De-a hoţii şi tolontanii
Inadmisibil! Primăria din oraşul X a cheltuit trei surcele pe deplasări, în vremuri de criză! Vine canicula. Cutare ministru şi-a luat maşină nouă din sudoarea poporului. Vine canicula. Corupţie la nivel înalt: o babă a furat o găină. Vine canicula. Un primar are casă cu etaj, suspect! Vine canicula. PSD acuză PD-L de corupţie. Vine canicula. PD-L acuză PSD de corupţie. Vine canicula. PSD şi PD-L se acuză reciproc de subminarea coaliţiei. Vine canicula. Situaţia ridică semne de întrebare. Vine canicula. PRESA ŞI POLITICIENII Dacă Tolontan era meteorolog, ar mai fi mers. Însă el este doar un redactor-şef de gazetă din România, care, a doua oară în viaţă, după scandalul sălilor de sport ale Guvernului Năstase, a pus pe roate o serie de investigaţii de impact. Numai de două ori? Alţii nu fac asta niciodată. Impactul a constat în demisia Monicăi Iacob-Ridzi, căutată acum de organele în drept pentru scene achiziţionate cu 70 de mii de euro şi pentru ştiri despre tinereţea, antrenul şi veselia de 2 Mai, cumpărate nu se ştie de unde. Nu se ştie, dar cineva le-a vîndut, că banii s-au cheltuit, iar tinereţea, antrenul şi veselia au fost pe post. Aşa cum e el, mereu cu ochii pe mingea aia de fotbal, Tolontan e tot ceea ce are presa română mai aproape de modelul ziaristului-conştiinţă, al omului care se întîlneşte cu interesul public. Presa românească este dependentă de politicieni. Politicienii o plătesc în campanie, pe contracte în regulă, fiindcă au votat legea electorală, care le permite asta. Atunci cînd ajung la putere, aceiaşi politicieni o plătesc din bugetele ministerelor, prin contracte de publicitate şi de organizare de evenimente. Cînd se termină banii ministerelor, tot politicienii pun mînă de la mînă şi fac contracte de "consultanţă" cu moderatorii TV. În loc de concepte de comunicare, vizuale şi strategii, aceştia furnizează apariţii în emisiunea pe care o au în arendă: aşa, cel puţin, a spus preşedintele Băsescu, deloc străin de culisele politicii, şi nu numai el. "SOLIDARIZAREA BRÎNZETURILOR" Tăvălindu-se în acest gen de complicitate sau grijulii doar să-şi ia salariile la timp şi să nu-i dea mogulii şi multinaţionalii afară, că e criză, ziariştii înşişi s-au mirat cînd Gazeta Sporturilor a început seria de investigaţii despre Monica Ridzi. Au căscat ochii mari, după care, cînd subiectul s-a făcut gras, cel mai gras din ultimii ani, au început să-l preia şi să-l dezbată. Unii au numit asta cu emfază "solidarizarea presei", ca şi cum a încerca să faci brînză la fel de bună ca oierul concurent s-ar numi "solidarizarea brînzeturilor". Pe urmă, aceiaşi oameni au uitat o clipă de salariu şi de mogul şi şi-au zis: e simplu, putem şi noi! Aşa s-a ajuns, vara asta, la cazuri de corupţie maximă, în loc de "păianjenul văduva neagră loveşte din nou" şi alte sperietori de sezon. Canicula au lăsat-o la loc că e caniculă, n-o bate nici Elena Udrea. JURNALIŞTII DE INVESTIGAŢII Puţin după învestitură, premierul Boc şi ministrul Berceanu s-au apucat să-i dea afară pe directorii de agenţii guvernamentale pentru că aveau salarii mari. Cine are bani a furat, se ştie. Acum, ei şi colegii lor miniştri sînt vinovaţi pentru cheltuirea banilor. Ai noştri, ai tuturor. Asta, cu excepţia cazului în care sînt vinovaţi că nu au fost în stare să cheltuiască aceiaşi bani. Sînt ceilalţi "jurnalişti de investigaţii", pur şi simplu, tembeli? Unii, da. Dar majoritatea ştiu că publicul cască ochii (şi gura) dacă îmbraci un fapt normal în vorbe mari şi tari. Elena Udrea a sponsorizat o emisiune de la o televiziune. Ziarul celuilalt mogul face tapaj pe tema asta. Se dovedeşte că suma, împărţită la numărul de ediţii, dă ceva mic, cu patru cifre, normal pentru o producţie TV. Contează? Nu: aşa se construieşte o reputaţie. Elenei Udrea, care are destule păcate, i se reproşează mai ales ceea ce n-a făcut. Cotidianul a reuşit să găsească şi la ea o scenă de 70 de mii de euro, ca în cazul Monicăi Iacob-Ridzi, punct lovit: în rest, minuni despre faptul că Ministerul Turismului nu poate fi coproducător la emisiune (ba poate, scrie-n ordonanţa de urgenţă prin care s-a înfiinţat), poveşti despre rivalitatea Monicăi Ridzi cu Elena Udrea (îşi asumă cineva aceste spuse?), pac-pac, vorba lui Becali, se înfiinţează o comisie parlamentară de anchetă. Ba Nemirschi de la PSD! " ţipă analiştii şi politicienii portocalii. PSD-ul tace şi mustăceşte: Aţi vrut ministere economice? V-am dat ministere economice. Noi n-avem: de unde corupţie? JOACA DE-A TOLONTANII Pe vremea Guvernului Tăriceanu, conştiinţele justiţiare de la televiziunea publică au dat pe post un flagrant care fusese scurs de la DNA tocmai fiindcă nu era flagrant, cel cu ex-ministrul Remeş. Povestea a fost fardată cu nişte palincă şi caltaboşi, legaţi de "flagrantul" cu pricina, numai şi numai prin legătura dintre personaje. Ideea că Remeş s-ar fi vîndut pe cîteva kilograme de mezeluri e stupidă şi contradictorie tocmai cu acuzaţiile de corupţie maximă: ce hoţ de calibru e ăla care îşi murdăreşte mîinile cu nişte cîrnaţi? Dar, în fine, nu contează. Remeş " nu vreun simpatic şi nici vreun laureat al Premiului Nobel pentru economie, altminteri " a fost "dovedit" de presă. De reflectat asupra sensului provenind din logică şi a celui din basmele cu Zmeul, pe care îl are acest cuvînt în limba română. La fel şi cu alţi miniştri, prezenţi şi viitori. Degeaba e cineva capabil să planifice de la un cap la altul o campanie care se lasă cu demisia unui ministru, în care faptele sînt fapte şi incriminează cu adevărat: după el vin 100 care dau cu "semne de întrebare". Deocamdată, angajaţii grupurilor media se joacă, pe prima pagină a ziarelor şi-n deschiderea jurnalelor, de-a tolontanii. Fervoarea investigativă va mai fi etalată, slobod, cîteva săptămîni. Dar, la un moment dat, unii îşi vor aduce aminte că presa e bună la demascat duşmani. Dac-o lăsăm să-i demaşte singură, uite ce face!, iese cazul Ridzi de-aici! E cazul să preluăm problema, să scoatem dosarele alea de la naftalină... Ne paşte o toamnă plină de dezvăluiri, corupţie şi anchete. Mai ales că, la vremea respectivă, nu canicula va fi brekin nius. Ci campania pentru prezidenţiale.
