Teren

Publicat în Dilema Veche nr. 439 din 12-18 iulie 2012
Teren jpeg

Totul a pornit de la o ştire în presa locală. Un băiat bîlbîit se bate după ore cu un coleg din cauza unei fete. În urma altercaţiei colegul moare. Se întîmplase la Strehaia. După un schimb de telefoane şi de e-mail-uri, Vlad Mixich şi cu mine ne hotărîm să urmărim evenimentul pentru a povesti despre violenţa din şcolile româneşti.

În septembrie 2009 am purces la drum cu Vlad. De la Bucureşti pînă la Strehaia ne tot întrebam ce se putuse întîmpla atît de grav între cei doi băieţi, colegi de şcoală, încît să se ajungă la o asemenea tragedie. Ne bîntuiau amintiri ale propriilor îndrăgosteli nebune din adolescenţă, dar ele nu ne ajutau să găsim răspunsul la întrebări de felul: „Cum de s-a schimbat şcoala atît de mult?“, „Cum de s-au schimbat adolescenţii într-un timp atît de scurt?“. Undeva pe la jumătatea drumului întrebările au fost curmate de o propoziţie care ne-a însoţit mereu: „Las’ că descoperim acolo“.

Am ajuns într-un sat vecin cu Strehaia. Am găsit familia victimei. Mama băiatului decedat ne-a întîmpinat cu reţinere. Tatăl era plecat cu oile la stînă, urma să vină, dar nu ştia cînd. I-am explicat că sîntem jurnalişti şi că vrem să aflăm ce s-a întîmplat. Părea deschisă, dar ne-a rugat să aşteptăm un răspuns de la avocata familiei. În timp ce femeia vorbea la telefon, noi ne exprimam mirarea: „Avocata? La peste un an de la incident? Mă rog, hai să vedem“. După convorbirea cu avocata, mama băiatului mort s-a întors complet schimbată. Nu mai era dispusă la nici un fel de comunicare şi ne-a trîntit poarta-n nas. Am plecat descumpăniţi. Spre ieşirea din sat am tras pe dreapta şi ne-am uitat unul la altul cu un amestec de disperare şi dezorientare: „Şi noi acum ce facem? Dar stai, cum adică? Ce familie a victimei nu vrea să stea de vorbă cu presa? Ceva nu e în regulă aici...“

Am fost la cimitirul din sat şi am găsit mormîntul băiatului. După ce l-am fotografiat, m-am aşezat descumpănit pe capota maşinii şi am fumat o ţigară cu capul plecat. „Hai să-l căutăm pe criminal!“, l-am auzit pe Vlad spunînd din senin. În prima fază i-am zis că e nebun. „Dacă familia victimei n-a vrut să vorbească, să vezi ce primitori vor fi ceilalţi.“ Nu aveam nimic de pierdut. Maşina s-a pus din nou în mişcare.

Nu-i ştiam decît numele. Claudiu Mitran. Ajunşi în Lunca Banului, ultimul sat înainte de Strehaia, am oprit în faţa unui bărbat solid cu privirea pierdută. L-am întrebat dacă ştia să ne spună unde găsim familia Mitran, cea cu necazul de anul trecut. „Păi, noi sîntem.“ Pupilele mi s-au dilatat şi m-am întors la Vlad şi i-am spus să parcheze mai bine: „Ei sînt şi ne cheamă înăuntru să stăm de vorbă, hai mai repede!“. Aveam emoţii pentru prima dată după multă vreme. Nici unul dintre noi nu ştia ce să creadă. Intrăm în casa unui criminal? Dacă da, cum se face că ne primeşte? De fapt, care e povestea aici? Şi ce îl întrebăm? L-ai omorît pe băiatul acela? Preţ de vreo treizeci de paşi ne asaltam pe noi înşine cu întrebări, încercînd, probabil, să ne pregătim pentru o situaţie cu care nu ne mai confruntaserăm pînă atunci. Am intrat în casă.

Dintr-o cameră laterală a apărut criminalul. Un băiat plăpînd, cu faţă blîndă şi privire speriată. Mărturisesc că primul gînd care mi-a trecut prin cap a fost: „Ăsta-i criminalul? Dacă-i dau o palmă cred că leşină, cum să fie puştiul criminal?“.

Ne-a salutat şi mama lui. Era o femeie mignonă, care s-a agitat apoi să ne servească cu prăjituri, cafele şi sucuri. Dacă aşa se comportă familia unui criminal, poate ar trebui să schimbăm definiţia termenului.

După o discuţie de aproximativ două ore, întreaga poveste avea să se dea peste cap. Nu mai documentam violenţa în şcoli, ci tragedia unui puşti pe care presa de scandal din România îl considerase pe nedrept că era un criminal. Urma să aflăm cum, înaintea oricărei rezoluţii date de un procuror, Dan Diaconescu şi-a umplut spaţiul de emisie de la OTV cu criminalul din Strehaia. Ce conta că verdictul procuraturii fusese neînceperea urmăririi penale? Mai avea importanţă că raportul medicului legist descoperise un anevrism congenital la băiatul decedat şi că acesta din urmă provocase altercaţia? Mai interesa pe cineva că întîmplarea fusese, de fapt, un tragic accident şi că tînărul Claudiu Mitran şi-a văzut viaţa distrusă pe nedrept, jertfită pe altarul audienţei şi al setei de sînge din studiourile OTV? Trecuse atunci un an de la incident. Şi mai aveau să treacă alte 14 luni în care am însoţit familia Mitran pînă cînd să publicăm documentarul Crima din telecomandă.

În noiembrie 2010, adevărul din spatele poveştii criminalului din Strehaia ieşea la suprafaţă. Iar Dan Diaconescu, astăzi personaj politic cu un partid care a înregistrat un scor înfricoşător la alegerile locale, ne spunea senin că televiziunea sa trebuie să se substituie justiţiei nefuncţionale din România.

Într-unul dintre multele interviuri făcute în perioada documentării, Claudiu ne-a spus la un moment dat că jurnaliştii trebuie „să fie pe teren, să lucreze dacă vor ceva bun“. Un copil a sintetizat într-o singură propoziţie că poveştile oamenilor, pe care noi, jurnaliştii, trebuie să le relatăm, se găsesc în afara birourilor numite, mai mult sau mai puţin somptuos, redacţii. Mulţi dintre noi uităm unde şi cum se face jurnalismul. Ne pierdem în „Ponta a zis“, „Băsescu a dres“, „Becali s-a-nchinat“. Mie mi-a adus aminte de un băiat de 18 ani pe care nu-l voi uita niciodată. Datorită lui voi spune mereu că mie îmi place să fac teren.

Laurenţiu Diaconu-Colintineanu este jurnalist la RFI România şi documentarist independent.

Foto: M. Grecea

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
EXCLUSIV Bruce Lincoln, profesor, discipol și fost student al lui Mircea Eliade: „Admirația lui pentru mișcarea legionară m-a tulburat mult“
Articole și documente din perioada anilor ’30, în care filosoful român Mircea Eliade își declara simpatia față de Garda de Fier, au ajuns în posesia discipolului său, Bruce Lincoln, astăzi un emerit profesor american.
image
Dependența de ecrane a copiilor, vindecată în doar două săptămâni. Ce ar trebui să facă părinții. Soluția specialiștilor danezi
3 ore pe săptămână în fața ecranelor și nu mai mult! De atât au nevoie copiii pentru a se dezvolta sănătos din punct de vedere psihic și emoțional. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de specialiștii unei universități de prestigiu din Danemarca.
image
Care sunt cele mai bune companii aeriene din lume în 2024. Care au cele mai puține anulări și întârzieri
Blocajul informatic de vineri ne-a determinat să căutăm care sunt cele mai sigure companii aeriene din lume, premiate pentru cele mai puține anulări și întârzieri.

HIstoria.ro

image
Ziua în care veteranii de o vârstă cu secolul s-au întors pe plajele Normandiei
Acum 80 de ani, soldații care au debarcat pe plajele Normandiei, în dimineața de 6 iunie, au pășit în infern, întâmpinați de obstacole diabolice, mine, sârmă ghimpată, cazemate și bunkere, mitraliere secerându-i încă din apă și un inamic fortificat hotărât să îi arunce înapoi.
image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.