Superstiţii sărate

Primul meu gînd, cînd mi s-a spus de numărul dedicat superstiţiilor, s-a îndreptat spre sarea pe care gazda mea dintr-un sat din Maramureş mi-a dat-o, într-un an, de Paşti, înfăşurată într-un şerveţel, ca să o ţin în buzunar, să nu se lege de mine toate necazurile aruncate pe la răscruce de drumuri. Nu era ceva nou pentru mine: şi bunicii mei înfăşurau, la sărbătorile mari, într-o batistuţă, puţină sare, pe care o purtam fiecare în buzunar, ori puneau puţină sare în pantofi, ca să nu ştim de ea, acolo, să ne protejeze de toate relele aruncate în ajunul sărbătorii, de oameni, la intersecţii de drumuri. M-am gîndit, aşadar, mai mult la rostul sării, cea care are, în primul rînd, un rost culinar: dă gust bucatelor, ori ajută la păstrarea alimentelor înainte de apariţia frigiderului, ceea ce m-a dus cu gîndul la toate murăturile gustoase, făcute cu apă sărată, la brînza telemea pregătită tot în saramură. Sarea este bună pentru oameni, dar e bună şi pentru animale, astfel că, în staulele de oi, ori în grajdurile cu vaci şi cai, se găseşte mereu un bulgăre mare de sare, pe care animalele îl mai ling. Bunicii mei aveau mereu un astfel de bulgăre gri-verzui, care era atît de lucios, încît uneori aveam impresia că e făcut din sticlă. Sarea mai e bună şi pentru sănătate: salinele fac minuni şi sînt cunoscute pentru proprietăţile lor terapeutice, la fel şi băile în ape sărate. Leacurile folosite de bunici pentru a îndepărta răceala utilizau din plin sarea (gargară cu apă sărată, sare încălzită pusă pe piept, ori apă fierbinte sărată în care făceam baie doar cu picioarele, ca să ne scadă febra), iar pentru reumatism, băile sărate fac minuni. Pînă acum, nimic care să ne facă să ne gîndim la superstiţii, ci doar la cît de bună şi benefică e sarea.

Astăzi, sarea ne e foarte la îndemînă, pentru că nu există magazin alimentar în care să nu o găsim, chiar la un preţ derizoriu. Mai demult, însă, tocmai pentru că are atît de multe proprietăţi benefice, sarea era la mare preţ, cu atît mai mult cu cît era şi rară. Soldaţii romani erau remuneraţi cu bani, dar mai ales erau plătiţi în sare, de unde şi numele soldei, şi chiar şi al salariului nostru.

Sarea ocupă un loc important şi în imaginarul nostru, primind un sens apotropaic şi divinator. Credinţele şi superstiţiile legate de sare sînt destul de numeroase. Cine nu ştie că dacă verşi sare e un semn că urmează o ceartă? Cu atît mai mult cu cît „aurul alb“ nu era, mai demult, chiar la îndemînă, aşa că să verşi sare era de fapt foarte păgubos şi doar acest lucru incita la gîlceavă. Ca să fie contracarat efectul, se aruncă peste umăr sare de trei ori, ori se toarnă apă peste sarea împrăştiată, să se dizolve, să dispară şi efectul negativ. De cîte ori nu am făcut asta!

Sarea este, deopotrivă, un simbol al sporului casei. Se spune că nu e bine să împrumuţi sare, pentru că rămîne casa săracă ori chiar vor muri animale sau oameni din gospodărie. Cînd vine un oaspete mai de seamă, chiar şi azi, este întîmpinat cu pîine şi sare, ca semn de ospitalitate.

Sarea ajută şi la ghicit: este un aliment catalizator şi înlesneşte apariţia viziunilor. De Sf. Andrei (30 noiembrie), în ajun, se pregăteşte, de către fetele nemăritate, o turtă foarte sărată, făcută din aluat, sare şi apă. Ruptă în două deasupra capului, jumătate din turtă este mîncată, iar jumătate se pune sub pernă. Se spune că fata îşi visează ursitul şi că acesta îi aduce, în vis, apă. De Anul Nou, ca să se ghicească felul în care va fi vremea în timpul anului, se pregăteşte un calendar dintr-o ceapă: pentru fiecare lună se alege o felie de ceapă, în care se pune puţină sare. A doua zi, în funcţie de cantitatea de apă adunatăîn fiecare felie de ceapă, se spune că luna respectivă va fi mai ploioasă ori mai secetoasă. Tot de Anul Nou se pun la colţurile unei mese cîte un ban, un cărbune, pîine şi sare, fiecare avînd cîte un înţeles (banul ca semn pentru bunăstare, cărbunele – pentru supărare, pîinea – pentru alimente, iar sarea – pentru sărăcie). Fiecare membru al familiei alege de trei ori cîte un colţ, iar dacă alege de mai multe ori sarea este semn nefast de sărăcie. Sarea era folosită mai demult şi ca să se ghicească sexul copilului: se presară pe nevăzute şi neştiute puţină sare pe creştetul capului femeii însărcinate, iar apoi se va urmări reacţia acesteia; dacă duce mîna la nas, va fi băiat; dacă duce mîna la gură, va fi fată.

Sarea e bună la de toate, iar asta mă face să mă gîndesc la basmul „Sarea-n bucate“ de Petre Ispirescu: după ce îşi alungă mezina pentru că spune că îşi iubeşte tatăl ca sarea în bucate, împăratul din poveste îşi dă seama de înţelepciunea fiicei sale abia după ce mănîncă alimente gătite doar cu miere şi zahăr. Nu ţin minte cînd mi-au spus părinţii (sau bunicii) prima dată basmul acesta, dar ştiu că îl ascultam de multe ori la picup şi de fiecare dată aşteptam să aud sfîrşitul, ca şi cînd l-aş fi ascultat pentru prima oară. Magia sării şi a poveştilor sale.

Anamaria Iuga este etnolog şi şef al Secţiei de Studii Etnologice de la Muzeul Ţăranului Român.