Ţară, ţară, vrem părinţi!

Publicat în Dilema Veche nr. 407 din 1-7 decembrie 2011
Ţară, ţară, vrem părinţi! jpeg

În România, poveştile nu cresc odată cu cei care le ascultă. Rămîn îngheţate în timpul narativ clasic, decuplate de la realitatea imediată a vîrstelor în mişcare. Poveştile teatrului pentru copiii de azi sînt, în cea mai mare parte, poveştile copiilor de ieri.  

La fel cum manualele şcolare sînt depăşite de realităţile proxime ale elevilor, tot aşa, instituţiile care spun poveşti uită, de multe ori, cine sînt copiii pentru care le spun. Care este societatea spectacolului lor cotidian şi cum poate fi integrată într-un discurs ficţional cu alte repere temporale. În teatrele pentru copii se fac, cu cîteva excepţii, exclusiv basme. Preocuparea pentru un teatru de maturizare a conştiinţei sociale, un teatru pentru adolescenţi, care să integreze problemele cu care ei se confruntă, este aproape inexistentă. Acest segment de public, care poate construi un model de implicare colectivă, influenţat şi reactiv la ceea ce vede, este nereprezentat. Pentru el există doar Albă ca Zăpadă. 

Poveştile copiilor care intră astăzi într-o sală de teatru revin la cîteva arhetipuri narative: Cenuşăreasa, Scufiţa Roşie, Pinocchio. Nu relevanţa lor este chestionabilă, nici persistenţa cu care sînt reluate, ci faptul că alternativele la aceste poveşti-mit, devenite repertoriu recurent şi reflex cultural, sînt foarte puţine. Ficţiunile care să aibă în centru naraţiuni-document ale copiilor de lîngă noi, testimonialele cotidiene care să privilegieze viaţa puştilor cărora le punem etichete fără să-i cunoaştem cu-adevărat, nu-şi găsesc încă un loc reperabil printre poveştile asupra cărora revenim.

Teatrul pentru copii şi adolescenţi poate deveni un centru de educaţie participativă, un spaţiu de solidaritate cu problematica unei vîrste vulnerabile şi o formă de cercetare critică asupra societăţii contemporane. Pentru toate acestea este nevoie de structuri teatrale în care copiii să-şi spună poveştile timpului lor. Poveşti de reprezentare, care să-i transforme într-o comunitate de mediatori ai lumii în care trăiesc. Poveşti cu eroi cotidieni, aflaţi într-o permanentă tensiune de raportare la normele şi tiparele cărora trebuie să li se conformeze. 

Este nevoie, din acest punct de vedere, de o schimbare a proiectului narativ formal, de o reordonare a ficţiunilor în funcţie de cei care sînt principalii lor actanţi. Poveştile de protecţie ar trebui să lase locul poveştilor de risc, care îi costă afectiv pe copii, decojind siguranţa narativă prin care sînt reduşi la statutul de simpli privitori. Avem nevoie de copii-povestitori, nu doar de copii-ascultători. De copii care să-şi transforme atitudinea de spectatori în acţiunea de naratori sociali.

Facem prea mult teatru pentru copii şi prea puţin teatru care să le aparţină, în totalitate, copiilor noştri.

În urmă cu patru ani şi jumătate, am început să scriu piesa de teatu Familia Offline, inspirată din realitatea copiilor rămaşi acasă, în urma fenomenului de migraţie masivă. Textul a trecut prin mai multe variante de lucru şi stadii de dezvoltare a personajelor. La început a fost doar un monolog pe care l-am discutat împreună cu regizorul Radu Apostol, care a fost interesat de temă. Ulterior, singurului personaj din piesă – o fetiţă de 12 ani – i s-a adăugat o întreagă familie: copii cu vîrste de 5, 9, 11 şi 12 ani, de care avea grijă fratele lor mai mare, de 19 ani. În cea mai recentă variantă a piesei a apărut un personaj a cărui prezenţă constantă e, de fapt, o inevitabilă absenţă. Bunicul bolnav este cel de-al cincilea „copil“ din familia Offline. Un bunic care se mişcă abulic în lumea lui, înconjurat de copii deveniţi prea repede părinţi. Copii care, peste noapte, ajung să aibă, la rîndul lor, copii-fraţi, cu care se comportă ca nişte adulţi provizorii, părinţi pe termen scurt. În această bulă de copilărie inhibată de responsabilităţi majore, jocul de-a mama şi de-a tata devine un ping-pong cu realitatea de maturizare rapidă.

O realitate care a dezvoltat în permanenţă conţinutul textului, prin transferul de date documentate, prin apariţia unor informaţii consternante despre cei lăsaţi singuri acasă. Am încercat să integrez în structura piesei gesturile extreme pe care unii dintre aceşti copii le-au comis. Sinuciderea a fost, pentru mulţi dintre ei, actul de poziţionare radicală faţă de o situaţie afectiv critică, care exprimă o mutaţie fundamentală în reţeaua de relaţii sociale după ’89. Inflaţia copiilor rămaşi singuri este mărturia felului în care realitatea economică precară a schimbat total dinamica raporturilor umane. Impactul social al unui act de o violenţă traumatizantă, cum este sinuciderea, reflectă o ruptură alienantă în interiorul familiei şi, implicit, o fisură de supravieţuire în societatea copiilor prea devreme maturizaţi. 

Solidaritatea în faţa evenimentelor perturbatoare, felul în care copiii găsesc soluţii de depăşire a unor obstacole, devenind o comunitate de urgenţă, a fost unul dintre punctele sensibile pe care le-am urmărit pe tot parcursul piesei. 

Piesa Familia Offline nu şi-a găsit, încă, un spaţiu de existenţă în teatrele din România. A fost tradusă în franceză de Fanny Chartres şi publicată de către Maison Antoine Vitez, Paris. Familia Offline va fi prezentată într-un spectacol-lectură în cadrul festivalului Reims, scene d’Europe, unde vor fi organizate mai multe întîlniri cu elevi de şcoală generală şi liceu.

Potrivit unui studiu consistent, finalizat de Fundaţia Soros în mai 2011 – „Şcoală şi comunitate. Model de intervenţie în comunităţile cu copii rămaşi acasă“ –, situaţia copiilor care rămîn acasă se regăseşte, pentru prima dată, în Rezoluţia Parlamentului European din 12 martie 2009, referitoare la copiii migranţilor, care sînt lăsaţi în ţara de origine, pornind de la cazul concret al României.

În 2008 a fost aprobată Strategia Naţională pentru Apărarea Drepturilor Copilului 2008 – 2013 (adoptată, mai exact, pe 13 august 2008), în cadrul căreia copiii rămaşi acasă au fost introduşi ca o categorie vulnerabilă: „Copii separaţi de părinţi sînt şi copiii ai căror părinţi sînt plecaţi la muncă în străinătate. Pentru unii dintre aceştia, situaţia separării de părinţi este cu atît mai gravă cu cît sînt lăsaţi în grija unor membri ai familiei extinse sau a unor cunoştinţe de familie, nenominalizate ca reprezentanţi legali ai copiilor, fapt care conduce la imposibilitatea, pentru aceşti copii, de a beneficia de drepturile care li se cuvin, potrivit legii, sau la intrarea lor, ca unică alternativă, în sistemul de protecţie specială“.

Din 2010, Salvaţi Copiii derulează, în opt centre din ţară (Bucureşti, Craiova, Mangalia, Petrila, Piteşti, Reşiţa, Tîrgovişte, Timişoara), activităţi de susţinere dedicate copiilor şi părinţilor din familii afectate de problema migraţiei forţei de muncă.

...Am scris Familia Offline pentru că am vrut să vorbesc despre realitatea unei copilării de risc maxim. O copilărie care iese din Ţara Minunilor şi intră în zona de pericol extrem a ţării celor singuri. E copilăria unui număr din ce în ce mai mare de copii care trăiesc astăzi în România. Albă ca Zăpada, uneori, nu e de ajuns.  

Mihaela Michailov este dramaturg.

Fragment din piesa Familia Offline

TIBI: ARDE! 

Crista se trezeşte buimacă. Tonto la fel. 

TIBI: Scoală-i pe toţi şi du-i în baie! 

Tibi îl aşază pe bunic în balansoar. 

TIBI: Of, cine l-a uitat afară pe Bubu? Stătea pe preş cu soldăţeii lui. 

Tibi fuge la bucătărie. Crista se agită prin cameră şi-i strigă pe fraţi. 

CRISTA: Tonto! Vice! Dodi! Foc! A luat foc! Eşti bine, bunicule? 

Bunicul dă din cap. Tonto se duce după Tibi în bucătărie. Tibi reintră în cameră şi apucă de pe jos o pătură. Dă fuga în bucătărie.  

TIBI:  Tonto, mergeţi în baie! 

CRISTA:Dodi, donde stai?Dodi, es incendio.Tibi, nu-l găsesc pe Dodi!!! Dodi, unde eşti!? Dodi, a luat foc! Apari odată! 

TONTO: Fum prin chiuvetă. Fum prin podea. Fum prin pereţi. Prin noi, prin noi, ne iese fum prin noi. Uau, ce ne mai fumegărim! Ne sîntem avariaţi.  

TIBI: Sîntem! Dacă mai întîrziam puţin... 

CRISTA: Mamăă, cum mai sfîrîieee cratiţa... Sun la pompieri. 

TIBI: NU! Aţi înnebunit!? Nu suni nicăieri! Să nu afle nimeni de asta! Cine-a uitat cratiţa pe foc? Vă las singuri şi ce găsesc? Crista! 

CRISTA: Dar nu eu, nu eu am uitat aragazul aprins. Io nu fac din astea. Verific. Gazele, lumina, apa, uşa şi dup-aia somn uşor şi noapte bună. Vice e vinovat. Io sînt cea mai atentă! Cea mai responsabilă. (joacă afectarea) Doamne, nu ştiu ce să mă mai fac cu copiii ăştia! Mă provoacă mereu! 

DODI: Che passa? Che passa? Foc, mui foc, foc muchisim, es una tragedia! Urgente, urgente! Mamita... Dove sta jucăria mia?  

Dodi apasă o jucărie care începe să cînte în spaniolă. Crista se duce la el să-l liniştească. Tonto se face că transmite în direct. 

TONTO: De la faţa locului, în direct, fum, fum, sau, cum ar spune unul dintre incendiaţii noştri, foc muchisim! Sînteţi martorii realităţii incendiatoare. Rămîneţi conectaţi la fuummmmm! Ochii-n ecran! Aveţi legătura în studio. 

CRISTA: E cratiţa preferată a lui mama! Singura roşie. 

Crista ia cratiţa şi o pune lîngă căsuţa lui Dodi. 

DODI: Por pipi? 

CRISTA: Por mama.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Masini cu rusi care fug de inrolare asteaptă să intre în Georgia FOTO Profimedia
Ruşii care au afirmat la granița cu Georgia că Rusia este țară agresoare ar putea fi pedepsiți
„Poate că este un lucru bun că cei care au semnat acest document au plecat. Ei ne-au trădat. Trebuie să le spunem că au comis o crimă și dacă vor să se întoarcă, vor fi pedepsiți”, a declarat Viaceslav Volodin.
fabrica de zahar ludus foto msnews.ro
Fabrica de zahăr din Luduş va fi închisă şi demolată. „Statul român s-a retras din negocieri”
Sindicatul Liber Zahărul Luduş SA a fost anunţat de patronatul Fabricii de Zahăr din Luduş, Tereos România SA, că se continuă planul de lichidare şi demolare a obiectivului.
Noul stadion Farul FOTO Machetă Primăria Constanța jpg
Hagi și Popescu au văzut viitorul stadion al Constanței. Arena ultramodernă va avea 20.000 de locuri
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a anunțat că marți, 28 septembrie, a avut o întâlnire cu Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu în care s-au discutat ultimele detalii ale proiectului noului stadion.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.