Trenuri observate de aproape

Publicat în Dilema Veche nr. 471 din 21-27 februarie 2013
Trenuri observate de aproape jpeg

Legenda spune că, demult, primul tren care şi-a făcut apariţia pe marele ecran a provocat haos şi panică printre spectatori. Trenul venea înspre ei şi parcă-parcă era gata să iasă din ecran. Asta spune legenda. Cert e că istoria trenurilor în cinema a început tocmai cu istoria cinema-ului, odată cu fraţii Lumière. În mai puţin de un minut, L’arrivée d’un train en gare de La Ciotat prezintă forfota specifică unei gări, în anul 1895. Exact un secol mai tîrziu, pentru segmentul său din Lumière et compagnie, Patrice Leconte ne aduce din nou în gara La Ciotat. Fixată în acelaşi unghi, camera sa nu mai surprinde însă nici un fel de forfotă, ci doar trecerea unui TGV.

Un cinema fără trenuri e greu de imaginat. Deşi abandonate din ce în ce mai des în favoarea maşinii sau a avionului, trenurile au avut destul timp să-şi creeze un statut aparte – adevărate elemente dramatice sau chiar personaje, cadrul perfect pentru urmăriri pline de suspans, pentru despărţiri dureroase sau (re)găsirea iubirii, pentru o trecere prin istorie, pentru explorarea unor noi geografii sau a unor teme sociale.

● Viaţa într-o gară. Timpul se scurge calm şi lent în mica gară provincială din Ostre sledované vlaky/Trenuri bine păzite (regizor Jirí Menzel, 1966). Tînărul Miloˇs Hrma, viitor impiegat de mişcare, e singurul grăbit. Grăbit să devină „bărbat“. Aici, războiul abia se simte. E doar în trecere pe căile ferate. În mod neaşteptat, Miloˇs – simţindu-se probabil mai încrezător datorită unui recent succes sexual – devine erou în lupta antinazistă. Mai puţin tragic – în schimb, melodramatic cît încape – se desfăşoară lucrurile în gara rusească pentru doi, în Vokzal dlya dvoikh/Gară pentru doi (regizor Eldar Riazanov, 1982).

● Trenuri oprite. Miloˇs Hrma nu e nici primul, nici ultimul care a încercat să oprească un tren. În hipnoticul Europa (regizor Lars von Trier, 1991), Leopold Kessler – tînăr american de origine germană – e angajat la compania feroviară Zentropa, într-o Germanie abia ieşită din război, o ţară în care fantomele nazismului îşi fac simţită prezenţa, punînd la încercare idealismul lui Kessler. Acţiunile lui nu-i aparţin în totalitate, fiind constant manipulate. Indiferent dacă va opri sau nu trenul, cineva tot va muri. Kessler e astfel forţat să aleagă de partea cui este. Tot despre două forţe opozante e vorba şi în The General (regizor Clyde Bruckman, 1926), unde trenul devine prizonier în lupta dintre Sud şi Nord, în timp ce Shanghai Express-ul (regizor Josef von Sternberg, 1932) cade şi el victimă unui război civil, fiind oprit de rebelii chinezi. Dar cine are nevoie de bombe sau de oameni înarmaţi, cînd un tren cu soldaţi americani poate fi oprit à la roumaine, doar cu puţină birocraţie, ca în California Dreamin’ (Nesfîrşit; regizor Cristian Nemescu, 2007)?

Destinaţie: Iadul pe pămînt. Fie că e vorba de deportări reale (Shoah, regizor Claude Lanzmann, 1985) sau înscenate/imaginate (Train de vie, regizor Radu Mihăileanu, 1998), istoria trenurilor nu poate fi separată, de fapt, de istorie. În Schindler’s List (regizor Steven Spielberg, 1993), trenurile naziste reprezintă condamnarea la moarte (lentă) a multora, dar şi salvarea altor cîţiva. În mai destinsul Night Train to Munich (regizor Carol Reed, 1940), Anna Bomasch e pe punctul de a ajunge din nou într-un lagăr, însă e salvată de un agent secret britanic. Atît spaţiul strîmt, cît şi viteza trenului codifică dificultatea şi urgenţa situaţiei.

● Destinaţie: Iubire. Anna Karenina şi Vronski, Laura şi Alec (Brief Encounter, regizor David Lean, 1945), Vera şi Platon (Gară pentru doi), Jesse şi Céline (Before Sunrise, regizor Richard Linklater, 1995) – trenurile şi gările creează noduri, legături amoroase, însă tot ele le pot desface la fel de uşor. Un tren o desparte pe Geneviève de Guy (Les parapluies de Cherbourg, regizor Jacques Demy, 1964), iar un altul îl scoate pe Stefan din viaţa Lisei (Letter from an Unknown Woman, regizor Max Ophüls, 1948).

● Misterioase sînt căile ferate. Ce ar fi filmele lui Hitchcock fără trenuri? Cum ar scăpa Richard Hannay (The 39 Steps, 1935), respectiv Roger O. Thornhill (North by Northwest, 1959) de poliţişti? Unde s-ar putea întîlni doi străini pentru a pune la cale crima perfectă (Strangers on a Train, 1951)? Şi unde altundeva ar putea dispărea Miss Froy (The Lady Vanishes, 1938)? Trenul-mister par excellence rămîne Orient Express-ul, cu o crimă demnă de geniul lui Poirot.

● Pentru o viaţă mai bună. Pentru imigranţii ilegali, drumul din America Latină înspre Statele Unite e unul lung şi presărat cu riscuri. O modalitate de transport e, bineînţeles, şi trenul. Mai exact: deasupra unui marfar, cunoscut sub numele de „La Bestia”. Cary Fukunaga pune în perspectivă riscurile unei asemenea călătorii în Sin Nombre (2009). În documentarul Last Train Home (r. Lixin Fan, 2009), tot cu migraţia muncitorilor avem de-a face, însă de data asta rămînem între graniţele aceleiaşi ţări. În fiecare an, China se confruntă cu o migraţie în masă. Muncitorii din oraşe se întorc acasă de Anului Nou, iar haosul, lupta pentru un bilet de tren şi emoţiile date la maximum sînt de nedescris – şi doar de văzut.

● Trenuri magice. Din Kiseki (regizor Hirokazu Koreeda, 2011) aflăm că trenurile pot funcţiona şi pe post de stele căzătoare. Koichi are 12 ani, şi cel mai mult îşi doreşte ca familia lui să fie din nou împreună. Acesta speră că noul Shinkansen care trece prin oraş îi va îndeplini dorinţa. Nimic nu întrece însă magia şi misterul din filmul anime Ginga-tetsudo no yoru, Noaptea lui Kenji Miyazawa în Expresul Galactic, regizor Gisaburo Sugii, 1985). O călătorie cu trenul prin Calea Lactee îl ia prin surprindere pe protagonist, are o destinaţie incertă şi capătă chiar proporţii metafizice. „Ce e adevărata fericire?“, ne întreabă acest anime. Oare ar putea o călătorie cu trenul să găsească răspunsul?

Anamaria Dobinciuc este blogger. Trenurile vor fi în continuare observate îndeaproape în gara www.cinefiladjectiv.tumblr.com

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”
Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.
image
Cel mai mare inamic al speciei umane. Are numai 6 mm, dar ucide anual aproape un milion de oameni
Cel mai mare inamic al umanității este de fapt o insectă banală, pe care o întâlnim inclusiv în România. Țânțarul este responsabil de moartea a 830.000 de oameni anual, iar specialiștii consideră că această insectă prin efectele produse a schimbat efectiv istoria umanității.
image
Tânăra care a făcut un scop în viață din a-i ajuta pe alții. Bistro-ul ei social, loc de întâlnire al celor ce vor să ajute
Când dorința de a face bine întâlnește inteligența umană, iese un bistro social. O tânără din Baia Mare a pus bazele unei astfel de afaceri tocmai din dorința de a face bine. Despre inteligența ei ne-a convins în momentul în care a început să vorbească despre această afacere, făcută pentru a ajuta

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.