Trei cazuri de cetăţeni care conţin poezie

Publicat în Dilema Veche nr. 424 din 29 martie - 4 aprilie 2012
Trei cazuri de cetăţeni care conţin poezie jpeg

Cică un tînăr era să fie bătut pentru o metaforă. Aşa, simplu: a început omul să-şi recite poezia în Piaţa Universităţii, unii n-au înţeles şi au sărit pe el. Doi manifestanţi dezbat acum cazul în troleibuz, între Armenească şi Calea Moşilor. Unul susţine că „dacă nu înţelegi o metaforă, degeaba trăieşti“. Dincolo de încruntări, trebuie să recunoaştem că, într-o lume atît de pragmatică, e poezie curată să fii bătut pentru o metaforă. Vom prezenta, în cele ce urmează, trei tipuri de personaje care riscă, la rîndul lor, diverse traumatisme.

Protestatarul

Primul vers trebuie să aibă trei cuvinte, iar al doilea patru. Ca Piaţa Universităţii să se însufleţească, să strige, să doboare guverne, e nevoie de tehnici simple: cuvinte puţine, bine legate. Mitu – un bărbat mărunt, de 54 de ani – e un veteran al Pieţei Universităţii 2012 şi ştie ce spune: multe sloganuri îi aparţin. „Eu am un caieţel în care le am notate pe cele făcute de mine. Cred că am în jur de 20. (...) Primul vers din trei, al doilea din patru. Aşa prind cel mai bine, se reţin cel mai uşor. Am văzut psihologia oamenilor, că se încurcă dacă e mai mult“, susţine protestatarul. Perfect ar fi dacă primul vers ar avea doar două cuvinte, dar e foarte greu să încropeşti un mesaj cu atît de puţin aluat. „Dacă stai să te gîndeşti, le găseşti. Probabil am şi un oarece talent, altfel nu le-aş fi găsit.“

Pe Mitu îl năpădesc ideile în mers, cu fiecare staţie de autobuz coace în el revolta. Aşa i-a venit şi asta nouă: «Răzvănele, Răzvănele, / Te-ai băgat între lichele. / Şi ştii zicala străbună: / «Cin’ se-aseamănă se-adună!»“. E cam lungă, dar merge. Mitu crede că trebuie marşat pe numele noului premier, „că prea îi face toată lumea campanie pozitivă“. În ideea asta, a mai scos una, poate-i cu noroc: „«Măi, baciule ungurean, / Mai perfid ca ăl clujean, / Te dai mare premier, / Eşti tot slugă, Răzvănel!». Sau putea să fie: «Eşti tot sluga lui Băsel!» ultimul vers, că rimează şi ăsta“, completează el. Mereu e loc pentru finisaje.

Au prins sloganurile astea? „Unele au prins, altele nu. De exemplu, a avut succes asta: «Băse ne-a mai dat o mie / Să scape de puşcărie. / Cine-l crede pe de rost / Este cel mai mare prost». În partea cealaltă, la studenţi, merg mai bine. (...) Am făcut chiar şi un slogan pentru cei de dincolo: «Fraţilor de la fîntînă, / Cauza ne e comună. / Sîntem solidari cu voi, / Chiar de nu strigaţi ca noi!». Le-a plăcut, au fost încîntaţi“.

Seara asta de martie n-are nici un Dumnezeu: în faţa Teatrului Naţional, steagul României flutură monoton printre paiaţe; mai încolo, înspre bulevard, vreo 30 de oameni întrerup conversaţii vesele pentru un banal „Jos Băsescu!“. Ca să ne putem auzi, bărbatul acesta scund şi slab, cu bască de blugi trasă peste ochelari, mă trage uşurel într-o parte. La început, Mitu dorise să vadă o legitimaţie de presă, pentru că „ştiţi, aici pluteşte neîncrederea“. Acum s-a mai dezmorţit şi vrea să recite „o poezioară“, pe care a intitulat-o simplu „Blestem“: „Umiliţi am fost mereu / De cei fără Dumnezeu, / Dar de cînd aţi venit voi, / Iadul s-a mutat la noi. / Ne-aţi făcut slugi la hapsîni, / Mînca-v-ar inima cîinii! / Cancerul să vă ia limba, / Să vă cheme pe toţi SIDA, / Să curgă carnea din voi, / Cum ne-aţi umilit pe noi! / Cruci să n-aveţi pe morminte, / Nimeni să vă ţină minte, / Să n-aveţi tihnă-n pămînt, / Ticăloşi aduşi de vînt!“. Rosteşte fiecare cuvînt apăsat, apoi se opreşte şi revine la glasul blînd de dinainte. Zice că asta a simţit cînd păşea pe-un trotuar sau poate cînd călătorea cu vreun autobuz.

Internautul

Poemul colectiv „Rugă fără sfîrşit“ e o replică la cel mai lung cîrnat din lume, înşirat de primarul Sorin Oprescu peste Bucureşti acum cîţiva ani. Romeo Tarhon, unul dintre patronii şi directorii ziarului Naţiunea, vrea ca omenirea să-i cunoască pe români după vers. Să se înfioare cu toţii de puterea de creaţie a acestui neam, nu de lungimea cîrnatului său. În septembrie 2011, a fost inaugurată pagina de Facebook a proiectului. Erau trecute cîteva reguli pentru viitorii participanţi: „Fiecare strofă trebuie să fie alcătuită din patru versuri, preferabil cu rimă şi ritm, să aibă o metrică scurtă sau medie şi să înceapă obligatoriu cu verbul «sînt», drept element lexical de legătură între strofe, pentru continuitatea şi unitatea poetică, precum şi pentru validarea versurilor scrise de către participanţi“. Şi prin conducte a început să curgă poezie. În şase luni, s-au adunat peste 16.000 de strofe. Proiectul se încheie abia în septembrie, aşa că sînt şanse mari ca „Ruga“ să urce în Cartea Recordurilor, peste cîrnat.

Se scrie pe nerăsuflate, se scrie cu patimă, se scrie cu fior patriotic, se scrie dulceag. Cel mai lung poem al naţiunii înghite fără ezitare strofa doamnei Liliana – „Sînt Puiul de Om, / Ce am crezut în viaţă! / Dar dintr-un colţ de dom / Ţîşni dezamăgirea din ceaţă!“, laolaltă cu strofa doamnei Mariana – „Sînt noaptea-albastră revărsată, / De stelele din cer căzînd, / A lunii faţă imaculată, / Mă oglindesc în rîu curgînd“ sau cu suferinţa doamnei Dida – „Sînt tristă azi că n-ai apărut! / Te-am aşteptat şi m-a durut / Uitarea ta ce-n mine moare, / Îmi îndrept privirea către soare“.

Din cînd în cînd, Romeo Tarhon consemnează în paginile ziarului Naţiunea cîte-o ispravă literară de excepţie. „Trăiesc revelaţia descoperirii pe reţeaua de socializare Facebook, unde vînez în voie, şi parcă prea anevoie, talente literare într-un fel de lung şi migălos safari…“, aşa începe articolul său de pe 9 februarie 2012. În ultimele luni, dintre miile de strofe se înălţaseră cele ale Mihaelei Tălpău, lector universitar, doctor în ştiinţe economice. „Sînt pornită-n mine să caut cu ardoare / În ladă, vechituri de sentimente-n soare / Pun mîna pe-o iubire trecută-n praf de vreme / Ating poza din mine şi timpul iarăşi geme… Sînt în podul casei, / mansardă de dorinţe / Urcă pe scara vieţii uitate ingerinţe / Şi prima literă ce se goneşte-n mine / E «m» de la mirare; de ce s-a dus la tine?“, ca să reluăm doar două strofe de-ale sale, postate pe Facebook într-o dimineaţă de duminică.

„[Scrisul] e aerul pe care-l respir. Nu ştiu în ce măsură chiar am talent (...), dar ştiu că scrisul este viaţa mea. Din păcate, o viaţă dusă doar pe cărările umbroase din pădurile sufletului meu. Pînă într-o zi, cînd minunatul domn Tarhon m-a găsit în Facebook – habar n-am nici acum cum a reuşit, fiindcă stăteam foarte ascunsă! – şi mi-a dat aripi, permiţîndu-mi să particip la acest minunat proiect numit «Rugă fără sfîrşit»! Nu ştiu cîte strofe am scris pentru «Rugă», nu m-a interesat cantitatea, mai mult calitatea versurilor. Deşi la bază am o pregătire profesională legată enorm de mult de cifre...“, povesteşte acum Mihaela Tălpău.

Totuşi, n-a debutat acum, odată cu „Ruga“. Avea 17 ani cînd primele versuri i-au fost publicate la „Poşta Redacţiei“ revistei Tomis, nr. 11 din noiembrie 1984. Ar fi fost la rubrica „Cenaclu“, dacă nu se nimerea atunci Congresul al XIII-lea al PCR.

Boschetarul

Într-o împrejurare oarecum ciudată, lui Romică Răus i s-a întîmplat să-i pese de un copac. În primăvara anului 1995, a avut nevoie la toaletă. În Parcul Tineretului din Bucureşti nu existau WC-uri ecologice, iar Răus era, ca şi în prezent, un boschetar cu nişte cărţi de vînzare. S-a dus într-un colţ ferit şi s-a sprijinit de un copăcel. Cu o mişcare prea bruscă, a smuls puietul din pămînt. I-a fost milă, aşa că l-a replantat lîngă gura de metrou, după un gard; să crească acolo, sub ochii lui. Nu ştie nici azi ce soi e, cert e că s-a ridicat ditamai copacul.

În 17 ani, la Tineretului s-au închegat şi s-au diluat afaceri: chioşcuri de ziare, florării şi covrigării, farmacii şi restaurante. La bruma asta de tranziţie au tras boschetari. Unii au făcut nişte mărunţiş, s-au îmbătat, au făcut prostii şi-au murit, alţii au dispărut pur şi simplu. „I-am pierdut“, după cum precizează Răus. Naţie mai sănătoasă, copacul a supravieţuit. „Inimăroiu (Adrian Inimăroiu, fostul primar al sectorului 4 – n.r.) a vrut să mi-l taie. I-am zis că mă dau înaintea maşinii dacă taie pomul. Fiecare unde stă să mănînce o bucată de pîine trebuie să planteze un pom, aşa-i lăsat.“ Lîngă copacul său, Romică Răus mai bea un vin de masă, o vodcă şi o bere, mai completează o integramă, mai vinde o carte primită de la un bucureştean care-şi goleşte apartamentul scos la vînzare, mai dă o lopată de zăpadă. Se poate afirma că acest pom e primul lucru important din viaţa domnului Răus.

Un om care vede importanţa unui copac compune cu uşurinţă poezii. Romică Răus şi-a scris poezia în 1981, în vreme ce era închis la Însurăţei. Are acum o variantă scrisă la calculator şi scoasă la imprimantă, cu ajutorul fetelor de la farmacia de-alături. O ţine într-o cutie, împreună cu alte lucruri esenţiale din viaţa sa: briceagul, radioul, jocul de şah şi aparatul de ras.

Poezia lui Romică Răus se numeşte „Fetiţa mea Oana“ şi începe aşa: „Ani mulţi trecut-au peste mine / Nici anii n-au mai vrut să stea /Ai casa ta, cum se cuvine / Dar ai rămas «fetiţa mea». / Doi crini plăpînzi azi se ridică / Sub gîrbov pom albit de nea / Eu sînt bunic şi tu mămică / Dar eşti şi azi «fetiţa mea»“. După ce, în strofele următoare, îşi exprimă regretul de a nu-i putea fi alături atîta amar de vreme, poetul încheie cu o viziune: „Iar de-o fi să-mi iau zborul / Spre cerul meu vărgat cu gratii / În suflet mi-oi păstra odorul / «Fetiţa mea» – «fetiţa tatii»“. Recunoaşte că s-a inspirat din mai mulţi autori, dar asta prea puţin contează: să se învîrtă rotiţe sufleteşti, să-ţi vină să scrii o poezie – asta e totul.

Vlad Odobescu este jurnalist.

Foto: Marius Chivu

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Cu cât vor creşte salariile bugetarilor. OUG cu majorări şi sporuri a fost retrasă, un nou proiect a fost publicat de Ministerul Muncii
Ministerul Muncii a publicat, miercuri, în dezbatere publică un nou proiect de ordonanţă de urgenţă, care prevede majorarea salariilor tuturor bugetarilor, începând din luna august, cu un sfert din diferenţa dintre salariul prevăzut pentru anul 2022 în legea salarizării bugetare şi cel din luna decembrie 2021.
image
Fetiţa luată de curenţi la Vama Veche, salvată de Salvamar. Plutea pe o saltea pneumatică, spre Bulgaria
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi pentru salvarea unui minor care plutea pe o saltea pneumatică pe mare.
image
Misterul decesului unui opozant al lui Putin, găsit mort în SUA. Soţia neagă varianta sinuciderii, susţinută de o jurnalistă rusă
Dan Rapoport (52 de ani),  un om de afaceri cu dublă cetăţenie letonă / americană, care a făcut o mulţime de bani în Rusia înainte de a deveni un critic al lui Vladimir Putin, a fost găsit mort în SUA.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.
image
Iuliu Maniu, „un om de extremă rigiditate morală, în timp ce partidul s-a arătat dispus la tranzacţii“
Cea mai mare provocare politică internă PNŢ a primit-o nu de la muncitorii nemulţumiţi de scăderea salariilor și de șomaj sau de la opoziţia liberală, ci de la fostul principe Carol, îndepărtat de la tron prin actul din 4 ianuarie 1926.