prietenia azi

Iniţial, tema acestui dosar trebuia să fie despre ce mai reprezintă prietenia în societatea de astăzi şi să redefinească valori, în condiţiile unui exces de comunicare provocat de noile tehnologii. Mai există prietenie în adevăratul sens al cuvîntului sau relaţiile interumane s-au transformat treptat într-un troc, în funcţie de interesele comune sau pur şi simplu de conjuncturi? Se mai cunoaşte prietenul la nevoie, mai este el o prezenţă fizică în viaţa noastră?

Prietenul la nevoie se cunoaşte“, repetăm, liniştindu-ne mai întîi pe noi înşine – că ştim ce este un prieten, adică. Dar, aici, nu prietenul este cuvîntul cu un sens mai problematic: prietenul „se cunoaşte“ (ceea ce sugerează o competenţă implicită a „cunoscătorului“ într-ale prieteniei), însă aceasta se întîmplă, atenţie!, „la nevoie“. Să reflectăm asupra „nevoii“.

„V-aţi făcut prieteni de cînd sînteţi aici?“ – i-am întrebat pe amicii mei din Canada, stînd pe terasa casei lor dintr-o suburbie liniştită şi privind veveriţele care traversau vesele pajiştea din faţa noastră. „Sigur că da, o mulţime“ – mi-au răspuns ei zîmbind mulţumiţi. În weekenduri, se adună cu toţii la un grătar – barbeque sau, mai pretenţios spus, garden party.

Corul nemulţumiţilor o să spună că mileniile astea care au trecut ne-au făcut inumani, că au smuls tandreţea din noi, că ne-au transformat în nişte nenorociţi fără inimă, nişte disperaţi însinguraţi. Statisticienii ar fi chiar în stare să ne spună că, spre deosebire de anul 783 e.n., cînd o persoană avea în medie 7,5 prieteni, în prezent situaţia s-a schimbat, ajungîndu-se la doi prieteni pe cap de locuitor.

Găşti. Măşti. Aş putea spune că masca este antonimul parţial al găştii, pentru că te simţi în largul tău numai în sînul ei, şi atunci arăţi cine eşti, de ce eşti în stare şi cum dai tu o lume întreagă pe spate. Sigur, asta vei face numai dacă „mască“ ar avea şi semnificaţia de shield, anume locul unde ştii că lucrurile rele n-au să te afecteze, iar dacă vei avea vreo problemă, gaşca ta va fi alături de tine, vorba ceea – „unul pentru toţi, toţi pentru unul!“. Cu o condiţie, în schimb: să fi trec

Cred că undeva prin 1940, doctorul Mişu Teodorescu s-a înrolat în Armata Română, care se pregătea să o pornească alături de nemţi către Răsărit. Era ofensiva către Est o cauză patriotică? Nu ştiu dacă doctorul Teodorescu o percepea aşa. Fiindcă Mişu era prieten cu bunicul, Aurel Comănescu, iar acesta, tot medic, urma să aibă un copil, pe mama, născută în martie 1941.

Stai pe Facebook ore în şir? Scrii pe forumuri de douăzeci de ori pe zi? Joci World of Warcraft toată noaptea? Ai prieteni pe Internet pe care nu i-ai văzut niciodată, dar cu care vorbeşti mai mult decît cu prietenii din lumea reală? Eşti cam „dubios“, atunci. Get a real life!

Există un timp în care merită să-ţi faci prieteni. Aşa cum vine şi o vreme în care trebuie să-ţi desfaci prieteniile care-ţi apasă sufletul ca nişte pietre de rîu. Am trăit pe la mijlocul anilor ’90 ocazii bune pentru a-mi face prieteni în lumea publicităţii. Am ratat acele vremuri. E vina mea.

Cu prietenia m-am întîlnit înainte de-a apuca să pun piciorul în America. Doar avionul ce-şi pusese roţile. Ajunsesem pe aeroportul din New York, de unde trebuia să repornim spre Chicago, şi rămăsesem singurul pasager. Un negru simpatic, în salopetă, a intrat să facă puţină curăţenie pînă la urcarea celorlalţi. „What’s up, buddy?“ m-a întrebat în timp ce dădea cu aspiratorul pe sub picioarele mele.

Apar uneori în România discuţii despre efectul distrugător al Internetului asupra relaţiilor de prietenie. Se afirmă că a petrece prea mult timp pe Internet duce la alienare şi la încetarea interacţiunilor sociale reale. Discuţia este amuzantă, din cel puţin patru puncte de vedere.