We’re all mad here!

Publicat în Dilema Veche nr. 913 din 7 – 13 octombrie 2021
We’re all mad here! jpeg

O omidă fumătoare stă pe o ciupercă și-i vorbește în dodii unei fetițe care tocmai a fost micșorată, după ce urmărise un iepure alb înzestrat cu ceas de buzunar. Ce s-ar întîmpla cu personajele astea în cărțile pentru copiii de azi? Omida fumătoare ar primi imediat un discurs moralizator despre cum fumatul dăunează grav sănătății? Iepurelui alb, mereu în întîrziere și cu ochii pe ceas, i s-ar servi imediat un speech despre cum să-și trăiască viața într-un ritm mai lent și fără atîta stres? Iar Alice, pierdută în Țara Minunilor, ar avea parte de-un final care să transmită un mesaj empowering despre emanciparea femeilor? În noua literatură pentru copii, „sminteala” pare să nu mai fie posibilă decît ca pretext pentru livrarea unui mesaj.  

Și nu, nu sînt împotriva mesajului, mă întreb doar ce s-ar fi întîmplat cu această bijuterie literară, valabilă pentru orice vîrstă și care transcende orice epocă sau curent artistic, dacă Lewis Carroll n-ar fi infuzat-o cu o doză de sminteală pură, delicioasă, adorabilă, fără o miză didactică și, tocmai de aceea, extrem de profundă. Un alt autor pentru copii, celebru pentru cărțile lui curajoase, ireverențioase, Maurice Sendak, spunea că literatura bună pentru copii are întotdeauna ceva... subversiv. Literatura bună – căci de la un punct încolo chiar nu mai contează dacă o împachetăm ca fiind „pentru copii” sau pentru „oameni mari” – nu a fost niciodată cuminte. Cînd intri în Țara Minunilor sau în Regatul Sălbăticiunilor nu știi la ce să te aștepți. Ești surprins, încîntat, zguduit sau chiar îngrozit la fiecare pas (a se citi: la fiecare pagină). Pe parcursul lecturii se ivesc întrebări, emoții, dileme, cu care rămîi și după ce închizi cartea. Și cu o dorință irezistibilă să pășești încă o dată și-ncă o dată în lumea aia imaginară în care ordinea lucrurilor e surprinzătoare și-n care orice e cu putință sau, ca să o citez pe Alice, se-ntîmplă șase lucruri imposibile pînă la micul dejun. O lume în care poți să te micșorezi sau, dimpotrivă, să crești pînă la tavan, depinde din ce prăjitură guști. O lume în care un băiețel obișnuit pe nume Max ia în stăpînire un regat plin cu creaturi fantastice înspăimîntătoare sau în care o fetiță pe nume Jaqueline descoperă că pe toți cei din jurul ei, inclusiv pe soldățeii de plumb, îi cheamă la fel – respectiv Jaqueline. Absurdul lui Eugène Ionesco din această poveste pentru copii este o altă mostră de „sminteală” pură după care copiii (și unii oameni mari) se dau în vînt.

„We’re all mad here!”, îi explică Pisica de Chesire (personajul meu favorit din toate timpurile) unei Alice care nu mai ține pasul cu toate minunile și ciudățeniile din jur, și chiar în timpul acestei explicații dispare încetul cu încetul. „And now let the wild rumpus”, exclamă victorios Max, eroul cărții lui Maurice Sendak, completat de menajera din povestea lui Ionesco, despre tatăl care spune mereu povești trăsnite: „O să înnebuniți fetița, domnule!”.

Cînd eram mică, mă fascinau expresiile din limba română, în special locuțiunile verbale mi se păreau de-un absurd de-a dreptul nebunesc: a-ți lua picioarele la spinare, a plînge cu lacrimi de crocodil, a avea o piatră pe inimă, a-ți răci gura de pomană, a da cu bîta-n baltă, a-ți sări muștarul, a ți se scufunda corăbiile, a dispărea ca măgaru-n ceață ș.a.m.d. Stăteam, vorba aia, cu ochii pe pereți și-mi imaginam cum ar fi dacă toate astea s-ar întîmpla cu adevărat, dacă ar prinde literalmente viață. Mă gîndeam la cai care stau la masă și ciocnesc ouă roșii, sărbătorind Paștele. La ape înghețate de la prea multe minciuni. La indivizi cu gurile deschise sub tufele de mure, așteptînd să le pice cîte una. Mă întrebam cum or arăta dodiile în care vorbesc oamenii, Apa Sîmbetei pe care se aruncă lucruri, Pazvante Chioru pe vremea căruia se întîmplaseră tot soiul de chestii, vileagul în care se dau unii, oile la care ne tot întoarcem, pînzele albe pînă la care mergem uneori sau Marea cu Sarea, tărîmul unde toate promisiunile se-mplinesc. Nu mai zic de mori de vînt, mărar în ciorbă sau cîini cu covrigi în coadă. Cît despre răbdări prăjite sau colacul peste pupăză – curată nebunie! Atît m-am gîndit la lucrurile astea trăsnite că am început să le torn într-o poveste care a prins să crească tot mai mult, pînă cînd s-a transformat într-o carte pentru copii, genul pe care aș fi vrut s-o citesc cînd eram mică. Aiurea-n tramvai a fost de departe cea mai amuzantă carte pe care am scris-o vreodată, în sensul că eu m-am amuzat foarte tare scriind-o (și zvonurile spun că și copiii s-ar distra citind-o). Cred că asta s-a întîmplat pentru că m-am simțit extrem de liberă și-am lăsat regulile la o parte, mi-am construit un regat al sălbăticiunilor, o țară a minunilor, ca un copil care se joacă pînă cînd joaca îl absoarbe cu totul în lumea ei. Cred că avem nevoie de cît mai multe ceaiuri cu pălărieri nebuni și iepuri de martie, de omizi care fumează, uriași prietenoși care vorbesc în dodii, tîlhari care umblă teleleu tănase, familii întregi numite Jaqueline, cuvinte care prind viață și care ne vorbesc, fără să ne dăm seama, despre nebunia noastră cea de toate zilele.

Adina Rosetti este scriitoare. Cele mai recente cărți publicate sînt primele volume din Cronicile Domnișoarei Poimîine, Editura Arthur.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucraina „fierbe“: înfrângerea teribilă cu România, descrisă într-un cuvânt de presa de la Kiev
Prezentă cu vedetele ei în SUA, echipa Ucrainei a suferit un rezultat de neconceput.
image
Mii de iranieni au ieșit în stradă în semn de susținere a atacului asupra Israelului
Mii de iranieni au ieșit duminică dimineața devreme pe străzile din Iran, în semn de susținere pentru atacul fără precedent cu drone și rachete în curs de desfășurare împotriva dușmanului înrăit Israel.
image
De ce a primit un jandarm din București în contul personal peste 1,6 milioane lei. „Ce de bani!”
Un subofiţer de la Direcția de Jandarmerie a Municipiului București, care îşi aştepta zilele acestea salariul, s-a trezit că i-au intrat în cont peste 1,6 milioane lei, adică peste 300.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.