Vrute şi nevrute

Publicat în Dilema Veche nr. 777 din 10-16 ianuarie 2019
Vrute şi nevrute jpeg

Din amintirile mele din copilărie nu fac parte şi povestirile la gura sobei, la propriu. În apartamentul cu două camere din Brăila, unde trăiau bunicii mei şi unde îmi petreceam mai toate vacanţele de iarnă, aveam doar nişte calorifere, în mare parte reci. Cu toate astea, cumva, povestirile la gura sobei îmi inspiră o droaie de copii cu ochii aţintiţi la bunicii sau părinţii care povestesc vrute şi nevrute.

Acest articol m-a făcut să mă gîndesc la ce aş avea eu de povestit unui copil. Ce lucruri şi ce oameni faini am cunoscut şi de care aş vrea să afle şi copilul meu. Deşi încă nu am un copil, am făcut acest exerciţiu: poate, cine ştie, vreodată îmi va folosi.

I-aş povesti despre bunica din partea mamei, cea din Brăila. Mamaie Dumitra, care nu mai trăieşte de cîţiva ani buni, a avut grijă de tataie Ştefan peste douăzeci de ani. Tataie a făcut un accident cardiovascular înainte să mă nasc eu şi a rămas cu pareză pe partea stîngă. Avea mers stepat şi vorbirea afectată. Dintr-un bărbat care „ţinea casa“, a rămas să facă lucruri mărunte prin casă şi mici cumpărături. În rest, mamaie le făcea şi le rezolva pe toate. O mînă de femeie, scundă, slabă, cu ochi mari albaştri. Greutăţile vieţii şi caracterul puternic, aveam să înţeleg eu mai tîrziu, i-au făcut privirea tăioasă. De mamaie îmi era şi drag, şi frică. Privirea ei mă urmărea de fiecare dată cînd făceam cîte o boroboaţă. Era de ajuns să mă privească și îmi dădeam rapid seama că am greşit.

De la mamaie am învăţat feminitatea. Una discretă şi naturală, dar creativă şi îngrijită în permanenţă. Îşi făcea mereu părul permanent, iar pe faţă se ștergea în fiecare seară cu o loţiune cu lăptişor de matcă, pe care o cumpăra de la Apicola. Cu alte creme sau loţiuni nu se dădea. Îşi croia în schimb singură rochii şi costume, elegante sau mai practice, pe care le purta în funcţie de ocazie.

Despre farduri şi sexualitate am învăţat mai tîrziu de la prietena mea Cristina, dar bunicii îi ascundeam cu desăvîrşire aceste lucruri. Sexualitatea era un subiect tabu în casa ei, lucru pe care nu-l înţelegeam la vremea aceea. Mai tîrziu am aflat că este aşa în multe familii din România. De fapt, bunica ştia foarte multe. Mă uimea tot timpul cu puterea ei de a înţelege lucruri din „vremurile noastre“. Tăcerea lăsată peste acest subiect dădea senzaţia deconectării sau a neştiinţei, însă mai tîrziu am aflat că mamaie înţelesese că am crescut şi că experienţele mele s-au schimbat şi ele. Tot privirea ei mi-a spus asta, atunci cînd i-am povestit de Adrian, primul meu iubit. De data asta cu mult mai înţelegătoare decît mă aşteptam.

Mamaie ţinea banii într-o cutie veche de cravate. De fiecare data cînd luau pensiile, îi împărţea cu grijă pe tipuri de cheltuieli şi, deși pensiile erau mici, reuşea să pună ceva bani deoparte. Dar aceste lucruri nu am reuşit să le învăţ de la ea, deşi mi-ar fi prins bine.

Copilului meu i-aş mai povesti şi despre tata, care nu mai e nici el de aproape zece ani. De la tata am învăţat cum să cheltuiesc banii. Nu-mi amintesc să fi strîns vreodată bani. Tata credea în moment, în mîncarea bună, în televizor şi în mersul la piaţă. Îi plăcea la nebunie să gătească, iar cînd a ieşit la pensie şi a preluat sarcinile bucătăriei, am răsuflat cu toţii uşuraţi. Şi eu, şi frate-miu, şi mama.

Credea şi în mine, dar nu mi-o arăta. Îmi făcea rar complimente, iar atunci cînd o făcea mă fîstîceam toată. Tata avea o înfăţişare dură. A jucat rugby la Rapid pînă la 30 şi ceva de ani, a lucrat la CFR şi în Uzina „23 August“. Era puţin mai scund decît mine, robust, cu părul alb complet de la 40 de ani. Se îmbrăca elegant, tot timpul galant şi asortat, chiar şi cînd ieşea doar pînă la pîine.

Ştia toate bîrfele mondene, iubirile tuturor marilor actori, operele marilor muzicieni şi cele mai celebre filme. A făcut dansuri populare în copilărie şi era mare dansator. Era sufletul petrecerilor, de altfel. Îi plăcea să aibă casa plină de oaspeţi şi gătea de parcă eram pregătiţi pentru oaspeţi mai tot timpul. Primul lucru pe care îl întreba atunci cînd intrau pe uşă colegele mele de facultate care locuiau în cămin era: „Mîncaţi?“

Ce ştiu sigur este că tata iubea din tot sufletul. A iubit-o pe mama, îl iubea pe fratele meu, pe mine mă adora. Cînd am decis să mă mut de acasă nu a vorbit cu mine trei luni, dar faţa i se lumina cînd intram pe uşă. La fel de supărat a fost cînd, la 23 de ani, am decis să plec din ţară, la Madrid. Era negru de supărare. Figura lui îndurerată mă face şi acum să mi se strîngă stomacul. Nu-mi dădeam seama dacă e doar tristeţe sau şi dezamăgire. De fapt, aveam tot timpul senzaţia că tata e dezamăgit de mine. Mi-am făcut curaj şi l-am întrebat, cînd era pe patul de moarte, dacă e supărat pe mine. Mi-a răspuns senin că nu a fost supărat niciodată. Am ştiut că nu mă minte, tata spunea tot timpul lucrurilor pe nume, de aceea nu era considerat cea mai prietenoasă persoană pe care puteai să o ai în preajmă.

Am mai învăţat de la tata că două-trei cuvinte spuse la momentul potrivit fac mai mult decît o mie de vorbe spuse în van. Îi plăcea să glumească şi mă şicana tot timpul, însă în spatele şicanelor simţeam uneori atîta iubire încît nu-mi venea să mă supăr pe el. Îmi spusese deja că ziua în care m-am născut a fost cea mai frumoasă zi din viaţa lui şi era de ajuns.

Despre plecarea mea la Madrid sînt sigură că i-aş povesti copilului meu. A fost „plecarea mea de acasă“. Era pentru prima oară cînd ieşeam din ţară şi pentru prima oară cînd am fost pe picioarele mele. Plecasem „definitiv“, cu gîndul să rămîn acolo, alături de Cristiana, colega de facultate stabilită deja în Madrid. Entuziasmul şi inconştienţa vîrstei sau dorinţa de a-mi demonstra că pot au fost atît de mari încît nici nu-mi imaginam că mă voi întoarce vreodată. În trei luni am învăţat limba şi mi-am găsit de lucru. Aveam două servicii, în timpul săptămînii aveam grijă de copiii unor spanioli, iar în week-end lucram într-un Internet Café.

Amalia și Manolo sînt spaniolii la care m-am simţit ca acasă. Amalia era doctor psihiatru, iar Manolo pilot de avion. Între ei era o diferenţă de 14 ani şi aveau doi copii, Lucia, de 5 ani, şi Gabriel, de 7 ani. Locuiau într-un sătuc la 25 de kilometri de Madrid. De la această familie am învăţat să gătesc mîncare spaniolă. Tot la ei am citit aproape toate cărţile cu Harry Potter în spaniolă, ca să îmi dezvolt vocabularul. Făceam întrecere cu Gabriel la citit. Cît citea el seara într-o oră, înainte de culcare, atît citeam eu în trei ore în timpul zilei, cu dicţionarul în braţe. Habar nu aveam nimic despre copii. Nu ştiam ce să fac atunci cînd Gabriel nu voia să facă duş seara înainte de culcare şi doar lăsa apa să curgă în cadă ca şi cum ar fi făcut duş. Rîdeam atunci cînd Lucia, în loc să se îmbrace pentru şcoală, cînta şi construia o întreagă coregrafie, scoţînd toate hainele din şifonier. Cînd vedeam că nu vor să mă asculte, mă descurajam. Amalia se amuza însă şi îmi spunea că m-a angajat pentru că i s a părut că sînt o persoană de treabă, nu pentru că ar fi văzut că ştiu prea multe în domeniu.

M-am întors după aproape un an acasă, plină de curaj. Atunci mi s-a părut dificil să continui acolo. Dura mult pînă obţineam actele, ar fi trebuit să continui să lucrez o vreme în Internet Café. Dar plecasem din România fără să ştiu să fac o supă de pui, acum ştiam să fac mîncare spaniolă şi, cumva, asta îmi dădea şi mai mult avînt. Mi se părea atunci şi că mă pot descurca oriunde, ceea ce la vîrsta aceea a contat foarte mult. Dacă unii pleacă de acasă la facultate, eu am plecat la Madrid. Întoarsă acasă, mi-am continuat studiile, m-am înscris la masterat şi am căutat serviciu. Am revenit la Madrid după 11 ani, să îmi revăd prietenii de acolo şi familia de spanioli. I-am regăsit pe Amalia şi Manolo în aceeaşi casă, la fel de calzi şi primitori, deşi anii trecuseră şi peste ei.

Aş mai povesti despre mama şi fratele meu, dar îmi doresc ca pe ei să îi cunoască chiar el şi să se „povestească“ ei singuri. Sau despre prietenele mele, care au fost alături de mine atunci cînd mi-a fost cel mai greu în ultimii ani. Dar sînt sigură că vor fi alături de mine şi de acum încolo şi le va cunoaşte chiar el. I-aş mai povesti despre cărţile lui Gabriel Liiceanu, care pe mine m-au fascinat, sau despre filmele pe care le-am văzut în ultima vreme şi mi-au plăcut. Însă toate la timpul şi la vîrsta lor.

Cu siguranţă i-aş spune că oamenii din viaţa mea nu au fost perfecţi. La fel şi întîmplările. Poate că nu au fost mereu jucăuşe şi pline de bucurie. Însă cu siguranţă au avut perfecţiunile lor. Calităţi, comportamente, pasiuni, clipe absolut perfecte. Pe acestea aş vrea să le păstrăm cu noi. În imperfecţiunea lor, m-au învăţat să apreciez părţile bune din oameni. Ceea ce i-aş dori şi copilului meu, pentru viitor. 

Vera Ularu este specialist în comunicare.

Foto: Florin Lăzărescu

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.