Totul e un joc, totul e un pop

Publicat în Dilema Veche nr. 371 din 24-30 martie 2011
De la clubul copiilor la supermarket jpeg

Ştiţi formele de puzzle? Acele contururi sinuoase ale pieselor care compun popularul joc de perspicacitate şi care, îmbucate corespunzător, întregesc o imagine? E incredibil cît de frecvent putem vedea aceste forme zi de zi în materiale publicitare: în afişele de pe stradă, în machetele din presă, în pliante şi fluturaşi ori în reclamele online. Nu puzzle-uri ca atare ni se arată în aceste contexte, nu imagini ale jocului ca atare, căci nu jocului i se face reclamă. Formele de puzzle sînt un motiv vizual, un pattern. Ele ţes o reţea de linii meandrice într-o imagine sau alta, cu un anume efect grafic. Formele de puzzle se fac relativ repede pe computer, cu ajutorul unui program grafic. Senzaţia este că ele compun poza; în realitate, poza, iniţial curată, este mai apoi irigată cu aceste siaje fine.

În vitrinele farmaciilor sau ale magazinelor de cosmetice, vedem astfel de forme cum brăzdează tenul cîte unei femei imense, în reclama vreunei creme. Două-trei piese se desprind din pomeţi. Senzaţia este că ultimele piese vin să rezolve misterul („frumuseţii“ – spune textul-legendă, adăugînd apoi ceva despre „refacerea epidermei“). Acelaşi efect de puzzle şi în macheta pentru un automobil care se vinde în rate, dar exprimînd, din contră, descompunerea: poţi uşor dezmembra această maşină... mă rog, preţul ei. În acest februarie, în plin sezon de inimioare iţite peste tot în tîrg, un eveniment dedicat sănătăţii cardiace arbora un afiş cu o inimă „alcătuită“ din aceleaşi piese de puzzle (clişeul puzzle-ului peste clişeul cardioidei). Lipsea o singură piesă, lăsînd o urmă albă pe suprafaţa roşie a inimii stilizate, ca un avertisment. Adineaori, într-o pauză de scris, am văzut pe Facebook o copertă de carte cu portretul unui copil puzzle-uit şi apoi ciuntit de cîteva forme: în carte era vorba pare-se de recuperarea memoriei, a inocenţei pierdute.  

Un simplu element formal – s-ar zice – despre motivul puzzle-ului; un accesoriu; o coajă. Dar iată cît de încărcat de forţă evocatoare; cît de permisiv la conotaţii; cît de proteic! Publicitarii îl adoră pentru că pot exprima prin el mai orice: caracterul modular al vreunui produs; aspiraţia către concordie şi interdependenţă a vreunei campanii; sentimentul că dezordinea poate fi îmblînzită şi convertită către un sens, către un big picture; ideea că orice puzzle existenţial se poate rezolva în chip armonios; şi, dacă e cazul, că totul e un joc („astăzi e o joacă de copii“ să obţii cutare sau cutare beneficiu etc.). Cîţi dintre noi n-au rămas pe gînduri în faţa unei imagini puzzle-uite, mustind de felurite sensuri ale reflecţiei (post)moderne; care dintre noi s-a lăsat înduplecat de promisiunea din spatele ambalajului capilarizat de vectori tortuoşi? Aflaţi de la un insider din publicitate predispus la dezvăluiri care e marea taină a formelor de puzzle din computerele maeştrilor persuasiunii; ce anume au vrut ei să exprime şi cum anume să codifice, recurgînd la acest procedeu-minune.  

De cele mai multe ori, este o alegere influenţată de costuri. Oamenii de la creaţie au la dispoziţie doar cîteva fotografii asupra cărora clientul comanditar are dreptul de folosire. Orice sesiune foto suplimentară iese din discuţie (depăşire de timp, resurse, ergo buget). În cazul multinaţionalelor, sînt poze realizate „afară“, şi utilizarea lor e impusă de la headquarters, avînd caracter de circulară. Atunci ce să facă bietul creativ român, ahtiat de ghiduşii grafice? Cum să-şi satisfacă nevoia de a prelucra cît de puţin din materialul acela banal şi boring, de a isca un cît de mic stilem, în stare să-l propăşească artistic? Atunci vine soluţia cu puzzle-ul: mai orice produs poate fi vîndut cu el; mai orice cale de argumentare i se pretează; şi, în plus, arată atît de cool! Recurenţa acestui motiv venit din lumea jocurilor, la tot pasul, în tot tîrgul, în toată panorama publicităţii de la noi, formează un joc secund, un big picture alegoric, al cărui puzzle se vrea rezolvat. De unde succesul ăsta al puzzle-ului? Ne plac jocurile misterioase? Ne defineşte acest simptom ca o societate de consum hedonică şi ludică?  

Jocuri, jucării, jucărioare 

Desigur, puzzle-ul nu e singurul joc exploatat de publicitate. În ultima vreme, s-au putut vedea cel puţin trei reclame care evocă jocul Pacman. Cui nu obişnuieşte să piardă vremea cu gaming-ul merită spus că Pacman e un cap mîncător, care parcurge galeriile unui dedal 2D înfulecînd guguloaie (deci acumulînd puncte) şi riscînd totodată să fie înghiţit de nişte capete fantomatice, care îi curmă astfel cîte una dintre vieţi. În publicitate, Pacman înghite minute de convorbiri în reclama unui telecom; sau hăpăie sarmale şi cîrnaţi în spotul pentru un medicament digestiv; sau înfulecă hălci mari din codurile de bare (metaforă a reducerilor de preţuri). Aceste reclame nu sînt neapărat adresate tinerilor (preponderent gameri, deci privilegiaţi în decodarea mesajelor). Se presupune însă că mai toată lumea desluşeşte noima acestui Haplea cibernetic. Se mai poate însă presupune că publicitarii şi oamenii de marketing au recurs la o soluţie facilă şi la îndemînă, din acea (sub)cultură pe care ei o frecventează în momentele de relax. 

Dar jocurile televizate, cu întrebări şi răspunsuri? De cîte ori nu au fost pastişate în spoturi?! Într-o vreme păreau că se difuzează la TV mai multe spoturi care parodiază quiz-urile decît quiz-uri propriu-zise. În acest sertar conceptual se înghesuie instituţiile financiare, cu feluritele lor produse (credite, pensii private etc.), atît de încurcate şi greu de explicat, încît se preferă soluţia de a fi expuse pe scurt de cîte un presupus concurent agil. Acesta apasă pe ciuperca sunătoare înaintea celorlalţi (care ştiu, la rîndul lor, răspunsul – se subînţelege – dar nu au aceeaşi reacţie promptă), apoi dă răspunsul, care coincide – surpriză – cu oferta comercială! E adevărat, mare parte din mesaj rămîne obscurat de jargonul finanţist, dar ce contează aici e că totul e un joc, că totul e simplu şi prietenos. O chichiţă logică pentru minţile de tocilari: cum se face că mai toţi concurenţii ştiu răspunsul, dacă oferta e abia atunci lansată şi în acel mod anunţată?! 

În afară de jocuri, există un repertoriu vast de practici hedonic-recreative pe care publicitatea le împrumută de la cultura pop. Spoturile-scheciuri – cu dialoguri umoristice şi performanţe actoriceşti şarjate comic – sînt moştenitoarele „Momentelor vesele“ ale TVR-ului de odinioară. Li s-au aplicat filtrele neorealismului cinematografic din noul val şi li s-a trivializat limbajul, la pîndă după acceptare facilă. Spoturile-testimonial cu vedete au glisat către o mimare a reality-show-urilor şi a reportajelor „pe gaura cheii“, de tip paparazzi (în cadrul curentului pe care intelectualii prăpăstioşi îl numesc tabloidizare sau otevizare). Asemeni transmisiilor voyeurist-exhibiţioniste despre familia Columbeanu, avem, mai nou, în pauza publicitară, relatări din viaţa lui Crbl şi a familiei sale, de la mic la mare, înlănţuite într-o adevărată saga. Deşi în relaş prelungit între sezoane de emisiuni, Mihaela Rădulescu nu lipseşte din calupurile cu spoturi. Aici o putem surprinde în pauza unei curse enduro prin pădure, cum înfulecă un sandvici. De dragul cinéverité-ului, faimoasa guralivă de altădată îşi îneacă replica între molfăituri. Înşişi Moni şi Iri au fost acum cîţiva ani eroi de spot, ce-i drept, în întruparea unor talentate sosii.  

Coborîrea ştachetei etice de-a lungul anilor a determinat o adevărată democratizare a vedetelor endorser. Acum zece ani, anunţătorii strîmbau din nas la Dan Bitman, considerat pe atunci (ehei, juneţe!) prea frivol, prea pop-cultural. În reclamele de azi, Puya, Moga şi Smiley se înghiontesc şi se tachinează nestingheriţi, pre limba lor. Dar mai multe despre cum se împacă publicitatea cu star-system-ul de la noi, poate într-un număr viitor.

Florin Dumitrescu este publicitar. Cea mai recentă carte publicată este volumul de poezie Încîntece, Editura Vinea, 2010.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.