Toată lumea exercită, într-un fel, încercări monahale în aceste zile. Ce probă înaltă! Oricine poate vedea lucrurile așa înțelege mai multe din ce ni se întîmplă.
Cred că românii de azi sînt, mai degrabă, non-violenți. E și „făcătura” (sîntem, totuși, un popor moale, ceea ce e foarte bine în asemenea situații!), e și o bună doză de încreștinare colectivă inconștientă, dacă pot să-i spun așa, dar mai ales e rodul unei anumite bunăstări ce a crescut indiscutabil în ultimele decenii. E adevărat, sinuos, dar a crescut. Or, bunăstarea îmblînzește.
Spaima, se știe, scoate la iveală bestia din om. De aceea, creștinii încearcă să-și umple sufletul cu speranță, singura „schemă de tratament“ împotriva fricii. Sus să avem inimile!
Cred din ce în ce mai mult că sîntem pe un drum greșit. Planul că stăm acasă, izolați, cît o fi, pînă trece epidemia sau, mă rog, pînă vine vaccinul și apoi revenim la viețile noastre se dovedește pe zi ce trece o iluzie, nu un plan.
Una dintre cele mai josnice trăsături ale speciei umane este înclinația de a profita de dezastre, tendința de a specula spaimele semenilor, irepresibila chemare de a te folosi de vulnerabilitățile celorlalți în vremuri grele pentru cîștigul tău.
O asemenea carantină este, de fapt, un exercițiu al libertății. Nu te confrunți cu virusul (căci te dai la o parte din calea lui) și ajungi să te confrunți cu propria libertate.
De foarte mulți ani, am băgat de seamă că jurnalismul sportiv de la noi devine un fel de raport contabil servit anume pentru a stîrni pasiuni în sufletele consumatorilor.
Problema transmiterii tradiției culturale de la o generație la alta se complică din cauza unei trăsături tot mai accentuate a lumii omului recent: plăcerea.
Care este „evenimentul“ despre care toată lumea discută și care este marele scop atins? Vorbește toată lumea despre Brâncuși sau despre Irina Rimes? Oare ministrul aude ce se vorbește?
Cînd te întîlnești cu un gînditor precum Hannah Arendt, cînd te simți captivat de ideile ei, cînd lectura cărților ei te face să te gîndești intens, febril chiar, la ceea ce se întîmplă pe lume, nu-ți poți reprima pornirea de a căuta printre rîndurile ei ceva ca un mesaj anume transmis țării tale, timpului tău, compatrioților tăi, de nu cumva chiar ție însuți.
Fără britanici, cred că UE va fi înclinată să comită erori în politica externă (mai ales în relația cu Rusia, căreia va începe să-i facă concesii, dar și în relația cu SUA, de care se va răci, cel puțin atîta timp cît acestea vor fi conduse de Trump), cred că șansele pentru o debirocratizare a Uniunii scad vertiginos și, financiar vorbind, cred că pierderea celui de-al doilea contributor net la uriașa mașinărie care, pînă una-alta, ne dă și nouă bani nu are cum să fie de bine.
Cele două domenii, politica și jurnalismul, sînt siameze, iar trecerea de la unul la altul, cu întregul pasiv și activ dobîndit, nu pare deloc abuzivă electoratului.
Mă gîndesc să încep o campanie publică pentru regăsirea liniștii, a tonului coborît, a volumelor mici. Ar fi, cred, „tare“. Dar nu știu cum să o fac să nu fie prea zgomotoasă.
De curînd, s-au împlinit 60 de ani de la decesul lui Albert Camus. Este extrem de ciudată posteritatea acestui scriitor, premiat cu Nobel și aureolat cu un înalt prestigiu moral.
Poate că singurul lucru cu adevărat fascinant în starea de lucruri a lumii de azi sînt dilemele ei morale care, mai toate, provin din victoria definitivă a relativismului asupra creierului euro-american.
La început de 2020, pot anticipa un singur lucru: anul acesta, sentimentele patriotice ne vor fi puse la încercare. Se împlinește veacul de la Trianon și mă aștept ca provocările celor care socotesc că au pierdut la masa păcii de atunci se vor înmulți.
La dezbatere au fost invitați actorul Ion Caramitru, participant de seamă la Revoluția din 1989, și Emil Hurezeanu care, de la microfonul postului de radio Europa Liberă, informa opinia publică românească despre ce se întîmpla cu adevărat în țară în acele zile.
Noi, cei care vrem o Românie tot mai europeană, vom mai avea de luptat cu antioccidentalii autohtoni, ci cu prostia și cu incompetența românească. Și s‑ar putea să fie mai greu de învins! S-ar putea să ne ia mai mult de 30 de ani…
De cîte ori ați repezit un prost, fie și un prost rațional, pentru că v-a plictisit sau v-a dat impresia că vă pierde timpul? De cîte ori v-ați îndepărtat în grabă de cîte unul care bătea cîmpii? De cîte ori v-ați lămurit din două vorbe că omul din fața dumneavoastră nu știe nimic și ați făcut rapid stînga-mprejur? Ei bine, este posibil ca, tot de atîtea ori, să fi ratat ceva de mare importanță.
„Adevărul este că noi am vrea să schimbăm paradigma de management în întregul sistem de sănătate. Medicii să facă doar medicină, susținuți de un aparat administrativ perfect compatibil cu nivelul de înzestrare tehnologică cel mai înalt. Asta vrem!“
Astăzi, pe minunatele plaje din Astypalea nu se fumează. Astfel, aceste plaje devin locuri în care energia naturală a soarelui, a vîntului, a mării, a nisipului se poate simți din plin, ca o experiență vibrantă în care comuniunea cu natura, dar și comuniunea cu ceilalți se realizează la nivel esențial.
Și limba noastră se află, biata de ea, sub atacul „romglezei“ – această engleză de plastic, globală, o excrescență moartă construită pe trupul minunatei limbi engleze de funcționarii globalizării nivelatoare, o specie lingvistică agresivă ce devorează limba culturii noastre.
Cîtă istorie și cît spirit să fi apucat să se strîngă într-un loc european ce abia trece centenarul? La scara imensei istorii a continentului nostru, firește, nu prea mult. Dar pentru bucureșteni, acest loc are semnificații ample și tulburătoare.
Ești puțin obosit după ce ai alergat pe toate site-urile astea de Black Friday. Ai mai prins cîte ceva la preț bun, pe altele nu le-ai mai apucat, dar nu poți scăpa de o întrebare: chiar ai nevoie de tot ce-ți cumperi?
În campania electorală în curs, milițienii democrației s-au adunat sub steagul dezbaterii. Și au strigat așa de convingător, că au venit imediat alături de ei și puzderie de cetățeni, toți alegători. Vrem dezbatere electorală, vrem candidații față-n față, să-i vedem și să-i auzim cum răspund la întrebări! – e strigătul care străbate cuprinsul mediatic al României electorale.
Există lucruri pe care le înțelegi doar privindu-le de aproape și există lucruri pe care le înțelegi doar privindu-le de departe. Detaliul se confruntă adesea cu perspectiva. Cafeaua, însă, este o excepție. Farmecul ei misterios poate fi revelat doar dacă ai deopotrivă experiențele apropierii și depărtării. Să simți boaba de cafea, să o miroși, să o guști, să privești atent cum devine picături de licoare ce cad înspumate, coregrafic aproape, în ceașcă – nu se poate uita imaginea aceea deja iconi
Evident, acest gen de critică a democrației s-a tot făcut, devenind cumva clasică în istoria gîndirii politice: democrația e rea, dar totuși e cea mai bună dintre cele posibile.
Acțiunea umană este o carte care ucide iluzii otrăvitoare: progresul (termenul este introdus ilicit de gînditorii veacului al XIX-lea în procese a căror teleologie nu e deloc clară și, de acolo, a invadat cu totul, ca o buruiană, mentalul colectiv), socialismul, egalitatea („Cînd salariatul american vorbește despre egalitate, ceea ce urmărește este ca dividendele acționarilor să-i fie date lui. Nu sugerează deloc o diminuare a propriului său venit în beneficiul a 95% din populația lumii care cîș
Sigur că sîntem în situația în care există un contract și una dintre părți nu îl onorează. Am sentimentul că e aici și o naivitate a scenariului, pentru că nu pot să cred că Shylock e atît de prost încît să nu-și dea seama că, dacă taie o bucată de carne dintr-un om, nu curge, inevitabil, și sînge. Dar sîntem la teatru și toate lucrurile au tendința de a fi exagerate cumva în scopul susținerii unui anumit mesaj pe care autorul a vrut să-l dea.
A cunoaște societatea în care ești chemat să legiferezi înseamnă a-i cunoaște specificul. Adică a cunoaște mai toate diferențele care există între oamenii liberi care o compun. Căci doar cunoscîndu-le le poți respecta. A respecta un om înseamnă a respecta tot ceea ce îl individualizează, a respecta diferențele dintre el și ceilalți. Să-ți propui să masifici oamenii, să le amputezi specificul, să anulezi singularitățile este, deja, o crimă. Să încerci să faci acest lucru cu întregi categorii de o
70% din oameni cred că tehnologia mai degrabă facilitează exercitarea vieții private și doar 30% cred că mai degrabă o împiedică. Iar surpriza cea mare – cel puțin pentru mine –
Imediat după 1990, Bucureștii au cunoscut o veritabilă explozie a vieții religioase. Ortodoxia, mai ales, s-a revitalizat. Semnul cel mai clar a fost construirea de noi biserici. Vreme de cel puțin două decenii, construirea de noi biserici, dar și refacerea, reamenajarea ori extinderea celor mai vechi nu au prea fost contestate.
Ancheta Rise Project despre dl Barna a fost întîmpinată cu reacții perfect predictibile. Ai lui spun că e un text care se chinuie să dovedească ceva și nu reușește să dovedească nimic, ceea ce înseamnă că este o diplomă de bună purtare, o probă
După teribilul secol XX, s-a instalat un fel de consens cum că liderii charismatici nu sînt chiar de dorit. Motivul e evident: își pot folosi farmecul pentru îndeplinirea unor idei politice dăunătoare, iar poporul îi va urma, sub vraja charismei. Se
Foarte curînd vom alege președintele României. Avem libertatea de a vota pe cine vrem noi. Desigur, pe cine vrem dintre cei care vor, adică dintre cei care candidează. Cum altfel? Dar chiar și așa, aceasta este o libertate de cel mai înalt rang. Una dintre acelea care te fac parte la ceva extrem de important pentru cetatea ta – decizi direct, de pe picior de egalitate cu toți compatrioții tăi, desemnarea „regelui“, a șefului cetății, a celui care va conduce și va păzi țara. Nu voi fi în
Adevărul este că pusul murăturilor pare o datorie doar a celor care nu se ocupă de asta. Pentru cei care le pun este o dovadă de măiestrie, un exercițiu ales, ceva ca un fel de rit secret cu efect ulterior binecuvîntat pentru oricine poftește la masă. S
Murătura și dulceața sînt, de pildă, foarte folosite în caracterizarea unor persoane. Spunem, adesea, despre cîte cineva că „este o murătură“. Perfect sinonim cu „este o acritură“. În general, o asemenea caracterizare este conotată negativ
