Cîinele care miorlăie nu moare de drum lung
De cîtăva vreme visez agitat un nou tip de tabloid. La întrebarea "de ce scad tirajele?", răspund: fiindcă tabloidul ăsta încă nu s-a tipărit. Sau nu: pus pe Internet. Dar, ca să înţelegeţi ce vreau să spun, trebuie ca întîi să ascultaţi nişte utopii. A fost odată ca niciodată, mai exact, în viitorul omenirii şi trecutul literaturii, o societate în care specia umană s-a divizat în două varietăţi radical diferite. În Maşina timpului a lui H.G. Wells, proletariatul a evoluat către un soi de creaturi luxofobe, numite morloci, care îşi duc traiul în subterane, unde muncesc pentru asigurarea necesarului de hrană şi alte produse ale Omenirii. Pătura superpusă a rămas la lumina zilei, unde a dus timp de sute de mii de ani o viaţă de plăceri lipsite de griji, iar în viitorul în care se desfăşoară cea mai mare parte a acţiunii, s-a transformat în copilăroşii eloi. În timp, eloii de la lumina zilei au devenit dependenţi de morlocii întunericului. Sistemul a funcţionat timp de milenii atît de bine, încît foştii asupritori şi-au pierdut orice control asupra foştilor asupriţi, iar aceştia îi condiţionează nu din umbră, ci de-a dreptul de la întuneric, prin resursele pe care li le asigură. Deznodămîntul este inevitabil: morlocii au ajuns să se hrănească cu eloi, pe care îi cresc şi apoi îi sacrifică. Suta şi mai bine de ani scursă din 1894, anul apariţiei Maşinii timpului, a contrazis viziunea lui H.G. Wells, cam la fel cum a contrazis-o pe cea de sens invers a lui Marx. Morlocii nu au devenit nişte canibali SF, iar echivalentul lor marxist, proletariatul, nu a preluat controlul asupra Omenirii, fiindcă revoluţia bolşevică, după ce s-a extins asupra unui sfert de lume, s-a răzgîndit şi s-a întors de unde a pornit, în limbul utopiilor. Nevoia de amuzament Pe limba lui Marx, forţele de producţie şi-au pierdut conştiinţa de clasă (pe care nici nu o prea cîştigaseră) şi au devenit... resurse umane. În dialectul lui Wells, s-a întîmplat altceva: morlocii s-au transformat în eloi. Iar în termeni mult mai seci, de talk-show economic, muncitorimea a migrat în societatea modernă către servicii, iar asta a consacrat istoric eşecul ideilor marxiste. Fără conştiinţă de clasă şi atinşi rău de tot la nobilele idealuri ale comunismului, exponenţii clasei de mijloc contemporane lucrează în servicii sau comunicare, preocupaţi de interese mic-burgheze, cum ar fi creditele la bancă, excursiile, produsele trendy, distracţia, consumul, consumul şi, în fine, consumul. Orele de lucru petrecute la serviciu scad, iar veniturile obţinute de pe urma lor, cresc. De unde loc pentru amuzament sau plictiseală. Şi cum nimeni nu cumpără plictiseală, de aceea se vinde media, care poate nu doar să amuze prin ea însăşi, ci şi să recomande alte prilejuri de amuzament. Transformaţi în eloi, morlocii s-au căţărat unu-două nivele pe piramida lui Maslow, după ce bunicii lor oropsiţi le-au tocat indignarea din moştenirea genetică şi, acum, nu mai sînt frustraţi. Ocupe-se guvernanţii cu oricîte porcării! Noi, eloii, nu ne mai plîngem, fiindcă diseară e un film bun la TV, iar tabloidul de mîine ne oferă, pe Internet, un nud artistic înfometat. Hrănească-se cu heroină, dimineaţa, la prînz şi seara, megastarul X, cu sex în grup între mese. Noi, eloii, n-o să ne mai spunem: uite, şi bogaţii ăştia îşi umplu viaţa cu mizerii, fiindcă tindem către ea, către ele şi, din cînd în cînd, mai căpătăm cîte o fărîmitură. Scenariu SF Şi cu asta ajungem la mass-media viitorului. Ea nu va mai fi violentă, prost-dispusă, "bine combatantă" ca Rică Venturiano, ci pe dos. Indignările sfinte, opozanţii mahmuri cu CV-uri distruse de comunism, lupii moralişti nu se mai poartă. Presa era pe vremuri cîinele de pază al democraţiei. Acum însă ea încetează a lătra şi începe să miorlăie îmbietor: consumă. Consumă-mă pe mine şi ceea ce îţi spun eu să consumi. Ia un sîn dezgolit, o glumă, ba chiar şi o reclamă. De aceea, în curînd, păianjenul Văduva neagră nu va mai ataca litoralul românesc, iar Regele nu ne va mai cere bani pentru Castelul Peleş. Munţii din Buzău n-o s-o mai ia la văile lor de cîte ori a plouat puţin, iar sîngele se va zvînta din ştirile de ora 5. Însă patronii de gazete nu pricep asta, iar Cristian Tudor Popescu încearcă să definească statutul profesiei de ziarist, acum, că ziariştii nu mai există. Ei, direcţiunea, continuă să mizeze pe vechile pofte ale publicului, deşi eloii sînt vegetarieni şi nu canibali, ca morlocii. Sau, dimpotrivă, să se refugieze în cavoul adevărului, atunci cînd cititorul adormit are chef de o ficţiune scurtă, un banc, o minciună nevinovată. Mass-media - o literatură de buzunar Pare sumbru, jignitor pentru public? Nu este aşa, fiindcă pentru fiecare bombă atomică apare şi cîte-o centrală nucleară. În loc de a pune paie pe focul unor false silogisme din categoria "are bani, deci a furat", în loc de insipide pledoarii docte, media devine o glumă planetară, o culegere de bancuri, o literatură de buzunar. Iar buzunarul e cel în care încape Palm PC-ul, care, poate, va fi răsfoit precum cartea de nisip a lui Borges. Cine mai toacă hîrtie, îngrijorat de viitorul eloilor, o face degeaba: s-a tocat deja destulă. Putem fi serioşi şi pe Internet şi, neapărat, la modul glumeţ. De aceea, de data asta, cred că prorocirea cu privire la un "ceva" care distruge alte medii mai vechi, de comunicare, se adevereşte, chiar dacă nu s-a verificat cînd cu cinematograful, radioul, televiziunea sau în copilăria Internetului. Eşecul e al mentalităţii şi nu al suportului de hîrtie, iar ecranul calculatorului e o tentaţie nu fiindcă e mai grozav decît celuloza, fiindcă pe el licăresc spirite vii, neîmbătrînite de calcule contabile, fără obligaţii mafiote, necocoşate de termene de predare şi presiunea unui public numeros. Presa "de la ei" - marile trusturi străine - e incapabilă să înţeleagă că, pentru a vinde ziare, trebuie să încerci ceva temerar, creativ, nemaivăzut. Iar asta se întîmplă fiindcă a încăput pe mîna unor conţopişti care taie o fîşie din pagina de ziar ca să facă economii, atunci cînd tirajele scad, în loc să taie nodul gordian. Presa de la noi de-abia a început să afle că trebuie să vinzi cuiva ceva pentru ca să poţi dormi cu conştiinţa împăcată, fie şi cu capul pe genunchii fetei de la pagina 5. Presa pentru eloi nu e aşadar un mecanism de tîmpire. Pandantul neseriozităţii, al disputatei abordări de tip "tabloid relaxat" e libertatea ludică, non-profitul, deliciul diletantului care se profesionalizează găsindu-şi adepţi. Să nu uităm că singurul mod în care proletariatul lui Marx şi-a putut realiza idealurile a fost prin sinucidere colectivă. La fel, şi ziarele vor fi cu adevărat bune, poate, doar atunci cînd nu vor mai fi.
