Eu, tu şi Băsescu

Publicat în Dilema Veche nr. 174 din 9 Iun 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Traian Băsescu, preşedintele României, e un bun barometru al naţiunii şi, în ciuda clişeelor vehiculate în mass-media, s-a dovedit un politician mai abil decît ceilalţi membri ai clasei din care provine. O dovedesc victoriile sale de pînă acum. E versatil, inventiv, viclean, comunică rapid şi eficient, reuşeşte să dea impresia de sinceritate şi vorbeşte o limbă română mult mai bună decît colegii lui de clasă politică. E, concomitent, fidel cînd e vorba de angajamentele externe ale României şi alunecos cînd e vorba de politica internă. Îl bănuiesc şi de un patriotism de modă veche, însă fără exagerări naţionaliste. Pe ansamblu, e un om politic tipic, cu toate calităţile şi defectele acestei clase sociale. Doar că e un produs mai reuşit decît altele din aceeaşi categorie. Ca preşedinte, e mai puternic decît Ion Iliescu şi mai inteligent decît Emil Constantinescu. Cred că dacă Machiavelli ar fi fost român, l-ar fi plăcut pe fostul căpitan de navă. Nu e tocmai preşedintele pe care mi l-aş dori într-o Românie europeană, dar mi se pare cea mai bună alegere pentru România actuală, căci - din cîte văd - marfă mai bună nu se găseşte în stoc. (Domnul preşedinte) Traian Băsescu mă interesează în primul rînd ca personaj, ca individ care şi-a construit permanent imaginea pe care o are azi. Indiferent ce face, bine sau rău, reuşeşte să rămînă în centrul atenţiei. Orice gesturi sau acţiuni de-ale Domniei Sale devin imediat subiecte de importanţă naţională. Există zeci de personaje politice a căror unică trăsătură este aceea că sînt anti-Băsescu sau pro-Băsescu şi care, în absenţa lui, ar dispărea din peisaj. Asta spune destul despre forţa actualului preşedinte al României. Recent, Traian Băsescu a făcut o gafă imensă, deja popularizată în toată România şi în afara ei: după ce i-a smuls unei reporteriţe, excesiv de insistente, telefonul celular cu care aceasta îl filma, a numit-o pe tînără "ţigancă împuţită". Ce-i drept, nu direct, ci într-o discuţie privată cu soţia lui. Doar că - ghinion - telefonul confiscat funcţiona încă şi a înregistrat totul. Scandalul iscat a fost gigantic. Presa a fremătat zile întregi, s-au sesizat diverse organizaţii şi instituţii antidiscriminare, iar Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării l-a sancţionat pe preşedinte cu un avertisment, certificînd caracterul rasist al spuselor sale. În vîlva din acele zile au fost discutate şi răsdiscutate două probleme: cea a distincţiei dintre spaţiul privat şi cel public şi cea a limbajului şi atitudinii rasiste a preşedintelui. Concentrarea asupra preşedintelui nu a fost totuşi cea mai bună atitudine. Limitarea la persoana Domniei Sale face ca discuţia să fie irelevantă şi nesinceră. Cu distincţia dintre spaţiul public şi cel privat lucrurile sînt şi simple, şi complicate: cu cît eşti o persoană mai publică, cu atît spaţiul privat ţi se restrînge. Traian Băsescu e o persoană mult prea publică pentru a-şi mai putea permite gesturi private. S-a impus reuşind să atragă atenţia asupra lui (adesea exclusiv asupra lui), iar foloasele unei astfel de izbînzi au venit la pachet cu ponoasele. Odată ce ai ajuns în lumina reflectoarelor, nu mai poţi să le stingi atunci cînd ai chef. Mai ales dacă îţi joci rolul bine, aşa cum face preşedintele Băsescu. Şi nu e prima oară cînd vorbele rostite de Domnia Sa într-un spaţiu privat ajung la publicul larg. Îmi amintesc acum de "parabola" cu licuriciul mare şi licuricii mici, dar şi de caracterizarea unui reporter drept "găozar". Aşa stau lucrurile: expunerea aduce şi ponoase. Poate că nu-i drept, dar... asta e. În privinţa caracterului rasist al sintagmei "ţigancă împuţită" lucrurile sînt mai greu de judecat. Nu e vorba că o asemenea expresie n-ar avea o conotaţie rasistă. Doar că nu cred că intenţia ar fi fost una rasistă. Traian Băsescu nu e rasist. E doar român. Aici e problema. Asemenea sintagme se folosesc în toată România şi de toţi cetăţenii României, fără deosebire de naţionalitate: "ţigan împuţit", "jidan împuţit", "valah puturos", "bozgor împuţit", "oltean jegos", "moldovean (iar) împuţit". Există şi alte opţiuni: "bucureştean borît", "român căcănar", "blondă proastă", "vacă grasă" (remarci sexiste şi discriminatorii). Reacţia corectă politic a presei, a politicienilor şi a societăţii civile a ocolit adesea fondul problemei (doar pe Mircea Toma l-am auzit sintetizînd-o o dată): exclamaţia preşedintelui României e de fapt o formă de descărcare a nădufului, una tipic românească. Ba chiar tipic umană. Vine din teama, ura sau dispreţul faţă de străin. Sînt convins că o mare parte dintre cei care l-au pus la zid pe preşedinte au rostit, la rîndul lor, în diverse circumstanţe, cuvinte la fel de grele la adresa unor etnii sau grupuri de populaţie. Incidentul ar fi trebuit să provoace o discuţie mai largă, concentrată nu doar asupra preşedintelui, ci şi asupra atitudinilor rasiste sau xenofobe din societatea noastră. Cunosc intelectuali rasaţi care au scris sute de pagini despre toleranţa etnică, iar în particular vorbesc despre jidanii împuţiţi şi bozgorii jegoşi sau, desigur, ţiganii împuţiţi. E totuşi puţin probabil ca o asemenea discuţie să aibă loc. Nu e o ştire. Fapta preşedintelui este, iar întreaga poveste (cu confiscarea telefonului mobil, protestele fetei, înregistrarea discuţiei ş.a.m.d.) poate fi chiar subiect de scurtmetraj. Eu mai cred şi că umbra aruncată asupra imaginii preşedintelui Băsescu în afara graniţelor ţării va fi compensată de un plus de popularitate în rîndul românilor. Sună paradoxal, dar aşa e: gestul domnului Băsescu nu face altceva decît să susţină identificarea lui cu românul generic, care zice mereu "ţigan/ valah/ oltean/ bozgor împuţit". Să nu se înţeleagă greşit. Românii nu sînt foarte rasişti - nici dacă îi comparăm cu naţiuni considerate foarte civilizate. În ciuda tam-tamului făcut pe tema rasismului preşedintelui şi a rasismului din România în general, nu pot să uit că aici nu s-a pus serios problema izolării ţiganilor în ghetouri, cum s-a întîmplat recent în ţări mai europene. Puseurile (totuşi grave) de antisemitism din trecut nu au dus la o exterminare sistematică, "nemţească", a evreilor români, ca în alte ţări, tot civilizate - deşi nici românii nu sînt chiar fără de păcat. După Marea Unire din 1918 minorităţile au avut mult mai multe drepturi în România decît în alte ţări şi, în general, xenofobia de aici e mai degrabă benignă. Românii sînt mai spurcaţi la gură, dar mai reţinuţi cînd e vorba de fapte. Reuşitele şi eşecurile lui Traian Băsescu se datorează exact acestei identificări a lui - adică a omului Băsescu - cu imaginea generică şi idealizată a românului de succes: descurcăreţ, petrecăreţ, vesel, sigur pe el, nu foarte bogat (ca să nu stîrnească invidii), un pic afemeiat, un pic băutor (dar nu chiar alcoolic), iute la mînie, spurcat la gură, cu inima largă şi plină de intenţii bune. Că e sau nu e aşa nu mai contează. Imaginea bate realitatea. Aşa se face că izbucnirea sa de furie s-ar putea să aibă efectul contrariu celui scontat de criticii lui: să-i sporească numărul de simpatizanţi. N-a fost un gest frumos, dar a fost unul pe care l-ar fi putut face aproape oricare dintre noi. N-a fost o exprimare academică, dar cuvintele acelea le-ar fi putut rosti - şi le rostesc sistematic - cei mai mulţi români. Aşadar, problema care ar fi trebuit discutată e aceea că prea puţini români au văzut în greşeala preşedintelui Băsescu chiar o greşeală. Le vor fi spus ziariştii şi politicienii că aşa se cade, dar cîte nu spun oamenii ăştia... Aş vrea să cred că măcar indignarea generală a presei şi a politicienilor în faţa unui asemenea gest a fost una sinceră. Dar mă cam îndoiesc. Mai avem pînă acolo. Cînd aşa ceva se va întîmpla, Traian Băsescu nu va mai fi preşedintele României. N-are dreptul decît la două mandate.

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.