TVR - de la primul pînă la ultimul succ(congr)es

Publicat în Dilema Veche nr. 431 din 17-23 mai 2012
Solista îşi arăta şi decolteul, nu doar picioarele jpeg

Acum sînt în faza a treia. În prima, voiam să ştiu cum era să te uiţi la televizor în România înainte de 1984. Şi, în a doua fază, am aflat. Apucasem ca prin vis un Revelion al tineretului pe 2 (cu Semnal M, „La fereastra ta“), Olimpiada de la Los Angeles din ’84, nişte Dallas, Omul din Atlantis şi nişte Şlagăre în devenire (pînă şi alea interzise din 1987, deci pînă şi alea!!!). Despre ce a fost înainte, v-aş spune pe scurt că a început cam în doru’ lelii, fără logistică. Dar trebuia să înceapă, pentru că în ultima parte a anilor ’50 toate ţările comuniste îşi fac televiziune (doar albanezii au aşteptat pînă în 1968). Televiziunea a fost la început un fel de cinema vorbit, cu multe transmisii în direct pentru că nu se putea înregistra pe vremea aia. Emisiunile începeau cînd voiau ele şi se întrerupeau des pentru că nu se putea altfel.

O primă faimă are un concurs inter-regiuni, Dialog la distanţă, din care se mai păstrează în arhivă o ediţie din 1967, cu regiunile Braşov şi Galaţi concurente. Fiecare dădea un spectacol de muzică populară, „cultă“ şi uşoară; se răspundea la întrebări de cultură generală; totul dura cam două ore, iar studioul bucureştean organiza un fel de duplex cu locaţiile „din teritoriu“, acolo unde era posibil. Prezentatorii erau destul de timizi (aici se lansează Ion Besoiu, de pildă, pe atunci actor la Sibiu) şi vorbeau destul de şablonard, dar existau şi numere de umor. Era un show de recucerire a României de către români, cum ar spune unii, dar unul prea puţin ideologic în raport cu intenţiile de mai încolo ale lu’ Tovărăşu. În ediţia despre care vorbesc, cîştigă Braşovul tocmai pentru că Galaţiul prezintă în final un număr de coregrafie proletcultistă pe care juriul regiunilor îl depunctează drastic. Era ceva asemănător cu spectacolele omagiale de mai încolo, dar atunci îţi spuneai că s-a terminat.

După 1968, regretatul Pavel Cîmpeanu, omul care-l zvînta la şah pe viitorul preşedinte, devine şeful Oficiului de Sondaje al Radioteleviziunii şi purcede la un fel de sociometrie, pe cît de interesantă, pe atît de inutilă. Conform studiilor echipei sale, programele cele mai vizionate ale televiziunii sînt filmele, sportul, varietăţile, Telejurnalul şi anchetele. Primele se răresc, Telejurnalul se scurtează şi devine o cronică medievală a faptelor de vitejie ale Cuplului, iar ultimele dispar.

Teleenciclopedia şi Reflector

Despre varietăţi, se ştiu şi se văd multe astăzi. Existau emisiunile cu public, care durau o groază (într-una, de pildă, spectatorii îl cheamă de n ori la rampă pe Dan Spătaru şi emisiunea se termină bine după ora 24). Magazinele de duminică după-amiaza nu dispar nici în anii ’80, nici Teleenciclopedia, de altfel. Primele îşi tot schimbă numele, dar rămîn parte din brandul TVR. Împreună cu Revelioanele, Teleenciclopedia e printre foarte puţinele emisiuni în care nu erai obligat să spui cele trei cuvinte magice („tovarăşul Nicolae Ceauşescu“). Nu trebuie uitat că telejurnalele, deşi atent controlate dintotdeauna, aveau rubrici culturale şi de fapt divers care le transformau în magazine de actualităţi uneori mai relevante decît azi.

Pe lîngă toate astea, erau însă anchetele, emisiunile realizate de redacţia tineret şi social-educativă, la început bijuterii estetice (Clubul tineretului), apoi tot mai angajate social şi ideologic. Sigur, se vorbeşte mult despre Reflector şi se spune că Ceauşescu ar fi încurajat emisiunea pentru a critica starea de lucruri din Vechiul regim. Care vechi, întrebăm azi? Păi, cel comunisto-stalinist, deosebit radical, se credea atunci, de cel comunisto-naţional (de meditat la toate filiaţiile lui afterparty). Fapt este că Reflector (plus Transfocator – cu rubrica „Telepaşaport“, strămoş al programelor tip Discovery, Ancheta TV, Nocturna TV, Faţă-n faţă, diverse alte reportaje), imposibil de imaginat astăzi – subliniez, astăzi, dacă ar fi să luăm o mare multinaţională prezentă în România care ar urma să fie criticată în presă – trebuie rărit de la un moment dat. Pentru că economia nu mergea la nivelul scontat, pentru că moravurile nu se schimbă – ba se înrăutăţesc în anii ’80 – o emisiune ca Reflector n-ar fi făcut decît să constate eşecul material şi spiritual al regimului. De asta, Reflector încetează în 1976 şi mai supravieţuieşte într-un avatar atenuat la redacţia economică, pînă în 1983.

Interesant este că Anchetele rezistă pînă în 1984, dar tonul şi intenţia lor se modifică. Ele devin anchete morale, ideologice, cu atît mai spectaculoase însă. Una dintre realizatoare, talentată şi enervantă à la fois, este Anca Arion, care reuşeşte să mă enerveze şi pe mine, în 2012, cu un ciclu de emisiuni numite Dus-întors pe drumul amăgirilor. E vorba de un ciclu de anchete realizate prin 1980 pe cazurile unor emigranţi români ilegali întorşi cu coada-ntre picioare în Republica – măreaţă vatră. Ei apar ca nişte rătăciţi reprimiţi cu mărinimie la sînul sever al României socialiste, după ce şi-o luaseră grav pe suprafaţa minată a Occidentului bestalizat de capitalism.

Presa fără critică moare – i-ar fi spus lui Ceaşcă un mare mahăr din epocă, dar degeaba. Deja după 1976, varietăţile, filmele artistice, anchetele TV duc în concert o politică ale cărei principii sînt următoarele: culpabilizarea iniţiativelor individuale neintegrate instituţional la nivel de Partid şi de Stat (ascultaţi de pildă clipul „Chilipir“ al lui Marius Ţeicu, pe YouTube: acelaşi mesaj este explicitat în Anchete TV, despre nevolnicia celor care refuză reţeaua comerţului de stat în favoarea celor informale şi private), cultivarea unui misticism al datoriei faţă de colectiv (ţară, popor, partid, uzină, familie etc.), combaterea efectelor nocive ale sectarismelor şi superstiţiilor.

Toate se termină însă în 1985.

Dar urmează ultima mea fază – cea prezentă, susceptibilă şi ea de schimbare. Adevărul e că, oricît am vrea să facem să pară altfel lucrurile, TVR a funcţionat – dacă o comparăm cu o instituţie occidentală – impulsiv şi dezorganizat. Adevărul e aspru: nu doar că eram pe ultimul loc în Europa la răspîndirea televiziunii în teritoriu, dar în epoca ei de aur (nu a lui!) eram plasaţi spre coada listei televiziunilor din Est, înaintea Bulgariei şi a Cehoslovaciei (imediat după 1968 doar), dar după URSS, RDG, Iugoslavia, Ungaria, Polonia. O droaie de emisiuni erau plicticoase nu din cauza cenzurii, ci pentru că erau făcute prost. Excepţiile (de la Tudor Vornicu la Carmen Dumitrescu şi Sorin Pamfil, ca să nu vorbim de Valeriu Lazarov la început sau de Alexandru Bocăneţ după – vorbesc doar de ceea ce am văzut) confirmă regula. Regula asta transcende orice cenzură şi ea trebuie să ne preocupe ceva mai mult decît veşnicile Judecăţi de Apoi.  

Alexandru Matei este eseist. Cea mai recentă carte publicată: Mormîntul comunismului românesc, IBU Publishing, 2011.

Foto: Corina Chiriac, Cornel Constantiniu, Angela Similea, Marina Scupra (Mamaia, 1984)

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.