Prietenii mei, elefanţii... din publicitate

Publicat în Dilema Veche nr. 348 din 14 octombrie - 20 octombrie 2010
Prietenii mei, elefanţii    din publicitate jpeg

Există un timp în care merită să-ţi faci prieteni. Aşa cum vine şi o vreme în care trebuie să-ţi desfaci prieteniile care-ţi apasă sufletul ca nişte pietre de rîu. Am trăit pe la mijlocul anilor ’90 ocazii bune pentru a-mi face prieteni în lumea publicităţii. Am ratat acele vremuri. E vina mea. Atunci, de-abia mă apucasem să scriu regulat articole despre business-ul de publicitate din România, iar ei, oamenii care lucrau în agenţii, de-abia descifrau „tainele meseriei“. Erau, cum se spune, „premise favorabile“ pentru a lega prietenii, ei cu afacerile lor (pe bani mulţi), eu scriind articole (pe o leafă de ziarist). Ei munceau cu entuziasm de puteau să mişte şi munţii din loc, erau încrezători în tot ceea ce făceau şi absorbeau ca nişte bureţi învăţăturile multinaţionalelor abia venite în România, cu mulţi ani de publicitate în spate. Eu scriam curios să descopăr o lume nouă, le ceream interviuri, îi ascultam şi nu mă sfiam să-i întreb ce-i ăla rating, reach, pitch, brief, concept creativ. (Nu existau cărţi, nici Internet, nici librării online.) Ei îmi explicau cu generozitate, ca unui prieten. Iată alte premise bune pentru a lega nişte prietenii de-o viaţă! 

Cei care lucrau în departamentele de creaţie ale agenţiilor (copywriterii şi art-directorii) erau vorbăreţi, îndîrjiţi ca nişte artişti neînţeleşi, dar atenţi să nu scape vreun secret al clienţilor, doar discutau cu un ziarist! Cei care conduceau agenţiile, adică managerii şi patronii, erau atenţi la fiecare cuvînt rostit, retractili şi scorţoşi. Şi unii, şi ceilalţi erau aroganţi pentru că, nu-i aşa, aveau (mult) mai mulţi bani decît mine şi pentru că din bugetele gestionate de ei trăieşte presa şi ziariştii îşi iau lefurile. (Aroganţa asta n-a dispărut nici în prezent.) Mulţi vorbeau (şi încă mai vorbesc) prost româneşte, dar mă vrăjeau cu o romengleză vioaie. Ăsta este job-ul lor, să ştie să comunice, să fie volubili, să aibă mereu răspunsuri şi viteză de reacţie... Nişte oameni posaci în publicitate ar muri de foame. Disponibilitatea publicitarilor pentru dialog, să-şi laude clienţii, serviciile, reclamele care au crescut vînzările (nici unul nu mi-a arătat scrisă pe hîrtie vreo astfel de dovadă) – ar fi fost o altă premisă de a lega prietenii. Am ratat-o. Au fost ani în care existau atîţia bani în piaţa noastră de publicitate încît nu se mai ştia pe ce să fie cheltuiţi (toţi aveau maşini, case şi îşi făceau vacanţe exotice). La fiecare sfîrşit de săptămînă se făcea cîte un party. Ca să nu mai spun că luna decembrie era plină de chefuri. La multe astfel de paranghelii ţinute fie la sediul agenţiilor, fie în cluburi fiţoase, am fost invitat şi eu. Dar nu m-am dus. De fraier. Altă şansă de a lega prietenii trainice şi, de ce nu, de a cunoaşte femei frumoase. (În publicitate lucrează numai femei frumoase!) De asemenea, am fost sunat de multe ori de oameni de publicitate care m-au invitat la un lunch, la o bere sau la o cafea, ca să ne cunoaştem mai bine. Am acceptat de puţine ori. Alte şanse pierdute de a-mi face prieteni. 

După această lungă introducere (de parcă aş fi fost buricul publicităţii!), ar trebui să fac o listă a publicitarilor cărora le-am ratat prietenia. N-am s-o fac. Este o listă interioară şi, oricum, aceste nume nu ar spune mare lucru publicului. (Vă asigur că pe lista mea nu se află celebrii Bogdan Naumovici şi Bogdan Enoiu, deşi am avut multe de învăţat de la ei.) Publicitarii nu sînt ca fotbaliştii şi nici ca vedetele TV. Locul lor se află în spatele brandurilor. 

Recunosc însă că mi-a fost teamă să-mi fac prieteni în lumea asta, pentru ca prietenia să nu degenereze într-o relaţie de interese: scriu despre prietenul meu din publicitate pentru că îmi este prieten, iar el îmi „marcă banul“ pentru că am scris frumos despre el. Pentru că interesul este „liantul“ prieteniilor în business-ul de publicitate. Nu este nimic imoral şi condamnabil în aceste prietenii. Nu principiile, credinţa sau sentimentele leagă prieteniile, ci banul! Toate prieteniile din advertising se leagă pentru a obţine profit. Un om de publicitate eficient trebuie să aibă (în afară de inteligenţă) şi mulţi prieteni. Adică „relaţii“. Peste tot: în mediul de business, în presă (ca să obţină preţuri convenabile!), în partidele politice, în administraţia locală şi centrală, în show business – pentru că nu se ştie niciodată cînd ai nevoie de un astfel de prieten. Banii mişcă această industrie şi tot ei leagă şi dezleagă prieteniile. Piaţa noastră a devenit în prezent atît de săracă şi nervoasă în ultimii doi ani de criză, încît nu poţi să rămîi indiferent că un concurent (prietenul tău de suflet cîndva) ţi-a suflat clientul la ultima licitaţie, dîndu-i clientului o şpagă. Cunosc oameni de publicitate care (prieteni fiind în anii ’90) dacă s-ar întîlni acum într-un vagon de metrou (deşi ei nu călătoresc cu metroul, dar e o imagine forţată!), doar unul ar coborî la următoarea staţie, iar peronul s-ar umple de sînge, mult sînge. 

Dar cele mai profitabile prietenii ale oamenilor de publicitate se leagă de clienţi, fireşte, pentru că de la ei vin banii. Clientul trebuie ţinut în braţe, periat şi alintat. Prietenia din interes este forma supremă de ipocrizie în acest business. Cînd clientul îmi mută bugetul la altă agenţie, este un trădător, un infam, un idiot, şi toată prietenia de pînă atunci se sparge într-un şir nesfîrşit de frustrări şi înjurături. A trecut vremea cînd aş fi putut să-mi fac prieteni în publicitate. Nimeni nu mă mai sună să mă invite măcar la o cafea. Mă simt bine. 

Petre Barbu este prozator şi senior editor la Forbes România.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Liceul – o instituție
A devenit cumva liceul o instituție care să-i pregătească pe adolescenții de acum în mod real pentru viață?
p 10 jpg
Greva din învățămînt cîteva gînduri despre solidaritate
Mie, ca părinte și om care nu plănuiește să părăsească în curînd România, greva din aceste zile îmi dă un soi speranță.
p 11 jpg
image png
Foști copii, viitori adulți
Elevii de azi, mai ales cei din mediul urban, văd traseul școlar orientat către o țintă prestabilită: facultatea.
image png
„Părinții tăi știu ce vrei să faci?”
Din adolescență îmi aduc aminte mai degrabă de cărți și de personaje decît de oameni și întîmplări.
image png
Liceenii și liceenii
Atunci, de ce ne purtăm acum ca și cum am fi fost? Și, mai mult, ca și cum ne e dor să fim ceea ce n-am fost?
p 13 jpg
După douăzeci de ani
La finalul anului şcolar e întotdeauna linişte.
image png
Concert pentru o școală bună
ntîmplarea asta m-a lovit, ca sabia colonelului Lawrence din proza lui Eliade, drept în creștet.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.

Adevarul.ro

image
Românul care a descoperit secretul câștigului la loterie. Din cauza lui s-au schimbat legile în SUA și Canada
Un matematician român a descoperit secretului câștigului la loterie. Ştefan Mandel a reușit printr-o formulă personală să ia de 14 ori premiul cel mare. Norocosul a fost însă urmărit de ghinion, fiind anchetat de CIA și FBI.
image
Cum să pari mai deștept când porți o conversație banală. Ce spun cercetătorii de la Harvard
Dacă până acum ai crezut că menționarea funcției sau a studiilor te va „ridica“ în ochii partenerului de conversație, ar fi bine să te mai gândești o dată.
image
Presa britanică despre vizita Regelui Charles în țara noastră: „Are România în sânge“ VIDEO
Publicația britanică Daily Mail a publicat un amplu fotoreportaj dedicat vizitei de cinci zile a Regelui Charles al III-lea în țara noastră. Jurnaliștii au constatat că monarhul „are România în sânge“.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.