Ciuma în Parlament

Publicat în Dilema Veche nr. 197 din 16 Noi 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Umblă prin ţară un clişeu cu miros de propagandă: cică Parlamentul României e o instituţie sacră. Afirmaţia e un loc comun, propagat şi de politicieni, şi de jurnalişti, şi nimeni nu îndrăzneşte să o pună la îndoială. E un soi de "adevăr sacru" autohton. Parlamentul unei ţări e piatra de temelie a democraţiei moderne. Deci, prin (fals) silogism, şi Parlamentul României e la fel de piatră de temelie. Parlamentarii noştri mai pot greşi, doar sînt şi ei oameni, bieţi balcanici supuşi păcatului, dar parlamentul... nu, el nu trebuie atins nici măcar cu o floare. Eroarea pleacă de la acea asimilare pripită a parlamentului cu Parlamentul României. Teoretic, ca instituţie, parlamentul este într-adevăr piatra de temelie a democraţiei moderne. Practic, parlamentele capătă diverse forme, în funcţie de ţările în care apar şi funcţionează. Iar Parlamentul României nu e nici el ideea platoniciană de Parlament. E un caz oarecare, cu particularităţile lui. Particularităţi nu prea plăcute pentru democraţie. Şi, repet, aici nu e vorba de calitatea oamenilor din Parlamentul României. Instituţia însăşi e viciată şi funcţionează prost - în nici un caz ca garant al democraţiei, ci, eventual, al oligocraţiei. Premisa de la care pleacă optimiştii apărători ai parlamentului nostru este că o instituţie creată cu scopuri democratice, după modele care şi-au dovedit eficienţa, va deveni ceea ce trebuie odată cu apariţia unor parlamentari oneşti, capabili şi inteligenţi, scăpînd astfel de cei pe care îi avem azi - şi care fie nu sînt capabili, fie nu sînt oneşti ori inteligenţi, fie nici-nici-nici... Ei, aici e problema! Teamă mi-e că Parlamentul României nu va putea deveni o instituţie cu adevărat democratică decît atunci cînd va suferi o schimbare rapidă şi radicală, din temelia specificului său de piatră de temelie: a oamenilor, a reglementărilor şi a reflexelor instituţionale ce îl caracterizează azi. Adică peste zeci de ani. Sau chiar niciodată. O schimbare pas cu pas nu face altceva decît să perpetueze modelul edificat în anii ’90 - căci infuzia de politicieni tineri n-a schimbat cine ştie ce modul în care Parlamentul României acţionează, votează şi interacţionează cu prostimea ce l-a ales. Cei care apără "instituţia democratică", criticînd cu voce mică oamenii din ea, omit un lucru: o instituţie, odată ce şi-a format setul de reguli ce o definesc, are o forţă de inerţie imensă, forţă ce îi supune pe cei ce pătrund controlat, la perioade regulate, în interiorul ei. În volumul Cum gîndesc instituţiile (Editura Polirom, 2002) Mary Douglas scrie: "Experienţa trecutului este încorporată în regulile unei instituţii, acţionînd ca un ghid pentru ceea ce putem aştepta în viitor. Controlul pe care instituţiile îl exercită asupra incertitudinii este cu atît mai puternic cu cît ele reuşesc să codifice mai bine perspectivele, efectul imediat următor fiind acela că şi comportamentul indivizilor tinde să se conformeze matricei instituţionale" (pp. 72-73, subl. mea). Cînd se referă la instituţie, Mary Douglas foloseşte o accepţie mai largă a termenului, dar Parlamentul României (ca instituţie şi nu ca noţiune, concept) se încadrează în ea. Astfel, cei ce intră în moara parlamentară încep să se comporte ca şi cei pe care i-au găsit acolo şi care anterior au fost supuşi normelor existente în parlament. Citez din nou din lucrarea fundamentală a lui Mary Douglas (op. cit., pp. 130-131): "În mod sistematic, instituţiile dirijează memoria individuală şi ne canalizează percepţiile în forme compatibile cu eforturile pe care le autorizează... Ele îşi asumă implicit corectitudinea şi îşi expediază confirmarea lor reciprocă în cascadă, trecînd prin toate nivelurile sistemului nostru de informaţii". Exact ce se întîmplă la noi. Parlamentul României îşi asumă corectitudinea pe baza idealului pe care îl reprezintă. Dar o face în mod abuziv. Ce s-a întîmplat de fapt? Încă din momentul său fondator, în 1990, Parlamentul României a fost împînzit de foşti activişti de partid, mici sau mari profitori, afacerişti dubioşi şi, printre ei, oameni politici oneşti, dar neexperimentaţi sau fără putere. Nucleul de putere al Parlamentului îl constituia fostul Front al Salvării Naţionale, coordonat de activişti de partid comunişti ajunşi la putere. Iar activistul de partid, de la Ion Iliescu pînă la măruntul secretar PCR de la întreprinderea "Canciocul mic", avea o anumită mentalitate, deloc adecvată la parlamentarismul democratic. Pentru ei, parlamentarul era tot un activist, dar pe stil nou. Nu era un reprezentant, ci un autocrat. Nu răspundea în faţa alegătorilor, ci îşi exercita autoritatea asupra lor. Nu dădea seamă în faţa nimănui de ce făcea în parlament, ci el, parlamentarul, trăgea la răspundere cetăţeanul de rînd. Nici un inferior nu avea dreptul să-l întrebe pe parlamentar - autoritatea supremă - dacă vine sau nu la serviciu, de ce chiuleşte cînd chiuleşte, cum se îmbogăţeşte din afacerile cu statul, de ce îşi votează singur salariul şi de ce nu este supus nici unei forme de control eficient din exterior. Acestea sînt bazele instituţionale, pilonii pe care s-a clădit Parlamentul României. Era - şi încă mai este - un fel de Comitet Politic Executiv al PCR, dar cu o titulatură democratică. E o creaţie a foştilor activişti comunişti. Ei au instituit regulile după care funcţionează azi parlamentul: atît pe cele formale, cît şi pe cele informale. Aşa că parlamentul a început să funcţioneze după chipul şi mentalitatea lor. Cu timpul şi cu alegerile periodice, au apărut şi noii parlamentari - mai bine sau mai rău intenţionaţi. De fapt nici nu contează care le erau intenţiile, de vreme ce au fost selectaţi şi puşi pe liste de partidele lor, edificate ca instituţii cam în acelaşi fel ca şi Parlamentul României. A trebuit ca nou-veniţii să fie atestaţi şi acceptaţi de majoritatea celor vechi, care i-au ales în aşa fel încît să fie (iarăşi) după chipul şi mentalitatea lor. Nu e de mirare că, în ciuda incompatibilităţilor ideologice dintre parlamentarii diferitelor partide, există situaţii în care par să se înţeleagă şi să acţioneze la unison. E vorba, în general, despre mărirea salariilor proprii, despre blocarea oricăror acţiuni juridice îndreptate împotriva lor, despre impunitatea de care se bucură (de exemplu, cînd votează de două ori, cînd chiulesc sau cînd încalcă propriile lor regulamente). Şi o fac cu seninătate, fără conştiinţa vreunei vinovăţii individuale. Aici nu parlamentarii, luaţi separat, sînt de vină, ci Parlamentul României în ansamblul său, ca instituţie vie, clădită strîmb. Dacă ar fi să folosesc o metaforă biologică, aş spune că atunci cînd s-a creat, Parlamentul României a fost infestat cu o bacterie foarte rezistentă de ciumă, care i-a contaminat pe toţi cei care au intrat acolo. Bacteria este însă o parte constitutivă a "ADN-ului" parlamentului nostru, a structurii sale instituţionale şi nu poate fi distrusă decît odată cu el. Poate că votul uninominal - în orice formă - ar fi o soluţie. Poate că nu. În orice caz, e înduioşătoare naivitatea cu care se susţine îndîrjit că un parlament este automat o instituţie democratică, indiferent ce persoane îi stabilesc regulile de funcţionare şi structurile de putere şi indiferent cine ajunge în el. E ca şi cum ai spune că un maratonist poate să alerge chiar şi cînd are un picior în ghips. Instituţia numită Parlamentul României e ciumată - metaforic vorbind. Iar pînă nu se vindecă, nu e nici parlament, nici democratic, oricine i-ar ocupa scaunele în şedinţe.

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.