Un dicționar mass-media

Văzute de la distanţa istorică, noţiunile legate de comunicare şi spaţiul public al societăţii româneşti din primul deceniu al mileniului al III-lea ascund o serie de capcane terminologice. Am socotit necesar să încercăm limpezirea unora dintre ele, în cele de mai jos. 

ANALIST – vietate itinerantă de la o emisiune la alta, însă foarte rar de la un post TV la altul. Se pricepea la orice, dar nu la orice fel de „orice“, ci numai la cel care era pe placul unei anumite televiziuni. Treaba lui era să suplinească lipsa de informaţie cu palavre bine ţintite împotriva unuia sau altuia din blocurile politice. Ştiinţa lui – să miroasă ce i-ar plăcea patronului să spună despre cutare sau cutare chestie, conform intereselor de moment, şi s-o facă. Reporterii din „cealaltă“ presă încercau cu înverşunare să-l prindă vorbind la telefon cu patronul lui, mogulul. Aiurea! Analistul era bine plătit, tocmai fiindcă nu trebuia să-şi pisălogească la telefon patronul, ca să ştie ce are de zis. 

BLOGGER – termen-umbrelă pentru o persoană care făcea ceva neştiut de nimeni, pe Internet. În unele cazuri, era vorba de un nepriceput care încerca să-şi mascheze lipsa unei ocupaţii anume într-o meserie. Alte dăţi, era un tip foarte supărat, care în unele cazuri părea a avea potenţial de cetepeu (v.), dar n-a devenit aşa ceva fiindcă s-a ocupat mai ales de înjurat televiziunea care ar fi urmat să-l consacre. Oricum, refuza cu obstinaţie orice fel de încadrare şi se considera o fiinţă nepereche.

CETEPEU – substantiv neutru (pl.: cetepéuri, accent pe ultima silabă la singular), animal solitar specializat în intervenţii telefonice mahmure la TV. Conform unor lingvişti, cuvîntul vine de la CTP – Cristian Tudor Popescu, ziarist din ultimul deceniu al secolului XX, care şi-a construit reputaţia mai curînd la televizor decît în propria gazetă, pe care n-a reuşit s-o facă să depăşească 50 de mii de exemplare vîndute la chioşc. DEONTOLOG – vezi „tonomat“. 

DEONTOLOGIE – activitatea de a înjura mogulii (v.). 

EDITORIALIST – scrib specializat în mirări. El, editorialistul, se mira ori de cîte ori preşedintele făcea – sau dimpotrivă, nu făcea – ceva. El şi şefii săi nu înţelegeau prin „editoriale“ ceea ce se înţelege în toată presa, adică texte care explică numărul respectiv al publicaţiei, ci un fel de articole de opinie în care zăngănea perpetuu „aşa nu se mai poate“. Visul secret al oricărui editorialist era să se facă analist (v.), dar de multe ori el ajungea tonomat (v.). 

ELODIA – ficţiune media pusă în circulaţie de Dan Diaconescu (OTV), pe seama unei avocate care ar fi dispărut, după o partidă de sex cu un poliţist. Singurul element real din întreaga poveste era o fotografie difuzată îndelung la OTV, care s-a dovedit prin 2013 că aparţinea unei doamne parlamentar din Partidul România Mijlocie, Daniela Mătrăgună-Calapodu. Doamna parlamentar s-a apucat de filme porno pentru pensionari, după toată dezvăluirea. 

INVESTIGAŢIE – piesă care loveşte zdravăn la rădăcina duşmanului, introdusă obligatoriu prin „ziarul (televiziunea) X a intrat în posesia unei înregistrări“. Presa română a anilor 2006-2010 nu se mai chinuia cu „săpături“ la un subiect şi alte prostii, avea totul de-a gata, conform unor metode foarte perfecţionate, care de altfel au şi transformat-o în scrum. 

MANAGER – vechil bine plătit, specializat în „am înţeles, să trăiţi!“, în relaţia cu patronul. Îşi căuta nişte băieţi buni, care nu creează probleme, ca redactori-şefi. Banii pe care îi tocase la mogulul X erau o bilă albă la CV, fiindcă mogulul Y era dispus să plătească pentru o aşa mîndreţe obedient-fioroasă de reprezentant. 

MOGUL – bogătan nemernic, cu resurse nelimitate în a manevra opinia publică, politicienii şi întreaga Românie, în scopuri egoist-oneroase. Mogulii îşi dădeau arama pe faţă, exact atunci cînd te-ai fi aşteptat mai puţin, adică în momentele în care preşedintele (v.) le deconspira tentativele murdare, de doi lei, de a fura România. Cu alte cuvinte, mogulul era mai mogul tocmai atunci cînd/fiindcă nu era în stare să fie mogul. 

POET NAŢIONAL – La început, prin secolul al XIX-lea, a fost numai unul, pe nume Eminescu. Apoi, la moartea lui Adrian Păunescu, s-au făcut doi. Ulterior, a devenit o distincţie conferită ori de cîte ori greutatea corporală a poetului depăşea 100 de kilograme, sau cea a operei, 10 kilograme. Prin 2014, Paraziţii ajunseseră şi ei poeţi naţionali.

PREŞEDINTE – faţă de atribuţiile tipice într-un stat de drept, avea ca prerogative constituţionale lupta împotriva Parlamentului şi a mogulilor, fără de care (luptă) România risca să se ducă dracului. În rest, era vinovat de tot ce nu mergea bine. 

PUBLIC – scuză pentru difuzarea pe post sau tipărirea în ziar a celor mai macabre, agramate şi idioate lucruri, fiindcă el, publicul, era imbecil şi nu ar fi citit lucrurile de înaltă ţinută intelectuală pe care le-am fi comis noi, profesioniştii, dacă nu ar fi fost aşa.

 TONOMAT – analist-kamikaze, obţinut prin grefa de coarde vocale în surplus şi lobectomie. Trăia în simbioză cu DEONTOLOGUL, pe care îl înjura, scuipa, zgîria, muşca, cu orice prilej. Şi viceversa. Cei doi aveau o caracteristică comună: se sublimau la fiecare pas într-o viziune în care preşedintele Băsescu fie că venea pe un cal alb şi salva planeta, fie pierea într-o hecatombă de smoală şi flăcări. Dacă-i contraziceai în privinţa acestei viziuni de sugari politici, tonomatele şi deontologii începeau să spumege şi să te facă vîndut celorlalţi. 

TELEVIZIUNE DE ŞTIRI – televiziune de vorbe, păreri etc. A devenit astfel atunci cînd proprietarii şi-au dat seama că ştirile îi costă mai mult decît părerile. „Îi costă“ la propriu şi la figurat. 

TURISM – ramură fictivă din economia României, pe marginea căreia se discuta la infinit la televizor; exista şi un minister al Turismului care nu exista (turismul, nu ministerul), care (ministerul) cheltuia o mulţime de bani cu presa. La un moment dat, s-a presupus că turismul e activitatea în care se angrenează politicul atunci cînd a terminat cu opoziţia şi se luptă cu trusturile mogulilor. 

ZIAR – prin 2006-2007 şi-a pierdut sensul de „publicaţie cotidiană, care cuprinde informaţii proaspete“ şi a devenit „hîrtie de la care te murdăreşti, în care poţi citi ştirile de ieri de la TV sau de pe site-urile de informaţie“. Cei care îl făceau nu au părut să ia act de transformare şi în consecinţă au încetat destul de repede să-l mai facă.  

Iulian Comanescu este analist media.