Cîteva inefabile şi o definiţie

Publicat în Dilema Veche nr. 348 din 14 octombrie - 20 octombrie 2010
Cîteva inefabile şi o definiţie jpeg

„Prietenul la nevoie se cunoaşte“, repetăm, liniştindu-ne mai întîi pe noi înşine – că ştim ce este un prieten, adică. Dar, aici, nu prietenul este cuvîntul cu un sens mai problematic: prietenul „se cunoaşte“ (ceea ce sugerează o competenţă implicită a „cunoscătorului“ într-ale prieteniei), însă aceasta se întîmplă, atenţie!, „la nevoie“. Să reflectăm asupra „nevoii“ (cu cîţiva ani în urmă, tot Dilema veche propunea un dosar de mare succes pe tema „Closetul la nevoie se cunoaşte“, jucîndu-se cu clişeul proverbial... şi cu sensurile româneşti ale „nevoii“, fireşte). Ce e nevoia – minunea ambiguă şi ubicuă, care îl face pe prieten aşa cum haina îl face pe om? Logic, ea ar trebui să ne fie mai familiară decît prietenul: ea este a noastră, ea îl aduce pe prieten, îl face să ne demonstreze prietenia lui. Cred că fiecare are prietenii pe care îi merită – adecvaţi „nevoilor“ sale. Riscînd limba română (dar unul din cei mai mari creatori ai ei avea, drept vorbă de ocară specifică, un incredibil de frumos „neamul nevoii!“, pentru cunoscători...) aş spune că fiecare din noi „nevoieşte“ într-un mod care îl defineşte. Pentru unii, definitorie e nevoia de „a fi cu alţii“ (ieşire la o bere, ieşire din sine, ieşire din monotonie): prietenul adevărat este cel ce corespunde (consimte, cum înţelept spunea jupîn Dumitrache) acestei nevoi. Prietenul de chef, de shopping, de-o supapă socială, de-o seară cu prietenii. Altora, prietenia li se dovedeşte la o nenorocire, ceva din categoria „Doamne, fereşte!“, pe care simt... nevoia să n-o înfrunte singuri: prietenul este un umăr pentru plîns (cu batiste cu tot), un însoţitor pe culoarele spitalelor (tăcînd, dar împreună), o mînă întinsă (sau banii din ea). Desigur, dacă prietenul adevărat este, pentru tine, cel care te ascultă întotdeauna, s-ar putea să fii o persoană care vorbeşte tot timpul. Şi tot aşa, mai departe: dacă ai nevoie de un prieten ca să te împingă de la spate mereu înseamnă că nu poţi lua decizii importante singur, dacă prietenii îţi dispar la primele vînturi reci ale toamnei înseamnă că nevoile tale erau doar trecătoare flori de vară... Ceea ce vreau să spun este că prietenul răspunde unei fibre din noi înşine, cea pe axa căreia ne identificăm „nevoile“ – ne definim. Cînd ne plîngem că nu avem prieteni, sau că avem prea mulţi prieteni, ar trebui poate să ne uităm la nevoile noastre, cărora le răspund sau nu prietenii – reali, imaginari ori visaţi. 

E normal să fie aşa, în sensul că, dacă „nevoile“ sînt definitorii pentru o persoană, prietenul este cel ce se potriveşte lor – adică persoanei respective. Prietenul răspunde la ceva foarte profund din noi, ceva ce sîntem noi înşine, fără a ne schimba. Spre deosebire de dragoste, care e un proiect individual de ieşire din sine (eventual, chiar fără un răspuns din partea celui iubit), prietenia e o întîlnire dintre două identităţi care se potrivesc în chip esenţial. Aşa ajung la un adagiu, mie drag, datorat lui La Rochefoucault (citez din memorie): „Oricît de rară ar fi iubirea, prietenia adevărată e şi mai rară“. Poţi suferi de o dragoste neîmpărtăşită, poţi iubi de unul singur, dar în prietenie e nevoie de doi. Aici intervine o altă măsură a inefabilului: prietenia adevărată nu e unilaterală, proiectele interioare ale prietenilor trebuie, în vreun fel, să îşi răspundă reciproc. Nu te împrieteneşti cu cineva ca să îl transformi după placul tău (în schimb, multe îndrăgostiri se clădesc pe eroarea acestei tentaţii), după cum nu te împrieteneşti cu el ca să te schimbi nici tu (deşi o prietenie te face mai bun, ajutîndu-te să te înţelegi, reflectat în/de prietenul tău). De unde fragilitatea subită a unei prietenii care decide să se preschimbe-n iubire, riscînd să piardă tocmai ceea ce constituia substanţa ei. Amos Oz o spune mai bine decît aş putea-o face eu, într-una din cele mai apropiate mie fraze ale prozei contemporane: „Mi-am amintit cum ş...ţ pe un drum nepietruit de pe marginea unei prăpăstii în ceaţă, mi-a spus deodată că, dacă se va dovedi că între noi e vorba de dragoste, ar vrea să spere că prietenia nu va lua sfîrşit.“ (Să nu pronunţi: noapte, traducere de M. Braeşter, 2010) Diferite în chip esenţial, prietenia şi iubirea au, în cele mai fericite cazuri – pe care le numim, din lipsă de altceva mai sugestiv, „adevărate“ – o inefabilă dimensiune comună. Mihai Zamfir dădea, la moartea unui prieten, o definiţie a prieteniei ce reuşeşte să prindă, ca mierea chihlimbarului o aripă filigranată de libelulă, această nuanţă. „Prietenul – scria profesorul Zamfir – este o persoană pe care o iubeşti fără să îi fi spus niciodată asta.“ Prietenia poate deveni iubire aşa cum îndrăgostirea nu poate niciodată: cu firescul ineluctabil al trunchiului de copac, care creşte îmbrăcînd în coajă vîrful de săgeată înfipt în el. Nemărturisit, pentru că, atunci cînd se întîmplă aşa ceva, între prieteni nu mai e, de mult, nevoie de cuvinte. Ceea ce vine de contrazice tot ce am scris aici? „De zic minciuni, şi-s însumi dovedit, / N-am scris în veci, şi nimeni n-a iubit...“   

Ioana Bot este profesor universitar, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”
Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.
image
Cel mai mare inamic al speciei umane. Are numai 6 mm, dar ucide anual aproape un milion de oameni
Cel mai mare inamic al umanității este de fapt o insectă banală, pe care o întâlnim inclusiv în România. Țânțarul este responsabil de moartea a 830.000 de oameni anual, iar specialiștii consideră că această insectă prin efectele produse a schimbat efectiv istoria umanității.
image
Tânăra care a făcut un scop în viață din a-i ajuta pe alții. Bistro-ul ei social, loc de întâlnire al celor ce vor să ajute
Când dorința de a face bine întâlnește inteligența umană, iese un bistro social. O tânără din Baia Mare a pus bazele unei astfel de afaceri tocmai din dorința de a face bine. Despre inteligența ei ne-a convins în momentul în care a început să vorbească despre această afacere, făcută pentru a ajuta

HIstoria.ro

image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor.