TVR - de la primul pînă la ultimul succ(congr)es

Publicat în Dilema Veche nr. 431 din 17-23 mai 2012
Solista îşi arăta şi decolteul, nu doar picioarele jpeg

Acum sînt în faza a treia. În prima, voiam să ştiu cum era să te uiţi la televizor în România înainte de 1984. Şi, în a doua fază, am aflat. Apucasem ca prin vis un Revelion al tineretului pe 2 (cu Semnal M, „La fereastra ta“), Olimpiada de la Los Angeles din ’84, nişte Dallas, Omul din Atlantis şi nişte Şlagăre în devenire (pînă şi alea interzise din 1987, deci pînă şi alea!!!). Despre ce a fost înainte, v-aş spune pe scurt că a început cam în doru’ lelii, fără logistică. Dar trebuia să înceapă, pentru că în ultima parte a anilor ’50 toate ţările comuniste îşi fac televiziune (doar albanezii au aşteptat pînă în 1968). Televiziunea a fost la început un fel de cinema vorbit, cu multe transmisii în direct pentru că nu se putea înregistra pe vremea aia. Emisiunile începeau cînd voiau ele şi se întrerupeau des pentru că nu se putea altfel.

O primă faimă are un concurs inter-regiuni, Dialog la distanţă, din care se mai păstrează în arhivă o ediţie din 1967, cu regiunile Braşov şi Galaţi concurente. Fiecare dădea un spectacol de muzică populară, „cultă“ şi uşoară; se răspundea la întrebări de cultură generală; totul dura cam două ore, iar studioul bucureştean organiza un fel de duplex cu locaţiile „din teritoriu“, acolo unde era posibil. Prezentatorii erau destul de timizi (aici se lansează Ion Besoiu, de pildă, pe atunci actor la Sibiu) şi vorbeau destul de şablonard, dar existau şi numere de umor. Era un show de recucerire a României de către români, cum ar spune unii, dar unul prea puţin ideologic în raport cu intenţiile de mai încolo ale lu’ Tovărăşu. În ediţia despre care vorbesc, cîştigă Braşovul tocmai pentru că Galaţiul prezintă în final un număr de coregrafie proletcultistă pe care juriul regiunilor îl depunctează drastic. Era ceva asemănător cu spectacolele omagiale de mai încolo, dar atunci îţi spuneai că s-a terminat.

După 1968, regretatul Pavel Cîmpeanu, omul care-l zvînta la şah pe viitorul preşedinte, devine şeful Oficiului de Sondaje al Radioteleviziunii şi purcede la un fel de sociometrie, pe cît de interesantă, pe atît de inutilă. Conform studiilor echipei sale, programele cele mai vizionate ale televiziunii sînt filmele, sportul, varietăţile, Telejurnalul şi anchetele. Primele se răresc, Telejurnalul se scurtează şi devine o cronică medievală a faptelor de vitejie ale Cuplului, iar ultimele dispar.

Teleenciclopedia şi Reflector

Despre varietăţi, se ştiu şi se văd multe astăzi. Existau emisiunile cu public, care durau o groază (într-una, de pildă, spectatorii îl cheamă de n ori la rampă pe Dan Spătaru şi emisiunea se termină bine după ora 24). Magazinele de duminică după-amiaza nu dispar nici în anii ’80, nici Teleenciclopedia, de altfel. Primele îşi tot schimbă numele, dar rămîn parte din brandul TVR. Împreună cu Revelioanele, Teleenciclopedia e printre foarte puţinele emisiuni în care nu erai obligat să spui cele trei cuvinte magice („tovarăşul Nicolae Ceauşescu“). Nu trebuie uitat că telejurnalele, deşi atent controlate dintotdeauna, aveau rubrici culturale şi de fapt divers care le transformau în magazine de actualităţi uneori mai relevante decît azi.

Pe lîngă toate astea, erau însă anchetele, emisiunile realizate de redacţia tineret şi social-educativă, la început bijuterii estetice (Clubul tineretului), apoi tot mai angajate social şi ideologic. Sigur, se vorbeşte mult despre Reflector şi se spune că Ceauşescu ar fi încurajat emisiunea pentru a critica starea de lucruri din Vechiul regim. Care vechi, întrebăm azi? Păi, cel comunisto-stalinist, deosebit radical, se credea atunci, de cel comunisto-naţional (de meditat la toate filiaţiile lui afterparty). Fapt este că Reflector (plus Transfocator – cu rubrica „Telepaşaport“, strămoş al programelor tip Discovery, Ancheta TV, Nocturna TV, Faţă-n faţă, diverse alte reportaje), imposibil de imaginat astăzi – subliniez, astăzi, dacă ar fi să luăm o mare multinaţională prezentă în România care ar urma să fie criticată în presă – trebuie rărit de la un moment dat. Pentru că economia nu mergea la nivelul scontat, pentru că moravurile nu se schimbă – ba se înrăutăţesc în anii ’80 – o emisiune ca Reflector n-ar fi făcut decît să constate eşecul material şi spiritual al regimului. De asta, Reflector încetează în 1976 şi mai supravieţuieşte într-un avatar atenuat la redacţia economică, pînă în 1983.

Interesant este că Anchetele rezistă pînă în 1984, dar tonul şi intenţia lor se modifică. Ele devin anchete morale, ideologice, cu atît mai spectaculoase însă. Una dintre realizatoare, talentată şi enervantă à la fois, este Anca Arion, care reuşeşte să mă enerveze şi pe mine, în 2012, cu un ciclu de emisiuni numite Dus-întors pe drumul amăgirilor. E vorba de un ciclu de anchete realizate prin 1980 pe cazurile unor emigranţi români ilegali întorşi cu coada-ntre picioare în Republica – măreaţă vatră. Ei apar ca nişte rătăciţi reprimiţi cu mărinimie la sînul sever al României socialiste, după ce şi-o luaseră grav pe suprafaţa minată a Occidentului bestalizat de capitalism.

Presa fără critică moare – i-ar fi spus lui Ceaşcă un mare mahăr din epocă, dar degeaba. Deja după 1976, varietăţile, filmele artistice, anchetele TV duc în concert o politică ale cărei principii sînt următoarele: culpabilizarea iniţiativelor individuale neintegrate instituţional la nivel de Partid şi de Stat (ascultaţi de pildă clipul „Chilipir“ al lui Marius Ţeicu, pe YouTube: acelaşi mesaj este explicitat în Anchete TV, despre nevolnicia celor care refuză reţeaua comerţului de stat în favoarea celor informale şi private), cultivarea unui misticism al datoriei faţă de colectiv (ţară, popor, partid, uzină, familie etc.), combaterea efectelor nocive ale sectarismelor şi superstiţiilor.

Toate se termină însă în 1985.

Dar urmează ultima mea fază – cea prezentă, susceptibilă şi ea de schimbare. Adevărul e că, oricît am vrea să facem să pară altfel lucrurile, TVR a funcţionat – dacă o comparăm cu o instituţie occidentală – impulsiv şi dezorganizat. Adevărul e aspru: nu doar că eram pe ultimul loc în Europa la răspîndirea televiziunii în teritoriu, dar în epoca ei de aur (nu a lui!) eram plasaţi spre coada listei televiziunilor din Est, înaintea Bulgariei şi a Cehoslovaciei (imediat după 1968 doar), dar după URSS, RDG, Iugoslavia, Ungaria, Polonia. O droaie de emisiuni erau plicticoase nu din cauza cenzurii, ci pentru că erau făcute prost. Excepţiile (de la Tudor Vornicu la Carmen Dumitrescu şi Sorin Pamfil, ca să nu vorbim de Valeriu Lazarov la început sau de Alexandru Bocăneţ după – vorbesc doar de ceea ce am văzut) confirmă regula. Regula asta transcende orice cenzură şi ea trebuie să ne preocupe ceva mai mult decît veşnicile Judecăţi de Apoi.  

Alexandru Matei este eseist. Cea mai recentă carte publicată: Mormîntul comunismului românesc, IBU Publishing, 2011.

Foto: Corina Chiriac, Cornel Constantiniu, Angela Similea, Marina Scupra (Mamaia, 1984)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.