Zgomotul se tratează cu muzică

Publicat în Dilema Veche nr. 496 din 15-21 august 2013
Zgomotul se tratează cu muzică jpeg

- argument -

O uşă trîntită, un plînset de copil, o pasăre ciripind pe o ramură din faţa ferestrei deschise, un claxon prelung, un ciocnit de pahare... Pe nesimţite, auzul nostru este supus, în fiecare clipă, unei învolburări de sunete cu intensităţi şi durate diferite. Treptat, am învăţat să le ignorăm, în mare parte, redevenind atenţi doar cînd sunetul se transformă în zgomot sau, dimpotrivă, cînd se aşază cuminte, alături de altele asemeni lui, într-o formă organizată pe care o numim muzică.  

Însă muzica reprezintă un domeniu generos, care include acum nenumărate genuri, astfel că dosarul de faţă este dedicat numai unuia dintre acestea: muzica cultă, denumită şi „clasică“ – de către public, respectiv „academică“ – de către specialişti.  

O discuţie despre rolul şi rostul muzicii clasice în societatea contemporană ni s-a părut firească şi necesară, cu atît mai mult cu cît aceasta rămîne o muzică „de nişă“. Situîndu-ne între abordările conservatoare şi cele mai mult sau mai puţin avangardiste, încercăm să conturăm o imagine a mediului muzicii clasice din România. Ne sprijinim, în primul rînd, pe două festivaluri – pe cît de diferite ca desfăşurări de forţe şi componenţă artistică, pe atît de apropiate ca intenţie principală: aducerea muzicii clasice în atenţia cît mai multora dintre noi. Pe de o parte, vorbim despre Festivalul Internaţional „George Enescu“, a cărui primă ediţie a avut loc în septembrie 1958 şi care s-a transformat treptat în cel mai important eveniment muzical internaţional găzduit în România. Pe de altă parte, avem Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, iniţiat de violistul Răzvan Popovici în noiembrie 2006, cu scopul asumat de a promova muzica de cameră şi artişti tineri, dinamici şi profesionişti. 

Să trecem de percepţia, adeseori întîlnită, că muzica clasică e ori plictisitoare, ori destinată exclusiv cunoscătorilor şi melomanilor. E important, cred, să înţelegem că muzica clasică este pentru oricine are urechi de ascultat şi deschidere către un gen muzical care nu-şi relevă întotdeauna cu uşurinţă profunzimile şi sensibilitatea, precum şi faptul că gustul pentru această muzică se dezvoltă şi se rafinează în timp, pe principiul „pofta vine mîncînd“. 

Poate nu toţi cei care ascultă muzică clasică vor „înţelege“ toate ideile şi emoţiile încorporate de un compozitor în lucrările sale, însă vor fi marcaţi de aceasta şi vor şti cu siguranţă că auzul lor se bucură. (Patricia Mihail)

Ilustraţie de Ion BARBU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Insula Șerpilor  WIKIPEDIA (2) jpg
Alertă în apropierea Insulei Șerpilor. Două ținte aeriene, detectate de radarele MApN
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis duminică, 8 noiembrie, că sistemele radar au detectat două ținte aeriene în apropierea Insulei Șerpilor, în spațiul aerian al Ucrainei. Două elicoptere NH-90 ale Forțelor Armate Spaniole au decolat de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Nicolae Stanciu (Sportpictures) jpg
Stanciu, campion în China: liderul naționalei se impune în fotbalul asiatic
Experimentatul fotbalist a cucerit al șaptelea titlu de campion.
kiev lovituri jpg
Atacurile Rusiei au lăsat peste 850.000 de persoane fără electricitate în Ucraina. Zelenski anunță amploarea bombardamentelor din ultima săptămână
Atacurile rusești asupra sistemului energetic ucrainean au provocat noi întreruperi masive de electricitate. Peste 850.000 de consumatori din regiunile Dnipropetrovsk și Harkov au fost afectați de bombardamentele desfășurate în timpul nopții.
andrada fata gasita moarta in valcea jpg
Ea este Andrada, tânăra de 21 de ani găsită moartă într-un apartament din Râmnicu Vâlcea. Ce au descoperit legiștii
Ce s-a descoperit în cazul Andradei, tânăra de 21 de ani găsită moartă într-un apartament din Râmnicu Vâlcea.
image png
Câștig de peste 3.000 de euro din creșterea gâștelor! Povestea botoșăneanului care a ales o rasă rară
Andrei Ciobanu crește 40 de gâște Holmogor în Botoșani. A vândut boboci cu aproximativ 100 de euro bucata și a câștigat peste 3.000 de euro.
Banner Dragoș Dolănescu
E lux, pentru România! Câți bani va primi la pensie Dragoș Dolănescu, psiholog în Costa Rica. Vedeta cu cea mai mare pensie
Câți bani va primi la pensie Dragoș Dolănescu, fost deputat în Costa Rica. Vedeta din România cu pensie de „lux”: „Am 27.000 de lei”
bataie turcua gif gif
Bătaie generală la o gală de box din Turcia. Haos după ce spectatorii au invadat ringul
Disputat la Istanbul, meciul de box dintre Umut Camkiran și Mourad Aliev (31 de ani) a iscat un scandal de neimaginat. Spectatorii au pătruns lângă ring, iar boxerul francez a fost scos de acolo în timp ce se aruncau scaune.
marina almasan si sorin marcus png
Marina Almășan, surprinsă de iubitul ei cu o cerere în căsătorie. Ce dar special i-a oferit
La un an, de când formează un cuplu, Marina Almășan a fost surprinsă de Sorin Mărcuș, iubitul ei, cu un dar de suflet.
cimitir jpg
Trei morminte, profanate într-un cimitir din Constanța. Ce au găsit rudele decedaților
Polițiștii din Constanța investighează un caz de profanare de morminte, după ce persoane necunoscute au pătruns în trei cripte din cimitirul din Palazu Mare. În două dintre situații, acestea au deteriorat și capacele sicrielor.