Magiunul de la Topoloveni
Cel mai bun prieten din copilăria mea a fost Lori, un copil blonduţ, atletic, arogant şi mereu sigur pe el. Nu îl puteai contrazice niciodată pentru că ignora pur şi simplu argumentele care nu-i erau pe plac. Dar asta nu constituia o problemă majoră între noi, eram la fel sau am devenit la fel. Mai toată lumea credea că sîntem fraţi, cîteodată minţeam lumea că sîntem gemeni.
Mergeam la aceeaşi şcoală, eram amîndoi în clasa de mate-fizică şi aveam aceleaşi hobby-uri. Amîndoi practicam judo de mici, eu mai degrabă ca să ne întărim prietenia, el pentru că tatăl lui era campion naţional şi a luat o dată chiar şi un bronz la Europene. După şcoală, mergeam cu el spre casa lui, deşi aproape că stătea în direcţia opusă, iar înainte de şcoală, el venea pe la mine şi fluiera în faţa porţii. Eram nedespărţiţi, singurele activităţi pe care nu le făceam împreună erau cele de familie, la început, apoi cele cu fetele, mai tîrziu. Ne ştiam unul, altuia, familiile, şi toţi cei care ne cunoşteau nu puteau să ne imagineze separaţi. Ştiu toate sentimentele şi dezamăgirile lui de pînă la 14 ani, iar el îmi cunoaşte toate gîndurile şi trăirile.
După şcoala generală am ajuns în clase diferite. Eu la biologie-chimie, el la ştiinţe sociale. Ne-am îndepărtat. Eu m-am lăsat de judo, m-am apucat de teatru şi de baschet, mi-am făcut prieteni noi şi nu mai apăream peste tot împreună. După liceu, el a plecat din ţară, eu am rămas. Dar de cîte ori venea şi mă suna, lăsam tot, prietenii, muncă sau fete şi ne vedeam. Pentru că un prieten adevărat rămîne un prieten adevărat întotdeauna.
Dacă ar fi să mă gîndesc dacă astăzi se mai leagă astfel de prietenii, nu ştiu ce să zic. Noi am fost prieteni într-o perioadă în care natural însemna ceva care avea legătura cu natura, în care părinţii ne spuneau că ciocolata în exces este nocivă pentru sănătate, şi nu că ea conţine lapte şi calciu, în care mîncarea se făcea acasă şi în oraşe, iar membrii familiei lui luau aproape toate mesele împreună, cel puţin duminica.
Azi, însă, e o lume diferită. Ştiu că asta spuneau şi părinţii mei la un moment dat şi asta o să spună şi copiii noştri. Că lumea se schimbă. Am observat prima dată schimbarea asta la Washington. Nu degeaba se spune că trebuie să ne facem turişti, ca să fim în stare să observăm amănuntele relevante din faţa ochilor. Pe vremea cînd nu erau încă Starbucks-uri în România, am intrat într-o cafenea din acest lanţ în SUA, cu toate că nu sînt băutor de cafea (puterea marketingului). Stînd la masă, relaxat, cu o ciocolată fierbinte în mînă, neavînd nici o treabă, am început să-i observ pe oameni. La fiecare masă stătea cîte un om, cu laptopul în faţă. Mulţi citeau sau lucrau, însă majoritatea erau pe chat. Singuri în cafenea, purtau dialoguri cu prieteni reali sau virtuali. „Ce lume nebună!“ – mi-am zis atunci... şi am zîmbit.
Stau la birou cu laptopul în faţă şi vă scriu aceste rînduri. Nu am un singur prieteni. Am mii. Printre care şi Magiunul de Topoloveni, fosta mea universitate, oameni ai căror nume nici măcar nu pot să-l pronunţ, din ţări în care n-am fost niciodată. Am laptopul în faţă, şi în tren, şi acasă. Iar dacă mă sună cineva să ieşim, de regulă sînt prea ocupat. Trebuie să răspund la un mail, să vorbesc cu cineva pe mess sau să updatez o pagină.
Tehnologia ne-a adus multe avantaje. Printre care şi posibilitatea unei comunicări rapide şi eficiente. Dar mi se pare că, odată ce nu mai trebuie să facem un efort ca să comunicăm cu cineva, interesul nostru scade. Opţiunile noastre nu mai sînt limitate, şi orice prieten poate să fie înlocuit cu alţii pentru că paleta potenţialilor candidaţi este uriaşă. Aşa că, în teorie, am putea găsi în fiecare seară pe cineva care vrea să facă aceleaşi lucruri ca şi noi. Virtual nu sîntem niciodată singuri, iar dacă sîntem trişti, nu o să fie alături de noi o singură persoană, ci mult mai mulţi. Dînd like-uri, scriind un rînd de încurajare şi navigînd mai departe. În teorie, avem mulţi prieteni. În practică, stăm în faţa laptopului, la cafea, şi ne gîndim la posibilităţile noastre nelimitate.
Magor Csibi este editor coordonator al publicaţiei online Think Outside the Box.
