Văduva neagră, medicamentele şi Apocalipsa

Publicat în Dilema Veche nr. 214 din 24 Mar 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Vă e frică de poluare? Probabil că da. Şi asta nu fiindcă aţi vorbit cu un specialist în emisie de carbon, ci fiindcă aţi aflat de la cineva care a vorbit cu un atare specialist. Adică dintr-un ziar sau de la un post TV. Acest exemplu banal demonstrează suficient faptul că una dintre cele mai pregnante însuşiri ale mass-mediei este aceea de a induce frica. O însuşire nu tocmai onorabilă, am putea spune. Dar, înainte de a ne grăbi cu această concluzie, e cazul să detaliem puţin modul cum ea, mass-media, se ocupă de temerile noastre. În primul rînd, s-a spus că ziarele scriu nu de trenurile care vin la timp, ci de cele care întîrzie. Deci e normal ca ele să includă o anumită cantitate de aşteptări negative cu privire la viitor, iar frica e un soi de încununare a acestor aşteptări, fiindcă nu poate fi simţită la trecut. Pat Moynihan, senator american, de formaţie sociolog, spunea: "Dacă ziarele unei ţări sînt pline de ştiri bune, puşcăriile aceleiaşi ţări sînt pline de oameni buni". Noi, românii care am prins ceva din timpurile dinainte de 1989, pricepem foarte bine acest adevăr. Totuşi, nu cumva ziarele publică prea multe crime, dezastre, scenarii apocaliptice? Publică. Iar asta, din două motive. În primul rînd, fiindcă a fi suspicios, interogativ, a vedea partea proastă a lucurilor ţine de metodă, în cazul jurnalismului. Iar în al doilea rînd, fiindcă metoda devine crampă mentală, de la un punct încolo. Sau, cum spunea un alt politician american, Newt Gingrich: "Dacă Thomas Edison ar fi inventat azi becul electric, Dan Rather ar spune, la CBS, că piaţa producătorilor de lumînări e ameninţată". Avem, prin urmare, trei filtre care lasă să treacă în media, şi la noi înşine, frica: interesul publicului (pe alocuri, chiar cel public), metoda jurnalistică şi stereotipul cognitiv în care se transformă, de la un punct încolo, aceeaşi metodă. Dar mai există şi altele. Următorul nivel - sau filtru - e cinismul. Am scris în alte locuri despre un personnage réapparaissant în presa românească, păianjenul Văduva neagră. Acesta scoate capul din nisip (precum cîrtiţa, şi nu ca struţul) la finalul fiecărui sezon estival, cînd e penurie de ştiri, şi ameninţă cu diferite rele litoralul. Nici o televiziune nu a vorbit pînă acum nici cu păianjenul Văduva neagră, nici cu vreo victimă a lui, dar, slavă Domnului, despre el s-a vorbit destul. Totuşi, el ar putea apărea foarte probabil şi prin august 2008, urmat de acelaşi alai de dermatologi, specialişti în înfipt băţu-n nisip şi corespondenţi pe litoral, care atenţionează, numără pe degete măsuri profilactice ş.a.m.d. Ei bine, de ce naiba fac asta ziariştii? Nu le e ruşine obrazului? În primul rînd, fiindcă dumneavoastră n-aveţi nici un interes pentru faptul că la mare e cald şi bine, nimeni n-a muşcat pe nimeni şi berea nu-i chiar atît de scumpă. Iar apoi, în definitiv, păianjenul Văduva neagră n-a făcut nici un rău nimănui. Un vechi (atît cît se poate în România) custode al fricii de la un cotidian central spune, sub protecţia anonimatului, în lipsa căruia ar fi desigur belit de şefi: "Trebuie să aibă lumea ce citi/bîrfi. E cărniţă pentru automatul de cafea. La români, capra vecinului funcţionează: ŤAha, a dat maşina peste ăia? Bravo!» Ştirile Ťfricogene» nu provoacă, de fapt, frica". Cinic, pro domo, superficial. Totuşi, cum adică - ştirile înspăimîntătoare nu provoacă frica? "Ce vreau să zic e că azi e la modă Ťprăpăstioşenia». Şi, drept urmare, lumea s-a vaccinat" - conchide acelaşi bau-bau jurnalistic. Aha, deci noi, jurnaliştii, nu sîntem azi vinovaţi că înspăimîntăm lumea, fiindcă voi, publicul, v-aţi obişnuit cu noi, în urma spaimelor pe care vi le-am injectat ieri. E în continuare iresponsabil, dar, pe de altă parte, din 30 octombrie 1938, cînd Orson Welles a provocat un puseu de isterie naţională în SUA, cu adaptarea radio la Războiul lumilor, nu s-au prea văzut cazuri de oameni care au luat-o razna de la mass-media. Sau s-au văzut? Noam Chomsky şi Michael Moore spun altceva. Că frica indusă prin propagandă e un mijloc optim şi larg răspîndit de a controla electoratul. George W. Bush hrăneşte spaima de terorişti a americanilor, pentru a alimenta - cu fonduri şi carne de tun - războiul din Irak. Sarkozy încalecă vitejeşte pe magrebienii din suburbii, pentru a spune alegătorului francez că mîine ar putea muri de mîna unui imigrant. Alegătorul îl votează şi el ajunge preşedinte. Se poate gîndi aşa şi la noi: Traian Băsescu vorbeşte despre corupţie, moguli şi "cei 322", pentru a-şi legitima programul, a obţine voturi, a eradica clasa politică şi a reînnoi corupţia. Mircea Geoană vorbeşte despre hitlerismul lui Băsescu pentru a-şi cataliza electoratul, iar Călin Popescu Tăriceanu tace suspect. Raţionamentul se aplică şi la entităţi impersonale: corporaţiile care finanţează presa de consum prin reclamă, pentru ca s-o îndoape cu lucruri care ne fac rău. Asta, ca să ne îndoape pe noi chiar cu lucrurile care ne fac rău, şi pe ele, cu bani. Corporaţiile de medicamente sînt cele mai ale naibii, nu se ştie dacă nu cumva chiar ele au pus boli în circulaţie, ca să se îmbogăţească cu remediile, iar toată treaba asta se face, desigur, prin intermediul mass-mediei. În fine, în ultimii 10-15 ani, au apărut două pretexte noi sau aproape. Există eco-frica (gaura de ozon, extinderea deşeurilor, peştii morţi) şi milenarismul, cu care nu s-a sfîrşit după anul 2000 şi care pare a fi cuprins nu numai zona creştină, a cititorilor Apocalipsei Sfîntului Ioan. Mai există, dintotdeauna, confreriile oculte, masonii, sataniştii, Liga Secretă a Dobitocilor, cu care s-a întîlnit Ostap Bender pe o plajă din Crimeea, Ligă care e atît de secretă, încît nici nu ştii că eşti membru al ei. De la savante la ilare, toate aceste teorii ale conspiraţiei prin mass-media au în comun două puncte: sînt procese de intenţie, fiindcă nici un mason n-a recunoscut vreodată că vrea să distrugă lumea, la fel cum nici un dobitoc nu ştie că şi cît e de dobitoc. Iar apoi, chiar ele sînt declanşatoare de spaimă. Or, ar fi stupid şi neelegant să ne înspăimîntăm de faptul că ne înspăimîntăm, nu? Frica, pînă la urmă, e în noi. Nu în ziare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Județ sub teroarea urșilor și a șerpilor. Localnicii dintr-un municipiu se tem de trei zile să iasă din case VIDEO
Urșii au dat iama în mai multe zone locuite din Vâlcea. În reședința de județ, într-un cartier al orașului, fiarele au ajuns să se plimbe pe străzi, iar o familie s-a trezit cu un șarpe în casă.
image
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Legumele românești se vând la fel de scump ca la începutul sezonului, iar obișnuita pantă descendentă nu se face simțită ca în alți ani. De peste două săptămâni, prețurile la tarabe au înghețat, la propriu
image
Teoriile conspiraționiste și reticența la vaccin anulează un secol de cercetare medicală. Ce boli grave revin în forță
Medicii trag un semnal de alarmă și dau de înțeles că din cauza reticenței la vaccinare riscăm să anulăm aproape un secol de cercetare medicală. Boli care erau ținute în frâu, unele aproape eradicate, se întorc amenințător, făcând victime, tocmai fiindcă găsesc teren propice.

HIstoria.ro

image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.
image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.