Vilegiatura – mod de folosire

Publicat în Dilema Veche nr. 596 din 16-22 iulie 2015
Vilegiatura – mod de folosire jpeg

Cuvîntul

provine din franceză:

, dar originea termenului trebuie căutată în Renaşterea italiană, cînd

desemna practica aristocraţiei de a-şi petrece vara la

– reşedinţa secundară aflată pe domeniul de la ţară. Mai tîrziu, în secolele XVIII-XIX, vilegiatura dobîndeşte şi alte semnificaţii, se diversifică destinaţiile. Odată cu secolul XX, vilegiaturii aristocratice şi burgheze i se alătură vacanţa şi concediul, ca răstimp al refacerii după un an de muncă. 

Poeţi latini, Virgiliu, Horaţiu, Ovidiu, filozoful Seneca şi mulţi alţii au lăudat virtuţile vieţii la ţară, în mijlocul naturii. Traiul campestru devenise o adevărată modă în secolul I d.Hr. Vara, în perioada caniculară, aristocraţia se refugia din marea metropolă, din

în

sau în

locuinţe luxoase, dotate cu tot confortul. Pliniu cel Tînăr evocă într-o scrisoare o astfel de locuinţă pe care o avea la Laurentinum: „O, mare, o ţărm al mării, adevărat şi nepreţuit loc al muzelor“ şi descrie în amănunt această

Pe ţărmul mării, cele mai căutate locuri de vilegiatură erau Ostia, aproape de Roma, sau mai îndepărtata localitate Baiae, în golful Neapole, cel mai luxos loc pentru cei dornici de aerul şi apa de mare, de privelişti pitoreşti, dar şi de distracţie. Seneca spunea despre Baiae că „este un loc de evitat (cu toate că are frumuseţi naturale), fiindcă a ales să fie faimos pentru deşănţarea sa“. Şi Ovidiu, în

spune că aici puteau fi făcute cu mai mare uşurinţă cuceririle amoroase. Fapt confirmat şi de Marţial, într-o epigramă: „Şi plaja de la Baiae, ce-i face-atît de bine. / Aici, un tînăr chipeş i-aprinde inima; / Fug amîndoi, iar soţul rămîne fără ea“. 

Autorii antici ne-au lăsat indicii despre comportamentul vilegiaturiştilor, pe plajă. La Laurentinum îşi avea

şi Scipio Africanul, învingătorul lui Hannibal, care, afirmă Cicero, culegea scoici de pe plajă sau făcea castele de nisip pentru copii. Singura mărturie despre practica bronzatului în Antichitate o găsim într-o scurtă menţiune a lui Seneca despre cum trebuie să fie construită o baie, cu ferestre uriaşe pentru ca acela care se spală să se şi bronzeze în acelaşi timp, iar din cada de baie să aibă „privelişte asupra cîmpurilor şi a mării“. Nu ştim dacă bronzatul pe plajă şi baia în mare erau practicate pe scară largă de către vilegiaturişti. Despre baia în mare avem o singură menţiune, cea a scriitorului Mincius Felix (sfîrşitul secolului II d.Hr), care, aflat în vilegiatură la Ostia, face o baie în mare, despre care spune: „Mi-a restabilit sănătatea şi mi-a oferit o agreabilă recreere a spritului“. 

Practicile vilegiaturii, aprecierea mării şi a plajei, a apelor termale precum şi luxoasele vile maritime au dispărut odată cu prăbuşirea Imperiului Roman. În Evul Mediu, marea devine o privelişte repulsivă, iar litoralul, un loc pustiu, sălbatic, un „teritoriu al vidului“, după cum precizează istoricul francez Alain Corbin. Omul medieval avea frică de mare, loc primejdios şi ostil, stăpînit de forţe malefice şi populat de creaturi monstruoase. Medicii considerau apa şi aerul de mare drept emanaţii ale putreziciunii din adîncuri şi recomandau evitarea litoralului, precum şi a soarelui. Soarele dăunează sănătăţii şi tenului alb, imaculat al aristocratelor (doar ţărăncile sînt bronzate). 

În secolul al XVIII-lea, consideră Alain Corbin, apar noi reprezentări ale naturii. Litoralul nu mai este un loc neprielnic sănătăţii, marea, ca şi muntele, devin „experienţe sensibile“, locuri sublime, pitoreşti. Apare „dorinţa de ţărm“ şi odată cu aceasta este reinventată vilegiatura. Schimbarea concepţiilor despre sănătate şi medicalizarea societăţii occidentale par a fi declanşat fenomenul vilegiaturii terapeutice. Medicii englezi (Smolett, Purcell şi alţii) încep să recomande băile marine, susţin influenţa benefică a aerului şi a apei asupra sănătăţii. „Schimbarea de aer“ este recomandată locuitorilor din mediul citadin. Curînd, noile concepţii medicale încep să cîştige autoritate, apar primele staţiuni maritime (Brighton, Bath), iar vilegiatura devine o parte a modului de viaţă aristocratic şi burghez. Este epoca băilor reci (o adevărată tortură), considerate a fi benefice în tratamentul bolilor nervoase, vindecînd isteria feminină, astenia, impotenţa, sterilitatea. În timpul iernii, la o temperatură de 10° C, pacienţii erau aruncaţi în valuri şi ţinuţi în apă timp de zece minute. Din Anglia, moda băilor reci se răspîndeşte în Franţa. 

Începutul secolului al XIX-lea aduce cu sine mutaţii semnificative: băile reci sînt abandonate. Începe să se contureze modelul hedonist al vilegiaturii, căutarea stării de bine. Apar primele staţiuni moderne în Franţa: Dieppe (1822), frecventată şi de Napoleon al III-lea. Trebuie amintit rolul de pionierat al englezilor în iniţierea vilegiaturii pe Coasta de Azur. În anul 1764, medicul Smolett exalta virtuţile terapeutice ale climatului mediteranean. Staţiunea Cannes a fost fondată de lordul Broughan, în 1834. Aşa începe migraţia hibernală a englezilor, la Nisa, unde există celebra Promenade des Anglais. Uneori sejurul putea dura luni sau chiar ani. Curînd, apar, nu numai pe ţărmul mării, ci şi în staţiunile termale (Vichy, Marienbad, Carlsbad), hoteluri luxoase, vile particulare, cu o arhitectură specifică, de vilegiatură. În 1856, Monaco devine primul loc unde vilegiatura are ca scop nu numai curele de băi marine, ci şi jocurile de noroc de la cazinouri. Vilegiaturiştii aveau un ritual zilnic: dimineaţa era dedicată băilor în mare, după-amiaza plimbărilor şi excursiilor, iar seara cazinoului, concertelor sau dineurilor. 

Apariţia mijloacelor de transport moderne a facilitat vilegiatura. În 1848, o linie de cale ferată leagă Parisul de Dieppe, iar în 1850 încep să circule primele „trenuri de plăcere“, care plecau vineri seară şi se întorceau luni dimineaţă (la noi, în Vechiul Regat, primul tren de plăcere a început să circule de la Bucureşti la Sinaia, după inaugrarea acestei căii ferate, în 1879). 

În secolul XX, pe lîngă vilegiatura în scopuri terapeutice apare un model paralel: sejurul într-un loc de relaxare, de distracţie, de sport. Are loc o democratizare a vilegiaturii, pînă atunci un privilegiu al celor înstăriţi. În perioada interbelică, statele europene adoptă legi ale concediului plătit. România are o asemenea lege încă din 1929, însă doar o minoritate are acces la vilegiatură, la staţiunile care încep să apară pe litoral, dat fiind că imensa majoritate a populaţiei era formată din ţărani. Franţa adoptă o lege similară în 1936. Clasa muncitoare începe să descopere plăcerile plajei, însă novicii nu respectă regulile de etichetă ale vilegiaturii, bărbaţii poartă şapcă şi nu pălării cu boruri, nu au costume de baie. Această vecinătate a determinat strategii de evitare socială din partea elitelor, fie prin exclusivismul unor staţiuni, fie prin căutarea altor destinaţii de vilegiatură, mai exotice. 

Însă marele flux migrator al vilegiaturii estivale începe să se reverse spre locurile de sejur abia în anii ’50-’60. Automobile, autocare sau trenuri se îndreaptă încărcate spre mare, spre munte sau spre alte locuri balneare. Începînd cu anii ’60, se schimbă şi faţa litoralului românesc, apar noi staţiuni, sînt construite marile hoteluri. Concediul de odihnă devine sinonim cu concediul la mare. Plajele erau saturate, se stătea cearceaf lîngă cearceaf, trebuia să te scoli cu noaptea în cap ca să prinzi un loc bun, aproape de mare. Încă nu apăruseră spaimele actuale despre riscurile expunerii la soare, aşa că plăcerile plajei, bronzatul, nu erau deranjate decît de arsuri, repede tratate cu iaurt, în lipsa cremelor de protecţie. În anii ’70, litoralul românesc era frecventat şi de occidentali, de suedezi în primul rînd. Însă măsurile de austeritate de la finalul regimului comunist i-au alungat pe vilegiaturiştii străini, nemulţumiţi că restaurantele şi barurile se închideau la ora 22. În anii 1984-1989, a pleca în vilegiatură la mare cu automobilul era o adevărată provocare. Din raţia lunară de 20 de litri de benzină trebuia să pui deoparte, din timp, pentru drum. Daciile erau adevărate bombe pe roţi, purtînd în portbagaj canistre cu benzină, întrucît staţiile de pe traseu nu vindeau carburant celor cu număr din alte judeţe. 

Azi nu mai ştiu cum e la noi la mare, n-am mai fost acolo din anii ’90. Mi-am propus însă ca în august să revăd litoralul românesc. Dacă ajung să-mi petrec acolo concediul, o să vă povestesc cum a fost. 

Străzi vechi din Bucureştiul de azi,

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.
Agnès Varda (Guadalajara) 18 cropped jpg
Cum tratăm mitocanii
Într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare.
p 11 jpg
Zigzag despre bun-simț
Deformația profesională mă face să fiu un observator sensibil la manifestările bunului-simț sau ale absenței acestuia.
p 12 jpg
p 13 sus jpg
Bunul-simț al bunelor simțuri
Bunul-simț apare astfel, în această lumină, ca avînd și o dimensiune politică.
p 14 WC jpg
O masă cu bune maniere
Obiceiul însă ar merita să fie menționat în codul bunelor maniere din întreaga lume: conexiunile reale nu se cronometrează.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Trecutul a ajuns la destinație
De cîte ori lăsăm ceva în urmă ne dorim, precum Bolaño, să cîștigăm un vis.
Charles de Gaulle International Airport in France jpg
„Hoarding” emoțional
Strîng și împachetez discuții, situații, gesturi și chipuri.
Vegetarian Sushi Maki roll jpg
Dropii, zimbri sau bouri. I-am mîncat
Poate îmbucurarea papilelor gustative o să fie o apucătură desuetă.
969 11 VladStroescu jpg

Adevarul.ro

Volodimir Zelensky FOTO Profimedia
The Economist: Încercările armatei ucrainiene de a ocupa Crimeea ar putea duce la disensiuni serioase între Zelensky și liderii occidentali
Revista britanică a relatat că Occidentul se teme de o escaladare a conflictului în cazul unei ofensive a Forțelor Armate ale Ucrainei în Crimeea și de posibila utilizare a armelor nucleare de către Federația Rusă, ca răspuns.
vaccin covid foto Pixabay
COVID-19. Unde putem face vaccinul bivalent în România
La finalul săptămânii trecute a sosit în România vaccinul anti-COVID bivalent, care în statele din Vest se administrează încă din septembrie.
Zimbru Romsilva jpg
Un zimbru impunător, filmat la masă într-o pădure din Parcul Natural Vânători Neamț VIDEO
Cel mai mare mamifer terestru din Europa, zimbrul, are în Parcul Natural Vânători Neamț toate condițiile de hrană și adăpost. Este „la el acasă”, după ce specia a fost reintrodusă în urmă cu câteva decenii.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.