrice. Fireşte, nu doar cei şapte ani de acasă, ci şi cei doisprezece ani de şcoală bugetată au fost achiziţiile contestate de operele publice ale unor compatrioţi. Şi totuşi. Sînt şi la noi standuri de literatură pornografică în toate variantele: homo-, hetero-, trans-, bi- şi metro-sexuale. De asemenea, se pot găsi în Bucureşti, prin grija edililor, baruri de noapte ori "sex-shops" legiune situate mai aproape de bisericile Patriarhiei decît, eventual, de sediile rezistenţei postmoderniste. Pe scurt: oricît de constituţionale, "bunele moravuri" nu ne-au făcut contemporani cu Erasmus. Ne întoarcem, astfel, dinspre domeniul dreptului către sfera culturii. Ceea ce societatea românească descoperă cu adevărat astăzi nu este pericolul iminent al insurgenţei religioase, ci lipsa de consens civic la care modernitatea - ca epocă istorică - îşi predispune adepţii. Deocamdată, nu Biserica este instituţia capabilă să fixeze amenzi, ori să fabrice cătuşe pentru delictul de opinie al unui anonim. Militanţii ONG sînt, mai degrabă, grăbiţi să regleze etatist valorile, contestînd - printr-o etică specific revoluţionară - legitimitatea naturală a ideii de reprezentare politică şi decizie parlamentară. Un stat neprotejat de vigilenţa cetăţenească este capturat prin retorica autovictimizantă a unei imaginaţii delirante. Dialectica violenţei prezumată la intersecţia oricărei minorităţi cu majoritatea impune, pesemne, soluţia compromiterii politicului însuşi. Este iluzia neomarxistă a reconcilierii din care, peste capetele plecate ale puterii executive, legislative şi judecătoreşti, s-a născut şi instituţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Kulturkampf, über alles Animale simbolice, oamenii - oricît de civilizaţi - vor distinge mereu între valori, ideologii sau religii, vor alege şi vor construi ierarhii, trăind mai ales tensiunea evidenţei de a nu coincide mereu cu propriul lor sine. O "nouă inchiziţie" la orizont, aşadar? Nu tocmai, ci doar ieşirea din infantilitatea unei stupide melodrame. Trăim, cred, doar adevărul lumii lui Otto von Bismarck, acel Realpolitiker care a aşezat Germania sfîrşitului de veac XIX sub paradigma lui Kulturkampf. Ieşind din sumbra eră a luptelor confesionale, modernitatea europeană nu poate evacua războaiele inteligenţei. Distincţia între "prieten" şi "duşman" este greu de evaluat în construcţia identitară, deşi rămîne ca aceste calificări tradiţionale - reţinute în confruntările dintre şcolile filozofice ale Antichităţii, de pildă - să nu depăşească registrul demn al conversaţiei. Castrarea societăţii civile prin anexarea acestor polemici unei agende monopoliste a statului va însemna decesul raţiunii, apusul libertăţii şi renaşterea barbariei la noi acasă.

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.