Descinderi gri

Justina IRIMIA
Publicat în Dilema Veche nr. 180 din 23 Iul 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Uneori, obiectele exoticului, ale străinului, ale straniului şi ale extravaganţei de care nu ne putem sătura ne ajung sub ochi într-un muzeu sau un album. Alteori, ne intră în casă în căutarea raftului cu mărturii de călătorie. Dar mai există şi obiectele curajoase, perseverente şi abile, care îşi află drumul în contexte nepotrivite şi neprielnice. Şi cum corpul e vehiculul ideal de expunere şi de exprimare, obiectele se stabilesc aici, pregătite de nişte afirmaţii la fel de curajoase şi consecvente. Este un accesoriu alb murdar al cărui fond e întretăiat de multiple pătrate negre. Anostul combinaţiei cromatice e îmbrăţişat generos de ciucuri fără vlagă şi totul susţinut de un aer de indolenţă cronică şi de ineleganţă stridentă. A fost transplantat din mediul lui nativ spre a servi ideologic şi boem şi a devenit unul din eroii vestimentari ai contemporaneitaţii. Kefieh-ul sau kefia, articol din pînză, tradiţional masculin, purtat pe cap sau în jurul gîtului în ţările arabe, şi-a găsit de mult paşaportul pentru vest. În anii ’70 şi mai ales la mijlocul anilor ’80, kefieh-ul s-a instalat cu hotărîre şi nonşalanţă în codurile vestimentare ale Vestului. De import palestinian, această pînză a cucerit pieţele capitaliste, sosind la timp spre a susţine isteria specific propalestiniană şi generic anti-americană, endemică în rîndul tineretului stîngist sau, pur şi simplu, remarcabil de confuz. Variaţiunile cromatice care au urmat, reprezentînd diferitele facţiuni teroriste (protocolar denumite "politice") ale palestinienilor au apărut ca ecou la Intifada din 1987, iar, în Vest, ca manifestare a lumii libere faţă de ceea ce lumea liberă furios numeşte oprimare şi nedreptate. Din primele clipe ale descinderii sale, kefieh-ul le-a amintit occidentalilor, constant preocupaţi de soarta drepturilor omului, de ruda lor săracă din teritoriile palestiniene şi de satana americană. Mai sugestiv şi mai puternic decît orice steag, această pînză a început să evoce, oportun, valori şi obsesii. Foarte rapid şi natural, kefieh-ul s-a alăturat pietrelor şi sticlelor incendiare din panoplia protestatarilor anti-mondialişti, revărsaţi pe străzi în episoade violente cu frecvente tendinţe de gherilă urbană, unicul mod de expresie a urii capitaliste şi antiamericane. Solidaritatea de zeci de ani a europenilor pentru cauza arabă îşi reclamă regulat numărul de steaguri şi de efigii americane incendiate spectaculos pe străzile Vestului, fără însă a plasa kefieh-ul exclusiv în contexte piromanice. El apare atît de des în instanţele obişnuite ale vieţii, suportînd aproape orice coabitare sartorială, încît a devenit de mult un simplu accesoriu pentru ambele sexe. Neîncetînd nici o clipă să fie un simbol ideologic puternic, acest accesoriu şi-a cîştigat şi un rol pe care pare să-l vrea neutru şi inofensiv. La fel se întîmplă, însă, şi cu celălalt erou vestimentar al secolului trecut şi al acestui început de secol - ubicuul tricou roşu Che Guevara, de sub care mii de trupuri adolescentine se plimbă seren oriunde pe mapamond. Faptul că mulţi purtători nu au nici idei de manual despre cine a fost Che Guevara sau de unde provin kefieh-urile şi ce simbolizează ele nu reduce din gravitatea fenomenului. După cum nici simplul argument "kefieh-ul ţine de cald" (pe care mi-a fost dat să-l aud) nu îi justifică prezenţa şi nu îl flatează deloc pe purtătorul cel ignorant, dar atent la rigorile modei. S-ar putea replica faptul că exclusiv moda poartă vina succesului acestui articol, ştiindu-se cît de necruţătoare este ea, dar atunci rămîne cel puţin observaţia că occidentalii purtători de kefieh nu sînt deloc consecvenţi. Oare cîţi dintre ei - sau dintre cei care îi privesc - au constatat că aproape toţi asortează kefieh-ul jeans-ilor? Absurda combinaţie este nu doar grotescă, ci şi contraproductivă, ajutîndu-l pe purtătorul angajat într-un anumit demers să-şi saboteze propriul rol. Desigur, faptul că un lozincard agresiv asociază obiectul-simbol al lumii oprimate (în opinia sa) celui mai faimos articol vestimentar capitalist şi uneia dintre emblemele cele mai solide ale americanismului nu e deloc singura contradicţie a autoproclamaţilor pacifişti. Portavoci urlătoare ale suferinţei poporului palestinian şi vajnici apărători ai unei democraţii pe care o susţin periculos de antidemocratic, la lumina torţei urbane, aceşti manifestanţi sînt un conglomerat de inconsecvenţă, contradicţii şi ignoranţă. Un melanj simptomatic pentru haosul cauzei "pacifiştilor", amintind ironic că şi kefieh-ul - la origine obiectul eroilor săraci - a intrat în enormul circuit capitalist, devenind un simplu articol de serie în Vestul "devorat de nedreptăţi sociale". Adus şi adoptat ca să exprime solidaritatea europenilor cu lumea arabă şi, în timp, scos din sertare atît pentru obositoare şi previzibile manifestaţii antirăzboi, cît şi pentru plimbări, distracţii sau apariţii la facultate, obiect sacru al pelerinajelor sociale de orice natură, kefieh-ul aparţine acum Occidentului şi a devenit la fel de banal precum limbajul ce-l însoţeşte. Reciproc, limbajul care demonizează capitalismul şi America (un strălucit loc comun) se menţine statornic şi obstinat precum pînza care insistă să se strecoare în compania jeans-ilor. Arsenalul vestimentar al tinerilor stîngişti e de mult recognoscibil, graţie predilecţiei lui pentru neglijenţă şi nonsens, care au devenit o marcă identitară. În cazul femeilor, acest cod este ucigător de feminitate, atunci cînd nu e doar evident şleampăt, dar se pare că percepţia estetică a fost de mult obliterată şi înlocuită de opţiunea ideologică şi de afirmaţiile politice pe care purtătorii le produc prin simpla apariţie. Iar atunci cînd nu există ca simbol, ci, după cum am subliniat mai devreme, ca pur capriciu al modei, kefieh-ul trăieşte inerţia oricărui accesoriu şi îşi ocupă locul de la sine înţeles pe site-urile care vînd haine. Eleganta imagine a unui kefieh expus muzeistic pe un site mi-a reamintit de ce evantaiele japoneze, pălăriile tradiţionale mexicane sau pieptenii tradiţionali spanioli nu se bucură de gloria perenă a bucăţii de pînză arabe. Pentru că mitul palestinian, care de o jumătate de secol culege ovaţii şi lacrimi în jurul planetei, şi-a asigurat un strivitor şi unic succes de public, ca de altfel întregul mecanism propagandistic ce l-a creat spre a-l oferi exclusiv lumii avide să ofere compătimire. Mîna lungă a modei ideologice a adus în jurul gîturilor europene o marcă a propagandei agresive, ruptă din scenele cu adolescenţi specialişti în minilapidări televizate. Atracţia unor astfel de scene este, fireşte, greu de respins pentru tinerii "pacifişti" occidentali, euforizaţi de suferinţa "oprimaţilor" şi de puterea destructivă care o însoţeşte.

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.