Fuziuni pan-balcanice optzeciste

Florin IORDAN
Publicat în Dilema Veche nr. 431 din 17-23 mai 2012
Fuziuni pan balcanice optzeciste jpeg

În ultimul deceniu al comunismului românesc, două erau muzicile care dominau peisajul sonor al radioului şi al televiziunii de stat: muzica populară şi muzica uşoară. Muzica populară, pretinsă a fi reprezentanta muzicilor tradiţionale, era în fapt un produs nou, rezultat dintr-o puternică intervenţie asupra muzicilor ţărăneşti. Intervenţiile erau menite să înzestreze această muzică cu calităţile pe care regimul politic al vremii le aprecia: uniformitate perfectă, acurateţe pedantă, forţă şi dinamism frenetic. Muzica uşoară era versiunea locală – de asemenea controlată şi dirijată pentru a nu purta mesaje potenţial maligne – a pop-ului european la modă, cu influenţe venite mai ales din spaţiul latin: Franţa sau Italia. În amîndouă categoriile muzicale erau încorporate, în mod obligatoriu, cîntece care prin versuri ţinteau în mod direct lauda sistemul politic al vremii: unicul Partid şi marele Conducător. Statul controla direct programele de televiziune şi radio sau publicarea de discuri de către Electrecord – singura casă de producţie a timpului –, dar exercita şi puternice presiuni pentru controlarea muzicilor performate în afara mediilor: la restaurante şi cîrciumi, de pildă, sau chiar la petrecerile de nuntă.

În acest peisaj, trebuie să înţelegem apariţia unor muzici care căutau libertatea de exprimare, alternativa la discursul muzical oficial. Mai întîi, către sfîrşitul anilor ’70, „folclorul de stat“ (sintagmă folosită de etnomuzicologul elveţian Laurent Aubert) se va confrunta cu apariţia unei muzici de metisaj pan-balcanic, marcată îndeosebi de „novocomponovana muzika“ iugoslavă – cea devenită, într-o etapă mai tîrzie a existenţei sale, turbo-folk (adică versiunea iugoslavă a manelei româneşti). Atît oficialii, cît şi românii de rînd o numesc, ca şi acum, „bănăţeană“, „sîrbească“ sau „bănăţeană sîrbească“. Aceasta este, de fapt, muzica cu specific naţional, compromis către care ţintea, în principal, prima „campanie de depoluare a folclorului“.

Muzica „bănăţeană“ se iscă într-o arie limitată a României, dar în cursul următorilor 10-15 ani ea se răspîndeşte în întreaga ţară, modificîndu-se totodată, pentru a se adapta stilului muzical al fiecărei regiuni în parte. Succesul său – uriaş, comparabil cu cel de azi al manelei – este sporit de aparatura electronică de amplificare şi de introducerea şi folosirea tot mai crescută a instrumentelor electronice pe care, în aceeaşi perioadă, o adoptă mai toţi lăutarii. Muzica se răspîndeşte prin casetele audio editate de mici companii ilicite adăpostite prin subsoluri şi poduri, conduse de muzicieni populari aflaţi în relaţii tulburi cu poliţia locală, şi trecute din mînă în mînă la preţuri fabuloase. Faima unor virtuoşi bănăţeni circulă astfel printre lăutari şi ascultătorii obişnuiţi, aşa că vedetele neoficiale, dar recunoscute vor fi invitate să cînte în zone situate la distanţe mari de Banatul lor. Un timp, „muzica bănăţeană“ pune în umbră toate celelalte muzici de largă popularitate şi lasă amprente de lungă durată în repertoriul lăutarilor pînă la maneliştii de astăzi. Casetele acelei epoci s-au risipit, dacă nu au fost chiar de atunci reînregistrate pentru a face loc noilor cîntece lansate, iar o reconstrucţie foarte fină a traseului acestei muzici pare azi dificilă.

Influenţele minorităţilor

Cam în acelaşi timp, zona sud-estică a României va fi locul de origine a unei alte muzici impure, eterogene şi marginale. Azur din Brăila, Generic şi Tomis din Galaţi, Odeon din Buzău sau Albatros din Bucureşti – acestea vor fi principalele colportoare ale unui alt val de cîntări care vor cunoaşte în scurtă vreme o răspîndire galopantă. Alcătuite după structura formaţiilor de pop-rock: solist vocal, chitară electrică, „clape“, chitară bas şi set de baterie, ei sînt cei care în compoziţiile lor vor aduce puternice coloraturi din muzicile uşoare sau populare balcanice, mai ales din cele greceşti (cîntece întregi sînt preluate din muzica grecească şi înzestrate cu un text în limba română, iar chitările electrice caută adesea să imite sunetul de buzuki). Se adaugă uşoare condimente alese din spaţii culturale ceva mai îndepărtate: din muzica Americii latine, din muzica franceză (prin imitaţie de bandoneon, de pildă) sau din muzica ţigănească rusească. Recursul la elemente stilistice foarte diferite şi integrarea acestora într-o construcţie patchwork vor fi o caracteristică tot mai accentuată a muzicilor de fuziune pan-balcanică de la Revoluţie şi pînă astăzi..

Tehnica vocală „curată“, lipsită de particularităţile de emisie specifice muzicilor de tradiţie orală (urbană sau rurală, româneşti sau balcanice) îi apropie de interpreţii de muzică uşoară. Dar activitatea lor pe piaţa nunţilor i-a împins să-şi aproprie muzici de origine rurală, de care orăşenii de primă generaţie erau ataşaţi şi pe care le pretindeau masiv muzicanţilor. Ei au adaptat instrumentaţiei şi stilului lor melodii ţărăneşti din regiunile limitrofe oraşelor în care activau, şlagăre folclorice difuzate la radio sau au compus ei înşişi piese în stil popular. Muzicienii pop ai provinciei vor face conexiunea urban-rural printr-o muzică specifică ce amestecă în proporţii variabile de context „muzica uşoară“ cu cea „populară“. Prin aceasta, ei sînt cei mai importanţi precursori ai etno-pop-ului. Încetul cu încetul, presiunile pieţei au făcut ca numita componentă „folclorică“ a repertoriului lor să crească.

Pe coperta unuia dintre primele viniluri apărute după Revoluţie, într-un scurt text de prezentare, ni se prezintă un fel de crez al grupului Azur. Muzica lor reflectă influenţele minorităţilor conlocuitoare din Brăila, cu care românii au avut relaţii foarte bune: greci, turci şi tătari. Muzica foloseşte melodii simple, uşor de ţinut minte, iar textele sînt, de asemenea, „fără pretenţii filozofale sau expresii forţate, de dragul unor aspiraţiuni de superioritate“. Cui se adresau aceste justificări? Oficialităţilor şi mediilor care, indiferente la succesul lor de piaţă, au continuat să-i respingă chiar şi după ’89? Înţelegem din acest text ce anume li se imputa acestor grupuri: referirile la muzicile minoritarilor nu pot fi decît un răspuns la criticile de alterare a specificităţii naţionale, iar discuţia despre versuri relevă eternul mobil de repudiere, în Estul Europei, a muzicilor de metisaj.

„Textele simple şi uşor de înţeles“ ale acestor cîntece vorbesc, în primul rînd, de dragoste. Împlinită sau doar dorită, statornică sau, mai rar, ocazională, ea acoperă cea mai mare parte a preocupărilor. Aici, bărbatul nu este un gigolo, şi nici femeia nu e un obiect de posesiune, măsură a reuşitei bărbatului. Sîntem încă în vremea în care banii n-aduc fericirea. Iar interpreţii au curajul să afirme că e bine să-ţi iubeşti doar nevasta, fără frica de a părea naivi. Femeia este unică şi, la vremea respectivă, îi este dedicat cîte un cîntec. Nenumărate melodii sînt făcute pentru ea: Mona, Maria, Claudia, Magdalena etc. Un serviciu, o casă, o femeie... pare a fi logica timpului. În multe cîntări răzbate un aer glumeţ, uşor băşcălios: „A-nceput că nu se poate / Şi că am mers cam departe / Ea zicea că scapă trenul / Eu simţeam că-i slab terenu’“ sau „Gata cu ţăranii, s-au emancipat / Nu mai sînt ţăranii ăia de-altădat’“.

Viaţa e frumoasă! – par să ne transmită cîntecele acelor vremuri, iar singurele regrete ale acestui univers liniştit, comod şi domestic par să fie ale vreunei dragoste neîmplinite şi neuitate: dovadă că femeia este unică, nu poate fi înlocuită, şi regretul trecerii vremii. Două dintre melodiile celebre ale perioadei – rămase încă în circulaţia orală a nunţilor şi petrecerilor – privesc cu nostalgie în urmă: „Mai întoarce Doamne roata!“ („Mai întoarce Doamne roata / Să-mi mai văd o dată soarta / Să-mi văd anii tinereţii / Să-mi văd fericirea vieţii“) şi „Trenul vieţii“ („Însă timpul trece, trece timpul meu / A trecut şi trenul vieţii în care-am fost şi eu / Lasă-l ca să treacă, dar se-ntoarce iar / Va opri din nou în gara / În care n-am habar“.

Asprimile epocii comuniste nu răzbat aici şi am putea crede că avem de-a face cu o generaţie împăcată, resemnată, poate chiar obişnuită să lucreze cu sistemul. Însă tensiunile epocii există, iar ele sînt, fireşte, autocenzurate. Vor răzbate abia după Revoluţie, în muzica noilor grupuri, unele dintre ele foarte tinere, apărute în cartierele mărginaşe ale Bucureştiului şi ale provinciei. 

Florin Iordan este etnomuzicolog.

Foto: Azur, anii 80, Savoy, anii 70

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Cum s-a transformat satul Viscri sub influența Regelui Charles. Localnic: „Era sărăcie mare” FOTO
Potrivit localnicilor, înainte de venirea lui Charles, la Viscri era „mare sărăcie”. Acum sunt multe pensiuni, puncte Gastro Local, afaceri, astfel că fiecare familie are măcar un angajat
image
Ce l-a ruinat pe Irinel Columbeanu și care a fost începutul sfârșitului: „A generat tocarea întregii mele averi”
Fostul miliardar de la Izvorani nu s-a sfiit să vorbească în ultimii ani despre declinul său. Irinel Columbeanu a povestit deschis despre ce l-a ruinat și cum a ajuns să piardă toată averea pe care a deținut-o.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.