⬆
primii zece dintr-o mie
Două cincinale bune
Mă declar mulţumit de cele două cincinale trecute din 2000. Desigur, ca să ajung la acest sentiment de mulţumire a trebuit să rememorez multe fapte, să citesc în arhiva revistei o mulţime de articole, să îmi aduc aminte unde eram şi ce gîndeam atunci cînd am scris sau citit pentru prima dată acele articole. Aşa, retrospectiv vorbind, e de bine.
Sfîrșit de deceniu în măsurătorile de opinie publică
Începutul acestui mileniu găsea electoratul român sleit după o lungă perioadă de deteriorări ale condiţiilor de viaţă, ca urmare a declinului economic care durase aproape un deceniu. Tocmai se încheiase primul ciclu electoral în care guvernaseră partidele „democratice“, definite astfel prin opoziţie faţă de cele polarizate în jurul fostului FSN.
Un bilanț economic al primului deceniu
În 2008 aveam unul dintre cele mai ridicate ritmuri de creştere economică din lume şi, totuşi, eram una dintre economiile cele mai nepregătite pentru a face faţă crizei economice. Nu putem înţelege şi corecta situaţia economică prezentă, fără a acorda o atenţie punctuală cauzelor sale reale. E vorba de inacţiunea şi de excesele din ultimii ani.
Cronica unui deceniu vag obsedant
Să încerci să citești arhiva pe 10 ani a unei reviste atît de bune cum este Dilema veche presupune o muncă dificilă, inumană, abrutizantă, care ar trebui să fie interzisă de normele Uniunii Europene (dacă nu a fost deja). Deci, stimați cititori, luați selecția de mai jos ca pe ceva incomplet, dubios de relevant și parțial amuzant. Am făcut și eu ce-am putut!
Presa, de la speranță la scepticism
Pe 11 septembrie 2001, eram redactor-şef adjunct la Unica, revista de femei. Cumva, după ce primul avion a intrat în World Trade Center, am ajuns şi noi pe CNN şi am privit cu gura căscată cea de-a doua ciocnire, deşi prin „noi“ se înţelegea o paşnică amestecătură de femei, fete şi metrosexuali, de la Unica, Lumea femeilor şi Bravo. Cele trei pacifiste reviste îşi făceau veacul în una şi aceeaşi hală a Ringier România.
De cînd educația nu se mai cheamă învățămînt
Ce s-a întîmplat important în ultimii 10 de ani în educaţie? Mai nimic, poate răspunde cineva. Şi l-am numi pe acel om cîrcotaş, fără să o merite. Cum nu s-a întîmplat nimic!? N-am avut o mulţime de miniştri, fiecare cu reforma lui? N-am scos notele din ciclul primar şi le-am înlocuit cu calificative? Nu dăm astăzi teste naţionale? Nu publicăm o sută de subiecte pentru bacalaureat?
Ordine și haos
Perspectiva mea asupra României în ultimii 10 ani este că s-a dezvoltat într-un mod stabil, predictibil. Politicile-cheie ale capitalismului, adoptate imediat după Revoluţia din 1989, au fost consolidate treptat. O dată la cîţiva ani apăreau zvonuri că Iliescu, Năstase sau Băsescu sînt pe cale să devină dictatori, dar fiecare alarmă s-a dovedit a fi o fantezie; fiecare dintre aceşti lideri a făcut cîte puţin pentru consolidarea stabilităţii.
Trăim deceniu de împliniri mărețe?
Cromatic, România politică a ultimilor zece ani nu este gri. Reformulat: e departe de a fi gri, va mai trece multă vreme pînă cînd ar putea să se apropie de o asemenea vecinătate cromatică. Dimpotrivă, această Românie a fost şi continuă să fie mult prea colorată – mai mult, multitudinea de culori e dublată de nuanţe stridente, ţipătoare.