Românii au talent, X Factor, Dansez pentru tine, Fabrica de staruri, Vocea României, M-a făcut mama artist: dintr-odată, televiziunile româneşti au fost străfulgerate de ideea că trebuie să pună în prime time emisiunile-concurs clasificate în nomenclatorul internaţional sub numele de talent show-uri.
Weekend-ul trecut, Realitatea TV a adus în propriile studiouri o echipă de fotbal (cu tot cu rezerve) de politicieni, pe care i-a aşezat, pe rînd, pe scaunul prezentatorului sau al moderatorului. Proiectul s-a numit „Politicienii devin jurnalişti“, iar o bună parte dintre invitaţi s-a achitat de job surprinzător de bine;
Ministru de externe în cabinetul Mihai Răzvan Ungureanu, Cristian Diaconescu a devenit cunoscut acum vreo zece ani, după ce, în 2000, devenise secretar de stat în acelaşi minister pe care îl conduce acum. Între aceste date, a pendulat de la Externe la Justiţie şi de la PSD la UNPR, cu graţie şi sex appeal. Cum a făcut el asta? Şi la ce fel de viitor îl predispune?
Cu Mozart, Verdi şi Mascagni la Ateneu şi un buchet de flori albe din partea preşedintelui Băsescu, Ion Iliescu şi-a sărbătorit vinerea trecută 82 de primăveri. Pînă şi Libertatea a priceput ceva din toată povestea, fiindcă a titrat în stilul caracteristic: „Ion Iliescu într-o formă de zile mari. Află secretul!“.
Lui Mihai Răzvan Ungureanu s-ar putea să-i strice preocuparea pentru propria imagine. Acest gen de preocupare ar trebui să fie unul pozitiv în ţara ministreselor cu andrele, a primarilor socialişti cu svastică şi a liberalilor cu chitară, dar, în special, a foştilor activişti cu palme mari, bătătorite de la legatul viei, dar mai ales de la aplauzele din Sala Palatului.
2011 a fost poate cel mai greu an pentru media românească. Căderea mai multor cotidiene, ruperea în două a Realităţii TV, falimentul Caţavencu SA au avut loc toate în acest interval. Va fi 2012 mai rău sau mai bun? Probabil că la fel, din punctul de vedere al veniturilor din publicitate.
O să vină campania, o să se umple iar tejghelele de ziare prost tipărite, cu frontispicii strîmbe, a căror cerneală ţi se ia pe degete şi care strigă isteric, din titluri, contra lui Băsescu, Ponta, Antonescu, nu-i aşa? Că doar aşa a fost la fiecare alegeri.
„Noi facem realitatea!“ scria, triumfător, după scindarea Realităţii TV din seara de 23 octombrie, sub noua siglă a noii RTV, cea care emite din vechiul sediu al Realităţii, cu vechea echipă, dar cu noul patron Sebastian Ghiţă. Simplă frustrare legată de foştii colegi, rămaşi sub sigla veche, dar în sediul nou?
Ce-au culorile cu partidele? Păi, să vedem ce-au ele, culorile, cu noi, în general, pentru ca după aceea să vedem ce iese dacă vopsim în ele formaţiunile politice. Sau, în fine, de ieşit iese fie roşu, fie galben-albastru, fie portocaliu. Dar de ce e aşa?
Academia Caţavencu? E revista făcută de nişte tipi care la un moment dat s-au amestecat cu Sorin Ovidiu Vîntu şi după aceea au încurcat-o. Şi ei, şi revista. Cam ăsta e adevărul sumar pe care ţi l-ar putea furniza un trecător mai isteţ, dacă ai face interviuri pe stradă.
Vara trecută, în căutare de apă minerală: traversez intersecţia către chioşcul de ziare. Acolo, dau cu ochii de un CD Jurnalul naţional cu Dan Aldea. Mă uit pe lista de piese, descopăr şi lucruri din Lume albă, albumul Sfinxului pe care eu nu l-am văzut reeditat după 1990. Cer obiectul. Vînzătorul, amabil: „Aveţi ce face cu ziarul?“.
Ce-ar fi să desfiinţăm, totuşi, taxa TV? Pînă acum am argumentat, la mine pe blog şi în ziarele care m-au întrebat despre asta, că aşa ceva e foarte pernicios pentru sistemul media românesc. Dar, pînă la urmă, de ce nu? Hai s-o facem, ca să vedem ce se întîmplă fără ea, fără taxă.
Ceea ce fac Antena 3 şi Realitatea TV pare o invenţie tipic românească: ştiri cu buget redus, tendenţiozitate politică, retorică simplistă şi violentă. Cine, într-o ţară civilizată, şi-ar permite aşa ceva la televizor? – tindem să ne întrebăm, roşi de obsesii localiste. Ei bine, îşi permite.
CETEPEU – substantiv neutru (pl.: cetepéuri, accent pe ultima silabă la singular), animal solitar specializat în intervenţii telefonice mahmure la TV. Conform unor lingvişti, cuvîntul vine de la CTP – Cristian Tudor Popescu, ziarist din ultimul deceniu al secolului XX, care şi-a construit reputaţia mai curînd la televizor decît în propria gazetă.
Pe 11 septembrie 2001, eram redactor-şef adjunct la Unica, revista de femei. Cumva, după ce primul avion a intrat în World Trade Center, am ajuns şi noi pe CNN şi am privit cu gura căscată cea de-a doua ciocnire, deşi prin „noi“ se înţelegea o paşnică amestecătură de femei, fete şi metrosexuali, de la Unica, Lumea femeilor şi Bravo. Cele trei pacifiste reviste îşi făceau veacul în una şi aceeaşi hală a Ringier România.
Cred că undeva prin 1940, doctorul Mişu Teodorescu s-a înrolat în Armata Română, care se pregătea să o pornească alături de nemţi către Răsărit. Era ofensiva către Est o cauză patriotică? Nu ştiu dacă doctorul Teodorescu o percepea aşa. Fiindcă Mişu era prieten cu bunicul, Aurel Comănescu, iar acesta, tot medic, urma să aibă un copil, pe mama, născută în martie 1941.
Ce legătură este între Adrian Vasilescu, Marcel Hoară şi Bogdan Chirieac? Sînt cele trei specii de comentatori-analişti pe care-i vedem foarte des pe sticlă: specialistul, activistul şi păreristul. Primul ştie ce zice, al doilea e trimis de partid, iar cel din urmă e plătit să facă jocuri.
Dispariţia din piaţă a cîtorva ziare (Ziua, Cotidianul, Gardianul) şi scăderea de vînzări a altora (Jurnalul naţional, Evenimentul zilei, Gândul) au lansat pe spaţii mari discuţia despre „moartea presei scrise“. De fapt, e vorba de o tendinţă pe care specialiştii o cunoşteau. De ce merg lucrurile atît de prost? E hîrtia blestemată?
Cifrele de piaţă arată că necazul nu e acolo, ci într-altă zonă. Cel mai plîns dintre ziarele dispărute, Cotidianul, vindea în septembrie 2009 cam 5100 de exemplare p
Inadmisibil! Primăria din oraşul X a cheltuit trei surcele pe deplasări, în vremuri de criză! Vine canicula. Cutare ministru şi-a luat maşină nouă din sudoarea poporului. Vine canicula....
Prin 1999, prin vară, căscam cam fără ţel în redacţia nou-nouţă a Libertăţii de la Aerofina, clădirea unde Ringier ne mutase din impregnatul de amintiri şi de praf palat Universul, unul din centrii de...
În colţul roşu: Mihai Tatulici. În cel verde: Koala Brothers. Al treilea colţ, la primire: roş-albastru, ca Steaua: Gâdea şi Stan. Cine credeţi că va cîştiga din această bătălie?...
Mediapro, cel mai rentabil grup de media din România, a redus cîteva sute de oameni de la staţiile locale ale PRO TV şi a închis sau trecut pe Internet publicaţii ca Target, Sibianul şi Descoperă....
"Aaa, să vă ajutăm", dondăne tipul în raiaţi jerpeliţi şi vestă, ars de soare şi bărbierit cu drujba, pe cînd aşez valizoiul pe poliţa pentru bagaje, în vagonul spălăţel de Intercity din trenul de Suc...
Vă e frică de poluare? Probabil că da. Şi asta nu fiindcă aţi vorbit cu un specialist în emisie de carbon, ci fiindcă aţi aflat de la cineva care a vorbit cu un atare specialist....
"România arată tare rău de aproape. Praf, drumuri proaste (mi-a şi picat o plombă pe drum, dacă o fi vreo legătură), oamenii sînt la fel de fără orizont ca şi ultima dată......
Blogosfera românească a crescut în 2006-2007 pînă la vreo 12.000 de bloguri active, conform unui studiu realizat de Carmen Holotescu şi Cristian Manafu, aşa că e normal ca în interiorul ei să se coacă...
Tristan Tzara spunea că pentru a face un poem dadaist, trebuie să iei o pereche de foarfece şi să tai un articol din ziar, cam de lungimea pe care ai vrea s-o aibă poemul....
Dragă cititorule, dacă ai o cît de vagă idee despre numele meu, ai mai citit un text de-al meu sau m-ai văzut pe la televizor, atunci eşti victima mea....
Încercînd să limpezească polemica dintre susţinătorii artei pentru artă şi cei ai artei cu tendinţă, Caragiale spunea că atît un găgăuţă, cît şi un artist pot vibra, la fel, la un răsărit frumos de lu...
Spaţiul îşi pierde din atribute, dar în acelaşi timp se multiplică şi a început o expansiune aiuritoare, pe Internet şi în alte medii tehnologice caracteristice prezentului....
Jurnalismul colectiv/cetăţenesc, care se manifestă mai ales pe Internet, în construcţii de tip Web 2.0, este considerat de unii ca asasinul (colectiv) al mijloacelor de informare clasice, în timp ce a...
De cîtăva vreme visez agitat un nou tip de tabloid. La întrebarea "de ce scad tirajele?", răspund: fiindcă tabloidul ăsta încă nu s-a tipărit. Sau nu: pus pe Internet....
Andreea Marin îl iubea pe Ştefan Bănică Jr., care o iubea pe Mihaela Rădulescu, care îl iubea pe Dan Chişu, care iubea tot Bucureştiul, care Bucureşti o iubea pe Andreea Esca....
Basmele şi poveştile culte sînt, prin definiţie, ceva arhaic şi încremenit în cărţile copilăriei, dar zăpăceala informaţională, în care ne bălăcim, ne deturnează atenţia de la istoriile care se sp...
