Muza departamentului şi virtuţile ei curative

Face un talk-show zis de scandal, dar e mai tăcut în studio decît tăcuţii şi prearespectuoşii realizatori culturali de pe TVR 2. E omniprezent pe OTV, cîte cinci ore pe noapte, şapte zile din şapte, dar se vede la propria televiziune mai rar decît spotul cu Antena 3, pe Antena 1. Toată lumea îl detestă, dar toată lumea s-a uitat aseară la OTV. Însă în 2005 a început să adune cîte trei-patru sute de mii de oameni în faţa televizorului, în anumite intervale, iar asta îl propulsează nici mai mult, nici mai puţin, decît în postura de jerpelit rege al talk-show-ului în trista eră de după Călinescu, Tucă şi anul 2000. Am spus-o şi cu un alt prilej, cînd Dan Diaconescu începe să atingă rating-uri de 3-4 puncte, nu mai poţi să te minunezi cît de stupid, corupt, inutil şi detestabil este omul a cărui imagine se confundă, în momentul de faţă, cu două posturi mici şi rele. E cazul să începi să găseşti explicaţii pentru ceea ce se conturează a fi un succes. Prima ar fi că Diaconescu este, într-adevăr, neinteresat de adevărul jurnalistic, de echilibrul pe care ar trebui să-l realizeze în studio un moderator care aduce în atenţia publicului un caz conflictual, de bunul-simţ al invitaţilor. Însă el se opune ipocriziei şi falsului profesionalism împănat cu neologisme fade şi abstracţiuni medii, ce caracterizează majoritatea moderatorilor şi analiştilor politici ai momentului. Dacă tot vorbim de mai multe Românii, există şi una în care Dan Diaconescu e un fel de muză departamentală care, cu zîmbetul ei picotit, culoarea de British Museum (sălile de mumii) şi întrebările aiuritoare se distribuie fără să se împartă într-un arhetip naţional. Anume, acela că e rău, e foarte rău, e cum nu se poate mai rău şi o să fie şi mai rău, iar noi n-avem ce face. "Ăia" ne-au copt-o şi de aia nu avem noi bani, sănătate şi amante ca Andreea Bănică. Dar, mai ales, Diaconescu a dovedit cu cifre că ştie să stoarcă, aşa cum numai Radu Moraru mai ştie pe alocuri, dar la rating -uri mai mici, toată zeama dintr-o crimă fioroasă, un vindecător de negi sau un bufon cu aere de tribun, făcîndu-şi publicul să adoarmă împotriva voinţei, ca în copilăria în care cele 11 ore de somn, necesare zilnic, nu ne lăsau să prindem sfîrşitul desenelor animate. Deocamdată, din spatele mîzgălelilor electronice de pe ecranul OTV (cu cît televiziunea e mai mică, ea are mai multe crawl-uri, semne de exclamare, zodii şi cozi de papagal pe ecran), Diaconescu reuşeşte pe alocuri să strîngă în faţa ecranului echivalentul a o jumătate din privitorii ştirilor de la televiziunile mari. Există, în România, un "sus" al pieţei TV, reprezentat de televizunile de ştiri ca Realitatea TV. Iar aceasta a început să îşi convertească, în ultima vreme, rating-urile de 1-2 puncte în încasări din publicitate care în curînd o vor face rentabilă. La fel, piaţa TV îşi găseşte şi un "jos": dacă avem "nişe", are şi Diaconescu crăpătura lui prăfoasă din podea (sau gaura de priză din perete) undeva. În ţările cu tradiţie de presă, ceea ce încearcă să facă Dan Diaconescu e mult mai strălucitor şi curat şi se numeşte, după exemplul ziarelor, "televiziune tabloidă". O entitate ca Fox are destui bani din publicitate pentru a-şi plăti maşiniştii, care nu mai au nevoie de cele cîteva milioane pe care Corneliu Vadim Tudor a recunoscut că le-a dat tehnicienilor de la OTV. Aiurelile lui Dan Diaconescu vor canaliza, oricum, o parte a publicului către ceea ce-l interesează mai mult. Nu peste mult timp, televiziunile mari nu vor mai avea scuze ca să ne îndoape cu manelişti, filme indiene şi ştiri despre babe devorate de viermi adolescenţi. Ceea ce înseamnă că, probabil, vom găsi acolo mai multe lucruri normale pentru oameni normali. Dacă aş fi magnat media lipsit de scrupule, l-aş cumpăra pe Dan Diaconescu, l-aş scutura pînă-i zboară toate crawl-urile acelea cu care se încinge la pantaloni, cravata verde-mucegai, bronzul de mumie de la lămpile cu ultraviolete, pe care le foloseşte pe post de lumini în studio, şi l-aş lăsa să doarmă neîntors vreo două săptămîni. I-aş da bebeluşele lui Huidu şi Găinuşă, ochelarii lui Radu Moraru, ia lui Teo şi Maybach-ul lui Becali. Atunci să vedeţi rating-uri!