Tata a lucrat în mină. Mina e un iad. Tata e acum şomer

Publicat în Dilema Veche nr. 576 din 26 februarie - 4 martie 2015
Tata a lucrat în mină  Mina e un iad  Tata e acum şomer jpeg

Ce documentăm nu e doar ce s-a întîmplat. E şi ce-ar fi putut să se întîmple. Sau ce n-avea cum să aibă loc. E posibilitate, previzibilitate, prezent palpabil şi postcotidian. E împlinirea şi eşecul unor vise. E reconstrucţia unor poveşti personale şi comunitare conflictuale, complementare, convergente, adevărate şi ficţionale. E vizitarea şi abandonul istoriei recente oficiale în favoarea istoriilor de viaţă nespuse şi nesupuse puterii care scrie varianta convenabilă a naraţiunii sistemului. E realitate şi deopotrivă ficţionalizare a unei realităţi fragilizate de trecerea timpului. E întîlnirea cu trecutul din perspectiva prezentului care lansează interogaţii viitorului. 

Am început documentarea la spectacolul

(regia David Schwartz, video Vlad Petri, cu Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Andrei Şerban, scenografia Adrian Cristea, muzica Bogdan Burlăcianu), în Valea Jiului, în iunie 2011. Documentarea a avut loc în două etape. Într-o primă etapă, timp de trei săptămîni, am realizat împreună cu David Schwartz şi Vlad Petri o serie de interviuri semistructurate cu mineri, lideri de sindicat, femei care au iniţiat diferite tipuri de afaceri – cofetării, fast-food-uri –, pensionari, ziarişti, persoane care trăiesc din furtul de fier vechi şi care ajung să facă ani de puşcărie pentru cîţiva saci de fier, bodyguarzi la mină, copii. Ne-am dorit să arhivăm cît mai multe poveşti personale despre istoria comunităţilor minereşti, despre transformările sociale de după 1989, despre degradarea progresivă a imaginii muncitorului în postsocialism, despre grevele din 1929 şi 1977 – momente istorice ale solidarizării minerilor, care au obţinut drepturi esenţiale în urma acestor proteste, despre şomajul în creştere şi migraţia forţei de muncă, despre visele copiilor care trăiesc astăzi în Valea Jiului. Am făcut interviuri în Petrila, Petroşani, Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Uricani. Am coborît în mină încălţată în cizme cu cîteva numere mai mari, cu un lift care, în secunda în care a pornit, m-a făcut să mă ţin cît puteam eu de strîns de colegii mei, şi-am avut un sentiment de nesfîrşită uşurare cînd am ieşit din mină şi-am văzut, din nou, lumina. Am înţeles atunci, mult mai bine, cît de importantă era solidaritatea de care minerii ne vorbeau mereu în interviuri, cît de mult conta siguranţa pe care le-o dădea, fiecăruia, cel de lîngă ei. Fără omul-de-sprijin puteai, în orice moment, să mori. Timpul petrecut în mină ne-a ajutat să fim mai aproape de povestitorii comunitari intervievaţi, de experienţele lor de legătură umană profundă, de momentele în care au pierdut prieteni, părinţi, fraţi.  Experienţa din mină ne-a făcut să cunoaştem în detaliu timpul atît de vulnerabil şi, totodată, atît de solid al „relaţionărilor de adîncime“. Timp preţios al ajutorului reciproc, în absenţa căruia viaţa poate fi, în orice secundă, clipa unui sfîrşit. Orele petrecute în subteran ne-au dat dimensiunea fricii acutizante de care ne-au vorbit soţiile de mineri, care trăiesc în fiecare zi cu spaima că nu-şi vor mai vedea soţii acasă. La intrarea în mină, în drumul spre locul de unde minerii îşi iau lămpile, sînt scrise cîteva cuvinte „de revenire la lumină“, la cei dragi, la copii: „Te aştept acasă, tăticule“. Toţi copiii cu care am vorbit în Valea Jiului – am realizat un atelier de poveşti personale, desene, fotografii cu un grup de copii şi adolescenţi din Petrila, cu ajutorul artistului Ion Barbu, care ne-a ajutat în tot procesul nostru de documentare – ne-au povestit despre experienţele lor legate de mină, despre lumea lor puternic impregnată de munca taţilor pe care-i aşteaptă în fiecare zi „vii şi tot bucuroşi“, după cum ne-a spus una dintre fetiţele prezente la atelier. 

Cea de-a doua etapă a documentării – o săptămînă (aprilie 2012) – a presupus implicarea întregii echipe (actriţe şi actori, scenograf) în procesul de lucru din Valea Jiului. Actorii s-au întîlnit cu o parte dintre actanţii comunitari pe care i-au jucat ulterior în spectacol, i-au cunoscut pe copiii cu care am lucrat, au coborît în mină. Spectacolul

a fost jucat în toate oraşele din Valea Jiului în care ne-am documentat. Ni s-a părut important să revenim în locurile şi alături de oamenii care ne-au ajutat să construim spectacolul, să avem un dialog cu ei, să dezbatem împreună teme pe care le-am cercetat. Să creăm o comunitate narativă prin care cei documentaţi să-şi poată vedea poveştile reprezentate. Cred că una dintre mizele esenţiale ale unui spectacol documentar, construit în jurul unor comunităţi, este să se întoarcă în spaţiile care l-au inspirat, care i-au dat consistenţă, emoţie şi sens existenţial. La spectacolul din Aninoasa, jucat într-o sală de clasă, au venit doi dintre cei ale căror poveşti erau reprezentate – un miner salvator care şi-a ascultat monologul cu lacrimi în ochi şi un miner participant la greva din 1977, care a cîntat împreună cu actorul Andrei Şerban cîntecele pe care ni le cîntase cînd i-am luat interviul. Revendicările minerilor din ’77 vizau programul şi condiţiile de muncă, investiţiile în mină, locuinţele şi aprovizionarea Văii Jiului. 

Am încercat să aducem în spectacolul

ceva din atmosfera oraşelor în care ne-am documentat, frînturi din dialogurile pe care le-am auzit pe străzi, stări pe care le-am trăit. În Uricani, un oraş din Valea Jiului în care ai senzaţia că timpul se scurge cu pipeta, sufocat de un prezent tot mai greu de trăit, un oraş în care pe stradă vezi bunici trişti şi nepoţi captivi în aşteptarea părinţilor plecaţi la muncă în străinătate, un locuitor mi-a spus: „Aici a fost ce-a fost cît a fost şi dup-aia n-a mai fost“. Această frază m-a urmărit în toate oraşele din Valea Jiului, în toate locurile prăbuşite în care-am ajuns, în popicăria-ruină din Petrila, în toate discuţiile pe care le-am avut cu mineri, soţii de mineri şi pensionari conştienţi pe deplin de dezastrele privatizărilor agresive şi de perversitatea măsurilor neoliberale luate în ultimii 25 de ani. Cea mai dureroasă senzaţie pe care am trăit-o în timpul celor trei săptămîni de documentare petrecute în Valea Jiului a fost

într-un viitor mai bun, împietrirea timpului schimbării, impresia oamenilor că sînt prea insignifianţi ca să reprezinte ceva sau să-şi facă poveştile auzite, impresie accentuată puternic de discursurile politice post-13-15 iunie 1990. Discursuri care au privat comunităţile minereşti de o autoreprezentare pertinentă. „Reprezentările de la centru“ au jonglat cu o serie de clişee jalnice şi reducţioniste despre minerul-brută, care au dus la o cunoaştere total deformată şi precară a unor oameni şi a unor poveşti ţinute în subteranele istoriei oficiale. Documentarea a avut pentru noi valoarea unei descinderi în „abatajele“ unor poveşti personale, emblematice în istoria unor comunităţi-reper pentru transformările din postsocialism. Am documentat naraţiuni care leagă oameni şi colectivităţi într-un timp comun al rememorării. Timp deopotrivă nostalgic şi lucid. Timpul vîrstnicilor care „au apucat un pic din bine“ în Valea Jiului şi al copiilor care le scriu primarilor, în speranţa că, poate, într-o zi îi vor auzi: „Domnule primar, eu nu vreau să vă rog nimic, decît să faceţi un oraş. Puteţi? Anca“.  

Familia Offline, Amintiri din epoca de şcoală. 

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.