Amintiri de cititor - best-seller-uri româneşti înainte de '89

Publicat în Dilema Veche nr. 431 din 17-23 mai 2012
Amintiri de cititor   best seller uri româneşti înainte de '89 jpeg

În oraşul meu din nordul ţării exista o librărie foarte bună, unde abia aşteptam să apară pe uşă anunţul cu „Primim marfă“. Dădeam tîrcoale, reveneam cu speranţa că librăresele vor termina de aranjat cărţile şi vor deschide. În acel moment, după o oarecare înghesuială, puteai să cumperi o carte bună, din puţinele exemplare expuse la raft. Stocul era, de fapt, mult mai mare, însă bine dosit de vînzătoare, păstrat pentru anumiţi cumpărători trataţi preferenţial. Aşa cum era bine să ai pe cineva la măcelărie, era bine să cunoşti o librăreasă care să-ţi vîndă cărţile noi „pe sub tejghea“. Sistemul comunist „servicii contra servicii“ funcţiona şi aici: tata, inginer silvic, îi făcea rost de brazi de Crăciun unei librărese. Cum tata nu prea avea timp de trecut pe la librărie, eu eram cel care cumpăra cărţile, însă mie cam uita să-mi arate noutăţile puse deoparte. Ţin minte că, totuşi, o dată mi-a oferit „pe sub mînă“ monografia lui Ion Lotreanu, Introducere în opera lui Mircea Eliade (1980). Mai exista şi practica vînzării condiţionate. Periodic, cărţile nevandabile erau livrate „la pachet“ alături de o carte bună, astfel încît te puteai trezi în braţe cu Tehnica butăşirii la plantele din grădină sau cu cine ştie ce carte ideologică.

Traseul cărţii de la editor la cititor urma reţeaua de difuzare centralizată, coordonată de Întreprinderea de Difuzare a Cărţii şi de Centrele Judeţene de Librării. Acestea funcţionau ca nişte depozite angro, de unde cartea era distribuită librăriilor. Circuitul comercial al cărţii în perioada comunistă mi-a rezervat multe surprize. Puteai găsi cu uşurinţă în librăriile săteşti cărţi pentru care în librăriile de la oraş clienţii s-ar fi călcat în picioare. Multe dintre cărţile de succes ale epocii le găseam prin satele Maramureşului sau cînd călătoream cu maşina prin ţară. Odată, în librăria de la Cooperativa unui sat din Bistriţa, am găsit Adrian Marino, Hermeneutica lui Mircea Eliade (1980). În ’88-’89, repartiţia mea ca profesor stagiar din Tîrgu-Secuiesc mi-a adus alte delicii de librărie: aici găseam noutăţi la discreţie (printre care şi Romanul adolescentului miop de Eliade, dar şi Visul lui Cărtărescu). Un lucru ciudat care mi s-a întîmplat a fost în vara lui ’89 cînd, în librăria din Vatra Dornei, am descoperit lucrarea lui Vlad Georgescu, Ideile politice şi Iluminismul în Principatele Române, apărută în 1972, carte interzisă. Librarul mi-a zîmbit complice cînd am cumpărat-o.

Cărţi cult, piaţă neagră

Ce însemna o carte de succes apărută în perioada comunistă? O putem considera aidoma unui best-seller din zilele noastre, adică o carte care se vinde într-un număr mare de exemplare? În acea perioadă, cam toate cărţile aveau tiraje astronomice în comparaţie cu cele de azi. Delirul lui Marin Preda a apărut în 100.000 de exemplare; Fănuş Neagu, Frumoşii nebuni ai marilor oraşe – 47.000 de exemplare. Mircea Dinescu avea 9.410 exemplare pentru Proprietarul de poduri (1978). Un fenomen al anilor ’80, cînd tirajele mai scăzuseră, au fost cozile în faţa librăriilor. Era ca la alimentară: dacă vedeai o coadă la librărie, ştiai că „s-a băgat ceva“ şi te aşezai la rînd. Îmi amintesc că am stat patru ore să cumpăr cartea lui Noica, Cuvînt împreună despre rostirea românească (1987). În anul I de facultate am dat o sticlă de vin bun doar să primesc cu împrumut Jurnalul de la Păltiniş.

S-a spus că această „furie de a citi“ a românilor a fost un mijloc de evadare, un fel de lectură compensatorie în lipsa altor forme de divertisment. Cărţile scriitorilor-vedetă ai perioadei comuniste erau cumpărate imediat, succesul fiind asigurat de renumele autorului. Un succes cu totul special l-a avut ultima carte a lui Preda, Cel mai iubit dintre pămînteni. Îmi amintesc o întîmplare ciudată legată de apariţia acestei cărţi. Era o seară de martie a anului 1980 cînd am văzut-o în librăria din oraşul meu, dar nu aveam bani la mine. Am alergat acasă, m-am întors în 15 minute, dar nu mai era nici urmă din teancul de cărţi şi, cînd am întrebat de ea, mi s-a spus cu degetul la gură: „Ssst, Securitatea!“. Cartea fusese retrasă din raft şi a intrat pe alte circuite, pentru că în curînd ea a început să circule în oraş. O aveau nomenclaturiştii, securiştii şi alţi cîţiva aleşi. În acelaşi timp, ajunsese un fel de valută forte, traficată pe piaţa neagră, la suprapreţ. Toată lumea vorbea despre ea, mai ales după moartea suspectă a autorului. Am reuşit cu greu să o citesc, la capătul unui lanţ de împrumuturi.

Gîndindu-mă la „cărţile cult“ ale românilor din anii comunismului, din literatura pentru copii şi adolescenţi aş aminti, mai întîi, cartea de aventuri a lui Radu Tudoran, Toate pînzele sus!. Succesul acestui roman (ediţiile succesive însumează un tiraj de un milion de exemplare!) poate fi comparat doar cu cel al Cireşarilor lui Constantin Chiriţă. Acesta din urmă cred că este primul roman pentru adolescenţi care a creat la noi o adevărată „industrie culturală“. Au apărut zeci de cluburi cu acest nume, s-a plecat în expediţii ştiinţifice, au apărut tricouri, embleme şi insigne, s-a turnat şi un serial de mare audienţă. Un alt autor de succes printre liceeni era Mihail Drumeş, cu Elevul Dima dintr-a şaptea (scris în 1946, dar mereu reeditat). Acest roman era gustat pentru tenta erotică într-o lume în care educaţia sexuală începea cu savurarea scenelor erotice din Ion şi Răscoala de Rebreanu. Dar îmi amintesc că, în liceu, şi Don Juan al lui Breban era foarte „prizat“ pentru scenele „tari“. Fetele însă citeau pe rupte un alt roman de dragoste – Pînza de păianjen de Cella Serghi, dar şi Cartea fetelor a Ecaterinei Oproiu. Un mare succes de librărie l-a avut romanul Ilenei Vulpescu, Arta conversaţiei (1980). Emoţii colective a stîrnit publicarea jurnalului unui tînăr de 18 ani care murise de leucemie, Cătălin Bursaci, sub titlul Prima carte, ultima carte. Volumul a apărut în 1977 într-un tiraj impresionant. Alt val de reacţii emoţionale a fost provocat şi de cartea de poezie şi proză Zbor frînt (1980) a Adrianei Gheorghe, o studentă la filologie care, aflată la muncile agricole, se aruncă din tractor încercînd să scape de viol, dar se răneşte mortal. Cu toate acestea, tractoristul nu ezită să o violeze pe muribunda care nu se mai poate apăra. În prefaţa cărţii erau redate faptele, lucru neobişnuit pentru secretomania comunistă în materie de evenimente de acest fel.

Proza anilor ’70-’80 a produs multe romane de succes. De exemplu, cărţile lui Augustin Buzura erau mereu date „pe sub tejghea“. Feţele tăcerii a produs senzaţie prin curajul de a prezenta violenţa represiunii din anii colectivizării. Romanele „obsedantului deceniu“, ale „erei ticăloşilor“ s-au bucurat de o mare atenţie din partea cititorilor, care căutau printre rînduri mai ales „şopîrle“ la adresa comunismului de după 1964. De altfel, cărţile puteau deveni peste noapte foarte căutate, dacă autorul lor fugea în Occident. Este cazul lui Petru Popescu (cu greu găsisem Dulce ca mierea e glonţul patriei) sau al scrierilor lui Paul Goma. Dintre autorii aflaţi în exil, Mircea Eliade se bucura de cea mai mare cotă. Între 1981 şi 1986 apăruse şi la noi Istoria credinţelor şi ideilor religioase, dar era aproape imposibil de ajuns la ea, fiind în schimb nelipsită din bibliotecile nomenclaturiştior, ca bun de prestigiu. Octavian Paler, oricum un eseist de succes, a devenit mult mai citit după disidenţa lui de la începutul anului ’89. O altă carte de mare succes la public a fost O dimineaţă pierdută a Gabrielei Adameşteanu. Prin 1986 a fost pusă în scenă de Cătălina Buzoianu, piesa jucîndu-se mereu cu casa închisă. Ştefan Agopian, cu Manualul întîmplărilor (1984), ne-a rezervat – pe lîngă plăcerea fină a lecturii – şi o uriaşă surpriză. Nu ne puteam imagina că a fost posibil să apară o asemenea carte şi organizam între prieteni lecturi colective, fragmentul cu „Lista cu cei care au zis că“ fiind punctul culminant al întîlnirii. O apariţie cu totul specială a fost şi romanul Calpuzanii de Siviu Angelescu, publicat în 1987, pe care îl citeam atunci în cheie anticeauşistă.

Dar nu doar romanele puteau intra în categoria cărţilor jinduite, ci şi lucrările academice. Îmi amintesc că erau de negăsit Henri H. Stahl – Eseuri critice (1983) sau Ernest Bernea – Cadre ale gîndirii populare româneşti (1985), dar şi G. Călinescu, reeditat cu voluminoasa Istorie a literaturii române. Poezia era pe atunci... rege. Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana şi Mircea Dinescu au fost mereu în topuri. Păunescu şi-a cîştigat notorietatea datorită Cenaculului „Flacăra“. Îmi amintesc că se vindea la suprapreţ volumul din 1980, Manifest pentru sănătatea pămîntului. Alte categorii literare de succes sînt ilustrate de romanele poliţiste ale Rodicăi Ojog-Braşoveanu sau ale lui Haralamb Zincă, cărţile despre extratereştri ale lui Dan Apostol (Deocamdată enigme), dar şi jurnalismul sportiv al lui Ioan Chirilă (autorul cărţii despre Nadia, apărută în 300.000 de exemplare).

Învolburarea din decembrie ’89 cuprinsese şi librăriile. Din vitrina librăriei din oraşul meu au dispărut peste noapte operele Tovarăşului, acestea fiind înlocuite cu superbe albume de artă şi cu o neaşteptată abundenţă de romane, toate scoase rapid de sub tejghea. Era clar. Nu mai era nevoie să fie păstrate pentru anumiţi cumpărători. Începuse schimbarea. 

Alexandru Ofrim este conf. univ. dr., predă cursuri de istorie culturală la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Străzi vechi din Bucureştiul de azi, Humanitas, 2011.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.