Ultima oară la Cinematecă

Publicat în Dilema Veche nr. 438 din 5-11 iulie 2012
Ultima oară la Cinematecă jpeg

S-a răspîndit printre cei mai tineri legenda că, în anii ’70-’80, hai! şi la începutul ’90-ilor, ne uitam cu toţii pe casete VHS, la filme dublate de Irina Nistor. Inexact. Nu toţi aveam video. Iar majoritatea filmelor cool erau vechi şi erau pe peliculă.

Ca să le vezi, trebuia să mergi într-un loc numit Cinemateca Română, de fapt în cele două sedii: sala Eforie, pe costişa străzii cu acelaşi nume, şi sala Union, aflată tot în vale, pe Câmpineanu. Unele pelicule de arhivă erau subtitrate; dar majoritatea – copii unicat aflate în stare precară – trebuiau dublate la fiecare rulare. Şi cum Irina Nistor nu era ubicuă, nici multiplicabilă, se cereau mereu alţi traducători. La fiecare rulare, era tocmit cîte un translator la cască (şi microfon), într-o cabină de lîngă cea a proiecţionistului.

Era un expedient pentru studenţi şi tineri universitari sau chiar simpli ageamii cu suflet de cinefil. Iar pentru conducerea Cinematecii era un mod de a-i evita pe cenzorii din comisiile de cultură, fentînd astfel vigilenţa culturnicilor cu filme „decadente“ şi „deviaţioniste“, primejdios depărtate de linia regimului. Se făcea coadă la Truffaut şi Godard. Se bulucea lumea la Visconti şi Antonioni. Se călca în picioare la Bergman şi Kurosawa. Şi se năpustea la westernurile lui Ford şi Huston atunci cînd, pe ecranele „oficiale“, fuseseră interzise filmele cu împuşcături, catalogate drept „plăgi ale Vestului decadent“. Dar se proiectau cu casa închisă şi alde Tarkovski, Forman sau Wajda. Multe pelicule erau de-a dreptul samizdat: recopiate, sărăcite ca rezoluţie şi culoare, îmbîcsite ca sunet.

Se traducea „la liber“, fără script, live: cu filmul pe pînză şi căştile la urechi. Erai la prima vizionare? Traduceai atunci, pe loc, în timp ce tatonai filmul. Nu puteai nici da înapoi: apucai să spui ceva, era bun spus! Îţi scăpa porumbelul? Auzeai proteste din sală sau, în cel mai bun caz, rîset. Eu mă limitasem la italiană şi franceză, era specializarea mea de la facultate. Engleză nu luasem, dar deseori, ca spectator, îmi venea să le smulg microfonul angliştilor veleitari care ne masacrau show-ul. Culmea nesimţirii o atingeau cei care acopereau replicile din film cu un mare ăăă… Era clar că nu înţelegeau ce se spune şi se simţeau vulnerabili faţă de cine ar fi înţeles. Era cum se poate mai rău: nici nu traduceau corect, nici nu te lăsau să auzi ce se zice-n film! Eu, dimpotrivă, îmi strecuram tălmăcirea printre dialoguri, invitîndu-i pe cei din sală să se bucure de vocile actorilor şi, la o adică, să-mi verifice şi mie prestaţia.

Nu le puteam egala pe Irina Nistor şi Ana Haş, maestre absolute. Mă străduiam să le calc pe urme celor mai tineri: Anca Toader (o ţineţi minte de la TVR sau de la Radio BBC?) sau Rolland Man (vă amintiţi cronichetele sale din primii ani ai Dilemei?). De la directorul Savel Stiopul am învăţat nu doar cinema, ci şi o anume conduită intelectuală. Ţin minte că îi displăcea să ne audă vorbind, în flecărelile noastre juvenile, de „balamuc“, „haos“ sau „teroare“. „Ăsta în care trăim nu e balamuc real; balamucul e ăla de la spitalul de nebuni. Haos? Doamne, fereşte, să trăim cu adevărat în haos!“, ne corecta regretatul cineast prin ’90-’92, cu o reverberaţie profetică pe care noi atunci o ignoram.

Într-o seară, am mers cu viitoarea mea soţie să vedem Vocea lunii la sala Union. Ne lăsaserăm amîndoi de tradus filme, iar pe la Cinematecă treceam tot mai rar. Ne-am făcut abonamente anume pentru acea ocazie, cu nostalgia anilor în care stăteam lunar la cozi interminabile, ca la raţie la Alimentara, pentru a ne reînnoi abonamentele de Cinematecă. Acum ni se ivise ocazia acestui Fellini terminal cu Benigni protagonist.

Cînd să intrăm, ce să vezi!? Din pragul cabinei ne salută un amic, cunoscut pentru gafele de traducere. O, nu! Nu el! Are să ruineze o capodoperă cu bîlbîielile şi furculisioanele lui! ne spuneam telepatic, privindu-l ca pe o glumă a sorţii.

–   Ce mă fac, mi se vaită el, n-am mai văzut filmul şi am auzit că e greu...
–   Lasă-mă pe mine, îi zic. Nici eu nu văzusem filmul, dar… Era singura cale să salvez seara doamnei mele, a mea şi a celor 200 de spectatori! A fost ultima oară cînd am tradus la Cinematecă. Şi am plătit bilet ca s-o fac. 

Florin Dumitrescu este publicitar. Cea mai recentă carte publicată: Marfă reîncărcată (volum colectiv de poezie), Editura Brumar, 2011.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Hipertermia, urgența medicală care ne amenință viața pe caniculă. Care este măsura imediată care ne ajută
După o săptămână de Cod Roșu, serviciile de ambulanță aproape că nu mai fac față solicitărilor. Dintre acestea, hipertermiile cauzate de caniculă sunt urgențe majore, supraîncălzirea organismului punând viața pacienților în pericol.
image
Șase dintre cele mai supraestimate atracții turistice din lume. „Nu a fost deloc ceea ce mă așteptam” VIDEO
Fiecare țară are obiectivele sale turistice despre care se spune că nu trebuie să le ratezi când vizitezi acele locuri. Adesea, realitatea se ridică sau depășește nivelul așteptărilor, dar sunt și situații în care atracțiile turistice sunt supraestimate.
image
„Nostradamus cel viu” a prezis căderea sistemelor informatice încă de acum trei luni și prevestește un nou război mondial
Clarvăzătorul brazilian Athos Salomé, supranumit „Nostradamus cel viu”, a prezis o „pană tehnologică de trei zile” în 2024, potrivit Daily Mail Online, iar acum susține că ar urma un conflict la scară largă, asemănător unui al treilea război mondial.

HIstoria.ro

image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.
image
Lucruri știute și neștiute despre Mănăstirea Arbore și ctitorul ei
Pe ruta mănăstirilor din Moldova, din cel mai recent proiect de turism cultural – „România Atractivă” –, cunoaștem profund patrimoniul românesc, construit, meșteșugit sau povestit. Străini și români deopotrivă, suntem chemați de sunetul de toacă și ne plecăm capetele la auzul cântărilor din zori. Ne