⬆
succes în comunism
Succesele de altădat'
O banalitate: cultura este un indicator social şi politic esenţial. Módele şi succesele dintr-o perioadă anume, popularitatea unor cărţi, filme, scriitori, toate acestea spun multe, dacă nu chiar totul, despre epoca respectivă. Pentru a înţelege idealurile oamenilor, viaţa pe care o trăiau şi ce (le) oferea Istoria la un moment dat, ia aminte la preferinţele lor culturale!
Amintiri de cititor - best-seller-uri româneşti înainte de '89
În oraşul meu din nordul ţării exista o librărie foarte bună, unde abia aşteptam să apară pe uşă anunţul cu „Primim marfă“. Dădeam tîrcoale, reveneam cu speranţa că librăresele vor termina de aranjat cărţile şi vor deschide. În acel moment, după o oarecare înghesuială, puteai să cumperi o carte bună, din puţinele exemplare expuse la raft.
Cartea ca o tigaie de teflon la promoţie
În zilele cînd se făcea coadă la vreo traducere la Librăria Cărţii Româneşti de pe strada Cazzavillan, mă duceam să aud ce mai zice cititorul. Atunci se suspendau partidele de table de pe postamentul de lîngă vitrina cu vedere spre circa de Miliţie, iar clienţii obişnuiţi ai librăriei stăteau încolonaţi cam indispuşi printre necunoscuţi.
Best-seller de contrabandă
Poetul Florin Iaru a lucrat, între anii ’83-’89, la depozitul de carte al Editurii Cartea Românească (pe vremea cînd director era prozatorul George Bălăiţă), depozit aflat, ca şi librăria editurii, în strada, pe atunci, a Nuferilor. Era un tînăr poet optzecist care tocmai primise interdicţia de a publica, dar care îşi păstrase avantajul de a trăi, la propriu, printre cărţi.
Un cîntec cu acorduri ample
Titlul parafrazează (prin decuparea din context) un cîntec de muzică uşoară din 1983, compus de Ion Cristinoiu şi apărut pe discul Nufărul alb al Angelei Similea, considerată de numeroşi fani începutul şi sfîrşitul stilului abordat.
Fuziuni pan-balcanice optzeciste
În ultimul deceniu al comunismului românesc, două erau muzicile care dominau peisajul sonor al radioului şi al televiziunii de stat: muzica populară şi muzica uşoară. Muzica populară, pretinsă a fi reprezentanta muzicilor tradiţionale, era în fapt un produs nou, rezultat dintr-o puternică intervenţie asupra muzicilor ţărăneşti.
Cel mai iubit film al românilor
Am văzut Întoarcerea lui Jedi la videoclubul clandestin din Cumpătu (mai exact Restaurantul Vînătorul, care azi zace în paragină), cam la trei ani de la premiera oficială. L-am văzut în fum de ţigară şi cu un sfert de ecran obturat de cîrlionţii unui june negricios – ce mai conta?
Cenaclul generaţiei în blugi
Acum douăzeci şi şapte (!) de ani, în cea mai neagră perioadă a ceauşismului, o puştoaică din cartierul Berceni se bucura pe înfundate în fiecare miercuri cînd, din motive de economie socialistă, fix la 6 seara, se tăia lumina. Asta însemna că poate chiuli autorizat de la şcoală, ca să mai prindă la radioul cu baterii ultima parte a retransmisiei Cenaclului „Flacăra“.
TVR - de la primul pînă la ultimul succ(congr)es
Acum sînt în faza a treia. În prima, voiam să ştiu cum era să te uiţi la televizor în România înainte de 1984. Şi, în a doua fază, am aflat. Apucasem ca prin vis un Revelion al tineretului pe 2 (cu Semnal M, „La fereastra ta“), Olimpiada de la Los Angeles din ’84, nişte Dallas, Omul din Atlantis şi nişte Şlagăre în devenire.